Informaţii din trafic

Realizator: De astăzi se reiau lucrările la pasajele de pe centura Capitalei. După două săptămâni de pauză, constructorii revin pe șantierele de la Domnești, Berceni și Popești-Leordeni – sensuri giratorii suspendate care trebuie terminate până la sfârșitul anului. Revine aglomerația pe drumurile principale, dar și în marile orașe.
Reporter: Alexandru Lancuzov – Este coloană pe 3-4 kilometri la Ciorogârla, pe autostrada A1 București-Pitești, la intrarea în Capitală și pe centura București. Se merge greu, carosabil ud, adaptați viteza și păstrați o distanță de siguranță mai mare între mașini. Este o zonă unde frecvent se produc tamponări. Coloană la Domnești, pe sensul dinspre Bragadiru spre A1; trafic intens și pe DN1, Săftica-Otopeni, Băneasa, de asemenea, şi pe DN6 Mihăileşti-Bragadiru, la intrarea în București, pe Şoseaua Alexandriei. Este tamponare pe autostrada A1 Timișoara-Nădlac 2, la Ţipari, în Timiș, intersecție cu A6; se circulă pe banda de urgență. Plouă în sudul ţării, ninge în Caraș-Severin, în Harghita, Mureș și Neamț. Se circulă în condiții de iarnă pe un singur drum naţioal DN 12C, este șoseaua dintre Lacul Roșu şi Bicaz.
În București, după două săptămâni cu trafic mai lejer, arterele principale sunt aglomerate de la prima oră. Poliția Rutieră solicită șoferilor să nu forţeze intersecțiile, iar pietonilor să traverseze doar atunci când se asigură că mașinile pot opri în condiții de siguranță./ilixandru/pvelisar

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (10 ianuarie)