Omul Anului 2021 la Radio România Internaţional

Radio România Internaţional, postul pentru străinătate al Radio România, a continuat tradiţionala anchetă de opinie printre ascultătorii săi şi utilizatorii de Internet şi reţele sociale pentru a decide care dintre personalităţile prezentului şi-au pus amprenta cel mai mult în 2021, în sens pozitiv, asupra lumii.

Cum era de aşteptat, nu “Omul Anului 2021 la RRI”, ci “Oamenii anului 2021 la Radio România Internaţional” au fost desemnaţi, din nou, angajaţii din domeniul sănătăţii din întreaga lume, aflaţi în linia întâi a luptei împotriva pandemiei de COVID-19, dar şi toți dezvoltatorii de vaccinuri împotriva COVID-19, cu menţiuni speciale pentru medicii germani şi fondatorii laboratoarelor BioNTech Uğur Şahin şi Özlem Türeci, care au dezvoltat un vaccin împotriva maladiei, şi biochimista maghiară Katalin Karikó care a contribuit la dezvoltarea tehnologiei ARN mesager ce stă la baza unora dintre vaccinurile anti-COVID-19. Printre cei care i-au desemnat ca “Oamenii anului 2021 la Radio România Internaţional” s-au aflat ascultătorii Michael Willruth şi Siegbert Gerhard din Germania, Norihiko Ide, din Japonia, Guido Panebianco, din Italia, David Iurescia, din Argentina, Paul Jamet, din Franţa.

Au mai fost nominalizaţi jurnaliștii și prezentatorii care au furnizat informații reale de la începutul pandemiei, medicul Annalisa Malara, care a diagnosticat primul caz de COVID-19 în Italia, şi medicul Marco Stabile, care a descoperit că heparina reduce cazurile de tromboză, salvând astfel pacienţi.

Printre liderii politici propuşi s-au aflat fostul cancelar german Angela Merkel, preşedintele SUA, Joe Biden, preşedintele rus Vladimir Putin, preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, sau ambasadorul României în Italia care îşi încheie mandatul, George Bologan. O nominalizare a primit, per anasmblu, COP26, summitul privind schimbările climatice.

Au mai fost propuşi “Omul Anului 2021”, între alţii, antreprenorul american Jeff Bezos, revelaţia tenisului mondial feminin Emma Răducanu, Asociaţia umanitară «Auvergne pour un enfant», YouTuberul somalez AboFlah, echipa de fotbal a Algeriei, câştigătoarea Cupei Arabe 2021 pe naţiuni, sau medicii care l-au salvat pe fotbalistul danez Christian Eriksen după criza cardiacă suferită pe teren, în iunie.

Eugen Cojocariu