PORTRET: Ilarie Chendi, critic literar – 150 de ani de la naştere

Duminică, 14 noiembrie, se împlinesc 150 de ani de la naşterea lui Ilarie Chendi, critic literar român, aparținând curentului sămănătorist, cel care a legat epoca Maiorescu – Gherea de aceea a lui Ibrăileanu – Lovinescu, constituind nu numai un moment al ei, ci o întreagă epocă literară.


de Răzvan Moceanu

Ilarie Chendi s-a născut la 14 noiembrie, 1871, la Dârlos, comitatul (pe atunci) Târnava Mică, judeţul Sibiu, fiind fiul lui Vasile Chendi, preot ortodox, și al Elizei (născută Hodoș).

A rămas orfan de mamă la doar 9 luni, şi a fost crescut de bunica dinspre mamă în Bandul de Câmpie, unde a urmat cursurile primare.

A urmat, apoi, Gimnaziul Evanghelic German din Mediaș și Sighișoara, actualul Liceu „Josef Haltrich”.

Tatăl său ar fi dorit să îl facă preot, astfel că între anii 1891-1894, frecventează Seminarul Teologic (Andreian) din Sibiu. Aici se va evidenţia, însă, gustul său pentru literatură, astfel că între anii 1894-1898, va studia la Facultatea de Litere de la Universitatea din Budapesta. Aici înfiiinţează, împreună cu Traian Vuia, Victor Branişte şi alţii, Societatea de lectură „Petru Maior”.

În anul 1893 îi apare primul volum, nuvela „S-au dus în țară”, la Sibiu.

foto: wikipedia

Va colabora apoi, la Sibiu, la redactarea Enciclopediei române a lui Corneliu Diaconovici, după care lucrează în redacția publicației „Tribuna poporului” de la Arad.

Chendi susţinea că fundamentul literaturii noastre culte trebuie să fie literatura populară şi milita „pentru readucerea încrederii în însuşirile sufleteşti ale neamului nostru”.

În anul 1898, se va muta la București, devenind bibliotecar la Biblioteca Academiei.

Îi apar volumele „Începuturile ziaristicii noastre (1789–1795)”, la Orăștie, în anul 1900, „Zece ani de mișcare literară în Transilvania (1890–1900)”, Oradea, 1901, „Preludii. Articole și cercetări literare”, București, 1903, „Foiletoane”, București, 1904; ediția a II-a, 1925 şi „Fragmente. Informațiuni literare”, București, în 1905.

Va înființa revistele „Viața literară” (1906), „Viața literară și artistică” (1907) și „Cumpănă” (1909), ultima condusă împreună cu Mihail Sadoveanu, Ștefan Octavian Iosif și Dimitrie Anghel.

În anul 1908, îi apare volumul „Impresii”, la București (ediția a II-a fiind publicată în 1924), iar în anul 1909, va face parte din primul comitet al Societății Scriitorilor Români.

În 1911, îi apare volumul „Portrete literare”, la București.

Ilarie Chendi a fost unul dintre principalii promotori ai curentului sămănătorist, văzut în sensul tradiției realismului popular al „Tribunei” sibiene, distanțat de direcția instituită de Nicolae Iorga.

A murit la 23 iunie 1913, la București, la doar 42 de ani. S-a sinucis la doar o zi după ce a aflat de moartea lui Șt. O. Iosif, un fel de frate de cruce. Cei doi și-au făcut un jurământ de credință pe care criticul sămănătorist l-a respectat. Chendi află a doua zi, când se și sinucide respectându-și astfel jurâmântul.

Amândoi au fost îngropați la cimitirul Bellu din Bucureşti, în aceeași zi de 25 iunie 1913.

Postum, îi apare volumul „Schițe de critică literară”, la București, în anul 1924.

I-au fost reeditate volumele „Pagini de critică”, ediție îngrijită, studiu introductiv, note și bibliografie de Vasile Netea, la București, la Editura pentru Literatură, în 1969, „Scrieri”, ediție, prefață, tabel cronologic, note și comentarii de Dumitru Bălăeț, vol. I-X, București, Editura Minerva, între anii 1988-2008 şi „Eminescu și vremea sa”, ediție îngrijită, studiu introductiv, notă asupra ediției și schiță biobliografică de Răzvan Voncu, București, Editura Viitorul Românesc, în 1999.

În localitatea Arad, pe Str. Ilarie Chendi nr. 1-3, se găsește „Casa Ilarie Chendi”, înscrisă în Lista monumentelor istorice.

La 7 februarie 2008, a avut loc la Biblioteca Metropolitană București, lansarea ediției Ilarie Chendi, „Scrieri”, în 10 volume, realizată de profesorul universitar Dumitru Bălăieț, pe parcursul a peste 25 de ani de cercetare.

Pe peretele casei natale din Dârlos se află o placă memorială care spune: ”În amintirea nepieritoare a lui Ilarie Chendi, valorosul critic literar şi ziarist luptător pentru întregirea neamului, născut în această casă, la 14 noiembrie 1871 şi decedat la 23 iunie 1913 în Bucureşti…”