Mișcarea Revolta ecologică din Serbia solicită ca printr-o nouă lege să se blocheze exploatarea litiului

Mișcarea Revolta ecologică a comunicat că printr-o nouă Lege privind interzicerea activităților miniere în zona Jadra se va evita pericolul de „a se distrugă apa, aerul și cel mai fertil pământ în interesul marilor companii străine și al celor care sunt astăzi la putere”. „Obiectivul nostru este ca Valea Jadra să devină o regiune protejată pentru producerea de mâncare sănătoasă” – se spune în comunicat și se face apel la cetățenii Serbiei, ca, în număr cât mai mare, să participe la proteste și să blocheze circulația pe drumurile principale, „până sunt îndeplinite două revendicări importante: retragerea Legii privind exproprierea și a Legii privind referendumul”./rmihaj/sdm2
(www.beta.rs – 7 decembrie)