Preşedintele Joe Biden îşi exprimă compasiunea faţă de familiile victimelor incidentului armat din Oxford, Michigan

Preşedintele american, Joe Biden, şi-a exprimat compasiunea faţă de familiile afectate de incidentul armat de marţi, de la un liceu din Michigan, în urma căruia au murit trei persoane şi alte opt au fost rănite.

„Am aflat despre împuşcăturile de la o şcoală din Michigan. Pe măsură ce aflăm mai multe detalii, aş vrea să îmi exprim compasiunea faţă de familiile care trec prin durerea inimaginabilă a pierderii cuiva drag”, a spus Biden, în timpul unui discurs susţinut în Minnesota. Preşedintele a spus că suspectul „s-a predat, şi-a susţinut dreptul de a nu se auto-învinovăţi şi a predat arma. Asta este tot ce ştim”.

Trei persoane au murit şi alte opt au fost rănite, în incidentul armat de marţi după-amiază, de la Oxford High School din Michigan, potrivit autorităţilor. Se presupune că cele trei victime sunt elevi ai liceului, iar una dintre persoanele împuşcate este un profesor, a declarat adjunctul şerifului din Oakland County, Michael McCabe. El a precizat că suspecul a fost identificat drept un elev de 15 ani şi se află în arest./mbrotacel/csimion

edition.cnn.com – 1 decembrie