Premierul Ungariei, Viktor Orbán, speră în creșterea volumului livrărilor de gaze din Rusia către Ungaria

În cadrul unei întâlniri bilaterale, care se desfăşoară marţi, la Kremlin, Moscova, cu președintele rus Vladimir Putin, premierul Ungariei, Viktor Orbán, a declarat că partea ungară speră ca Rusia va majora volumul livrărilor de gaze naturale către ţara sa. ”Având în vedere că întreaga Europă se confruntă acum cu o criză energetică sau mai bine zis cu o criză a gazelor naturale, este extrem de important să încheiem contracte pe termen lung. Vă mulțumim că le-ați semnat. În cadrul întâlnirii noastre de astăzi, aș dori să atingem obiectivul, cel privind majorarea volumului livrărilor”, a declarat premierul Ungariei, citat de Agenţia de presă TASS. Amintim că recent ministrul ungar de externe, Péter Szijjártó, a declarat într-un interviu acordat Agenţiei de presă TASS că, în timpul vizitei sale în Rusia din luna februarie, Viktor Orbán intenționează să discute despre extinderea contractului cu Gazprom privind furnizarea de gaze naturale ruseşti către Ungaria. La 1 octombrie a intrat în vigoare un acord privind livrările pe termen lung de gaze ruseşti între Ungaria și Gazprom./vdraguta/denisse
(www.russian.rt.com – 1 februarie)