Bulgaria îşi menţine veto-ul privind startul negocierilor pentru aderarea Macedoniei de Nord la UE

Bulgaria nu şi-a schimbat poziţia cu privire la startul negocierilor de aderare a Macedoniei de Nord la UE, susţinându-şi opinia în cadrul reuniunii de marţi a Consiliului Afaceri Generale. Veto-ul Bulgariei a fost menţinut, deşi poziţia fermă a Bulgariei, care urma să fie prezentată în cadrul Consiliului, nu a mai fost exprimată, din cauza tragediei de pe autostrada Struma. După ce a transmis sincere condoleanţe pentru incidentul tragic, reprezentantul permanent al Bulgariei pe lângă UE, Rumen Aleksandrov, a subliniat că Macedonia de Nord încă nu îndeplineşte criteriile pentru desfăşurarea primei conferinţe interguvernamentale. Aleksandrov a adăugat că în ultimele luni, Bulgaria a oferit o serie de opţiuni pentru depăşirea problemelor privind garanţiile pentru drepturile persoanelor cu identitate bulgară şi că Macedonia de Nord trebuie să îşi asume angajamente obligatorii specifice, o parte dintre acestea urmând să fie îndeplinite pe termen scurt, iar restul să fie cuprinse în viitorul cadru de negociere. „Până când nu se întâmplă acest lucru, nu se poate aştepta niciun progres”, a menţionat reprezentantul permanent al Bulgariei pe lângă UE.(www.bnr.bg – 24 noiembrie)/ddaniela/dsirbu