Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a fost ales președinte al Camerei Deputaților, iar liderul PNL, Florin Cîțu, a fost ales preşedinte al Senatului

Realizator: Petruţa Dinu – Astăzi, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a fost ales președinte al Camerei Deputaților, iar președinta Senatului Anca Dragu a fost revocată din funcție, în locul său fiind ales prin vot liderul PNL, Florin Cîțu. Ei îşi vor prelua funcțiile vineri după ce noul guvern va fi învestit. Anca Dragu consideră revocarea sa un abuz de putere și anunță că o va contesta la Curtea Constituțională.
Reporter: Amalia Bojescu – La Camera Deputaților, Marcel Ciolacu a fost ales cu 217 voturi pentru și 77 împotrivă, cât a obținut contracandidata sa Cristina Prună, din partea USR. Procedura de alegeri la Camera Deputaților a fost una simplă, ţinând cont că funcția era vacantă ca urmare a demisiei lui Ludovic Orban. La Senat însă a fost nevoie de revocarea Ancăi Dragu, USR, de la şefia Camerei superioare. Motivul a fost o decizie a Curții Constituționale care spune că dacă se schimbă configurația majorității atunci președintele poate fi revocat din funcție, nemaiavând sprijin politic. USR a anunțat deja că va contesta la Curtea Constituțională această revocare. Noul președinte al Senatului este liderul PNL, Florin Cîțu, care a obținut 82 de voturi favorabile și 25 împotrivă. Atât la Senat, cât și la Camera Deputaților au fost modificări și în componența birourilor permanente după demisiile parlamentarilor care vor ocupa funcții în noul guvern./rpatulea/pvelisar

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 23 noiembrie)