Candidaţii la posturile de ministru în Cabinetul Nicolae Ciucă vor fi audiaţi la Parlament

La Parlament, astăzi este ziua audierii candidaţilor la posturile de ministru în Cabinetul Nicolae Ciucă, pentru ca mâine, guvernul noii majorităţi PSD-PNL-UDMR să fie învestit. Executivul va avea 20 de ministere, cu două mai mult decât până acum, iar persoanele nominalizate de cele trei partide pentru aceste portofolii vor veni în faţa comisiilor parlamentare începând cu ora 10:00. Nu sunt aşteptate surprize, ţinând cont de majortitea solidă a noii coaliţii, iar audierile ar urma să se încheie aproape de ora 18:00.
Reporter: Lucian Romașcanu, propus la Ministerul Culturii, Adrian Chesnoiu, la Agricultură și Eduard Novak la Sport sunt primii care vor fi audiați în comisiile de specialitate începând cu ora 10:00. Cabinetul Ciucă este structurat pe 20 de ministere și două funcții de vicepremier. Liberalii păstrează patru portofolii cu aceeași titulari – Externele, Internele, Educația și Energia – și în plus, au alte patru ministere, între care Fonduri Europene, titular fiind Dan Vîlceanu și Cătălin Predoiu, ministru la Justiție. Nouă ministere le revin social-democraților și Secretariatul General al Guvernului. La Finanțe vine Adrian Câciu, la Apărare, Vasile Dîncu, iar la Economie, Florin Spătaru. UDMR își păstrează aceleași ministere, Dezvoltarea, Mediul și Sportul. Liderul UDMR, Kelemen Hunor și prim-vicepreședintele PSD, Sorin Grindeanu, sunt vicepremierii. Programul comun de guvernare prevede obiective asumate de coaliția PNL-PSD-UDMR pentru toate domeniile, cu accent pe investiții și domeniul social. Este de așteptat ca mâine, echipă propusă de către premierul desemnat, Nicolae Ciucă, dar și programul de guvernare să primească votul de încredere al Parlamentului pentru formarea unui guvern stabil./mcimpoaca/dsirbu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 24 noiembrie