Subiecte aflate pe agenda şedinţei de guvern

Guvernul este reunit în şedinţă de lucru la Palatul Victoria. Pe agendă sunt mai multe subiecte, între care compensarea cu 90% a prețurilor medicamentelor de bază pentru beneficiarii de pensii de până la 1.429 de lei, inclusiv indiferent dacă mai au venituri şi din alte părţi. De asemenea, se va acorda sprijin financiar 12 aeroporturi regionale din ţară afectate pe perioada pandemiei şi se va prelungi cu doi ani acordarea ajutoarelor de stat în valoare totală de 150 de milioane de euro pentru investiţii în energie termică din surse regenerabile. Premierul Nicolae Ciucă a subliniat că va continua discuţiile cu miniştrii privind îndeplinirea obiectivelor asumate de România prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, iar documentele necesare pentru închiderea ţintelor trimestrului IV vor fi adoptate în această săptămână, într-o a doua şedinţă de guvern.(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 28 decembrie)/dstanesc