CNAS anunţă noi medicamente compensate şi gratuite de la 1 februarie

De la 1 februarie, pacienții care suferă de boli oncologice, neurologice, endocrine și unele maladii rare vor avea acces la 12 molecule noi, care au fost introduse în lista de medicamente compensate și gratuite, anunță Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

Dintre acestea, șase molecule au fost introduse condiționat în listă, astfel că în curând vor fi elaborate și aprobate protocoalele terapeutice și formularele specifice. Celelalte șase molecule introduse necondiționat în listă au indicaţii pentru cardiologie, reumatologie, dermatologie, astm și hemofilie.

Începând cu 1 martie, opt molecule noi vor putea fi prescrise pacienților cu afecțiuni oncologice, boli rare, maladii pulmonare cronice, neurologice și boli digestive – ne-a transmis reporterul nostru Adriana Turea./schelaru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 7 ianuarie