Calendarul evenimentelor, 11 februarie – selecțiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Președinție

* Jud. Constanța: Preşedintele Klaus Iohannis vizitează, împreună cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, și Șeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, Baza 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu. Cei doi oficiali vor avea convorbiri tête-à-tête şi oficiale, se vor întâlni cu militarii dislocaţi la bază și vor susţine o conferinţă de presă comună. Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, se află în vizită în România la invitaţia preşedintelui Klaus Iohannis. Programul zilei:

  • ora 11:00 – Vizită la Baza 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu împreună cu Secretarul General NATO, Jens Stoltenberg – convorbiri tête-à-tête
  • ora 11:20 – Convorbiri oficiale
  • ora 11:45 – Întâlnire cu militarii dislocați în bază
  • ora 12:15 – Conferință de presă comună cu Secretarul General NATO, Jens Stoltenberg

– Guvern

* Rep. Moldova: A cincea ședință comună a guvernelor României și Republicii Moldova va avea loc la Chișinău. Cu acest prilej, va fi semnat Acordul privind implementarea programului de asistență tehnică și financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 milioane de euro acordat de România Republicii Moldova. Din delegația condusă de prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă va face parte și ministrul afacerilor externe, Bogdan Aurescu

‣ Vizita la Chișinău a premierului Nicolae-Ionel Ciucă. Programul zilei:

  • ora 9:30 – Întâmpinarea premierului Nicolae-Ionel Ciucă de către premierul Republicii Moldova, Natalia Gavrilița – la Aeroportul Internațional Chișinău
  • ora 10:00 – Participare la ceremonia depunerii de flori la Monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt, împreună cu prim-ministrul Republicii Moldova, Natalia Gavrilița
  • ora 10:05 – Participare la ceremonia depunerii de flori la bustul lui Mihai Eminescu, împreună cu prim-ministrul Republicii Moldova, Natalia Gavrilița
  • ora 10:10 – Întrevedere tête-à-tête cu prim-ministrul Republicii Moldova, Natalia Gavrilița – la Reședința de stat, Chișinău
  • ora 10:45 – Fotografie oficială a membrilor Guvernelor României și Republicii Moldova – la Palatul Republicii
  • ora 10:55 – Ședința comună a Guvernelor României și Republicii Moldova – la Palatul Republicii

– Prim-ministrul României și prim-ministrul Republicii Moldova vor susține alocuțiuni la începutul ședinței

– Declarațiile vor fi transmise live pe paginile de Facebook și Youtube ale Guvernului și prin canalul unic de distribuție al Palatului Victoria

  • ora 11:40 – Participare la ceremonia semnării documentelor bilaterale – la Palatul Republicii

– Biroul de presă al Guvernului va transmite live ceremonia pe paginile de Facebook și Youtube ale Guvernului și prin canalul unic de distribuție al Palatului Victoria

  • ora 12:15 – Declarații de presă ale celor doi prim-miniștri – la Palatul Republicii

– Biroul de presă al Guvernului va transmite live evenimentul pe paginile de Facebook și Youtube ale Guvernului și prin canalul unic de distribuție al Palatului Victoria

  • ora 13:00 – Participare la dejunul oficial oferit de prim-ministrul Republicii Moldova, Natalia Gavrilița, cu prilejul ședinței comune a Guvernelor Republicii Moldova și României
  • ora 14:30 – Întrevederi bilaterale ale miniștrilor celor două Guverne
  • ora 14:35 – Întrevedere cu președintele Republicii Moldova, Maia Sandu – la Președinția Republicii Moldova
  • ora 15:20 – Întrevedere cu președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu – la Parlamentul Republicii Moldova
  • ora 16:30 – Întrevedere cu reprezentanții Bisericii Ortodoxe Române din Republica Moldova – la Aeroportul Internațional Chișinău
  • ora 18:00 – Declarații de presă susținute de premierul Nicolae-Ionel Ciucă la finalul vizitei în Republica Moldova

– Biroul de presă al Guvernului va transmite live evenimentul pe paginile de Facebook și Youtube ale Guvernului și prin canalul unic de distribuție al Palatului Victoria

– Ministere

* Conferinţă de presă susţinută de ministrul Finanţelor, Adrian Câciu – ora 13:00, la sediul ministerului

* Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a lansat procedura de achiziţie publică pentru organizarea Galei „România modernizată cu fonduri europene”, la care vor fi premiate 14 proiecte de succes realizate cu finanţare europeană. Documentele pentru derularea procedurii au fost publicate în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), iar ofertele pot fi depuse până vineri, 11 februarie, ora 15:00

* Ministerul Finanţelor organizează licitaţie pentru o emisiune suplimentară de obligaţiuni de 90 milioane lei

* Consultări politice ale secretarului de stat pentru afaceri europene din cadrul MAE, Daniela Gîtman, cu ministrul de stat pentru Europa și Climă din cadrul Ministerului Federal German al Afacerilor Externe, Anna Lührmann – în format videoconferință

– Apărare, Interne, Servicii Speciale

* Peste 30 de sedii ale autorităţilor publice centrale, judeţene şi locale, instituţiilor de învăţământ şi de cultură, obiectivelor turistice şi companiilor din România vor fi iluminate în roşu, în seara de 11 februarie, de Ziua Europeană a Numărului de Urgenţă 112. În fiecare an, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale iluminează turnul de comunicaţii în culoarea roşie, specifică Serviciului de urgenţă. În acest an, s-au alăturat demersului:

‣ Bucureşti:

  • Administraţia Prezidenţială prin iluminarea Palatului Cotroceni
  • Guvernul României prin iluminarea Palatului Victoria
  • Parlamentul României prin iluminarea Palatului Parlamentului
  • Ministerul Afacerilor Interne
  • Ministerul Apărării Naţionale
  • Palatul Cercului Militar Naţional
  • Opera Naţională Bucureşti
  • Spitalul Clinic Colţea
  • CEC Bank

‣ Jud. Alba:

  • Consiliul Judeţean Alba prin iluminarea Muzeului Naţional al Unirii, Sala Unirii şi a Secţiei de Boli Infecţioase din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba Iulia
  • Primăria Municipiului Alba Iulia prin iluminarea Monumentului Unirii şi a Cetăţii Alba Carolina
  • Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Alba
  • Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Alba

‣ Jud. Braşov:

  • Primăria Municipiului Braşov prin iluminarea logo-ului municipiului de pe Muntele Tâmpa
  • Jud. Cluj:
  • Consiliul Judeţean Cluj
  • Primăria Municipiului Cluj-Napoca prin iluminarea Podului N (intrarea dinspre Oradea)

‣ Jud. Gorj:

  • Primăria Municipiului Târgu Jiu

‣ Jud. Harghita:

  • Primăria Municipiului Miercurea Ciuc

‣ Jud. Iaşi:

  • Primăria Municipiului Iaşi
  • Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” Iaşi
  • Hotelul Unirea din Iaşi

‣ Jud. Neamţ:

  • Primăria Municipiului Piatra Neamţ
  • Prefectura Neamţ şi Consiliul Judeţean Neamţ prin iluminarea Palatului Administrativ
  • Teatrul Tineretului Piatra Neamţ

‣ Jud. Sibiu:

  • Primăria Municipiului Sibiu

‣ Jud. Vâlcea:

  • Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea
  • Prefectura Vâlcea şi Consiliul Judeţean Vâlcea prin iluminarea Palatului Administrativ

‣ De asemenea, Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu” din Târgu-Jiu va proiecta pe exteriorul instituţiei de cultură un clip video privind importanţa numărului de urgenţă 112, iar Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea va proiecta acest material pe toate panourile stradale din oraş pe care le are în administrare

– Culte, Biserică

* De la ora 18:30, în Sărbătoarea Sfintei Fecioare Maria de la Lourdes, ÎPS Aurel Percă va prezida Sf. Liturghie în Catedrala Sf. Iosif, cu ocazia celei de-a XXX-a Zi Mondiale a Bolnavului. Sf. Liturghie va fi transmisă live de Angelus TV

– Administrație

* Arad: Proiectul de hotărâre privind repartizarea excedentului bugetar al municipiului Arad și proiectul de hotărâre privind adoptarea Bugetului General de Venituri și Cheltuieli al municipiului Arad pentru anul 2022 sunt supuse dezbaterii publice în cadrul unei sesiuni online, care se va desfășura prin platforma Zoom – ora 11:00

* Brașov: Ședinţa extraordinară a Consiliului Local al Municipiului Braşov – ora 11:00, printr-o platformă on-line de video-conferință

* Buzău: Consiliul Județean Buzău este convocat în sedință ordinară – ora 10:00

* Constanța: Ședință extraordinară a Consiliului Local al municipiului Constanța – ora 10:00, prin mijloace electronice

* Onești, jud. Bacău: Consiliul Local al Municipiului Onești este convocat în ședință ordinară – ora 12:30, cu participarea fizică a consilierilor locali la sediul Consiliului Local Onești, Sala mare de ședințe, Bd. Oituz nr. 17

* Turda, jud. Cluj: Şedinţa extraordinară a Consiliului Local al municipiului Turda – ora 10:00

– Juridic

* Ședința în plen a Consiliului Superior al Magistraturii – ora 9:30

  • alegerea conducerii CSM
  • avizarea proiectului de lege privind desfiinţarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie

* Iaşi: Termen pentru judecarea contestaţiei depuse de primarul Mihai Chirica faţă de măsura controlului judiciar

– Organizații

* Federaţia Neguvernamentală Antidrog (F.N.A.), Centrul Internaţional Antidrog (C.I.A.D.O.), Federaţia Naţională a Asociaţiilor de Părinţi (F.N.A.P. – IP Bucureşti) Un Pas spre Viitor (U.P.S.V.) și Asociaţia Culturală de Teatru Muzică şi Film Dracula (A.C.T.M.F.) lansează proiectul „Sky Community”. Proiectul se desfăşoară la etajele 7-8 ale unei clădiri de birouri din zona ultracentrală a Bucureştiului, Piaţa Unirii, pe o suprafaţă de 300 mp unde au loc activităţi multidisciplinare. Astfel, va fi lansat studioul TV 4 COMMUNITY, cu emisiuni ce vor ajunge prin cei 11.700 de diriginţi înscrişi în proiect, la 351.000 elevi la nivel naţional şi 850 Consilii ale părinţilor prin F.N.A.P., spaţiul neconvenţional în care vor fi organizate Conferinţele dezbatere „Tinerii şi Propriile lor Valori” – 720 Conferinţe anual cu participarea a 28.800 elevi şi studenţi (101 licee si 5 Asociaţii ale studenţilor), Artă Contra Drog evenimente culturale ca alternativă la consumul de droguri. Program lansare:

  • ora 12:15 – Cuvânt de bun-venit – acad. Constantin Bălăceanu Stolnici, preşedinte C.I.A.D.O.
  • ora 12:30 – Prezentare concept – Gigel Lazăr, preşedinte F.N.A.
  • ora 12:45 – Prezentare concept Prevenire în mediul rural prin TV 4 COMMUNITY – vicepreşedinte C.I.A.D.O. Dorin Opreanu
  • ora 13:00 – Familia pilon central în prevenirea consumului de droguri – preşedinte F.N.A.P. – IP Bucureşti Eugen Ilea

– Economic

* Conferinţă de presă susţinută de IRI Travel, touroperator specializat pe litoralul bulgăresc şi românesc – ora 11:00, la Hotel Marshal Garden

* Companiile din industria IT se pot înscrie, până la această dată, în competiţia „Premiile de Excelenţă ale industriei IT” – ediţia 2022, ce va premia cele mai interesante proiecte din domeniu, conform organizatorului evenimentului, Asociaţia Patronală a Industriei de Software şi Servicii (ANIS)

* Institutul Naţional de Statistică publică datele privind câştigul salarial mediu lunar în decembrie 2021 şi datele privind laptele de vacă colectat şi producţia de produse lactate în decembrie 2021

* Bursa de valori Bucureşti anunţă rezultatele financiare preliminare înregistrate în 2021

* Banca Naţională publică Raportul trimestrial asupra inflaţiei, februarie 2022

– Medicină, Sănătate

* Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate (ANMCS) organizează, începând cu ora 12:00, o nouă dezbatere online „Ora Calității”, dedicată profesioniștilor din spitale. Cea de-a XVII-a ediție are ca temă a treia Referință din Standardele ANMCS „Etica medicală și drepturile pacienților” (II). La dezbaterea de astăzi, speakerul invitat Prof. Univ. Andrei Nanu, de la Disciplina „Elemente juridice medicale și malpraxis”, Facultatea de Medicină, UMF „Carol Davila” București -, va analiza cel de-al doilea Standard din Referința a treia. Pentru înscriere: https://capesaro.gov.ro/inscriere-dezbatere

* În cadrul proiectului habits by Republica cultural, inițiat de Societatea Omului Sănătos, se desfășoară mai multe conversații despre impactul artei asupra psihicului și spiritului uman moderate de psihoterapeutul Gabriel Cicu (fondator al clinicii Color Mind din București) alături de patru artiști: scriitoarea Adela Greceanu, muzicianul Răzvan Popovici, coregrafa Judith State și pictorul Roman Tolici. Din program:

  • Invitatul ediției este muzicianul Răzvan Popovici, iar discuția va fi transmisă online

– Cultură

* De la ora 19:00, la Sala Radio, are loc Seara Beethoven ce se va desfăşura sub bagheta dirijorului german Christoph König, solist – pianistul Răzvan Dragnea, în Concertul nr. 5 pentru pian şi orchestră – Imperialul şi Simfonia nr. 3 – Eroica

* Are loc un eveniment prilejuit de sărbătoarea Sfântului Valentin şi a iubirii intitulat „Ziua Îndrăgostiţilor la Casa Artelor Dinu Lipatti”, ediţia a IV-a. Din program:

  • Expoziţia în aer liber „Iubiri celebre din muzica clasică”, în Curtea Casei Lipatti, unde pot fi descoperite impresionante poveşti de dragoste ale cuplurilor celebre din muzica clasică
  • De la ora 18:00, are loc Recitalul Extraordinar de Arii şi Duete de dragoste din Operete Celebre susţinut de soprana Renata Vari, soprana Mădălina Barbu, tenorul George Vîrban şi pianista Andreiana Roşca ce vor interpreta compoziţii semnate de Johann Strauss, Franz Lehar, Emmerich Kalman, Pablo Sorozabal şi Frederick Loewe. Printre partenerii media: Radio Bucureşti FM

* Opera Naţională Bucureşti prezintă spectacolul de operă „La Boheme” de Giacomo Puccini, cu soprana Paula Iancic şi tenorul Teodor Ilincăi – ora 18:30. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Muzical

* Teatrul „Stela Popescu” prezintă spectacolul „Ceapa” de Dan Tudor, după „La cipolla” de Aldo Nicolaj, scenografia: Corina Grămoșteanu, muzica: Vlaicu Golcea – ora 19:00, la Sala Mică a Palatului Copiilor. Premiera a avut loc la 31 octombrie 2019

* Teatrul de Stat Constanţa are programat un turneu în Capitală. Programul zilei:

  • ora 19:00 – Spectacolul „Maria Tănase. O poveste” cu actriţa şi cântăreaţa Mirela Pană care interpretează rolul Mariei Tănase, acompaniată de pianista Elena Gatcin – la Teatrul Municipal „L.S. Bulandra”

* Comedia romantică „Lebensdorf”, regizată de Vali Hotea, cu Mimi Brănescu, Ana Covalciuc și Ioana Flora în distribuție, va putea fi vizionată în cinematografele românești începând cu weekendul Zilei Îndrăgostiților. Filmat în toamna anului 2019, în România şi Germania, lungmetrajul „Lebensdorf”, al doilea al regizorului Vali Hotea, va rula pe marile ecrane din 11 februarie, fiind distribuit de microMULTILATERAL

* Teatrul Mic prezintă spectacolul „Vinovat. Nevinovat.”, regia artistică: Gelu Colceag, scenografia: Ioana Pashca – ora 19:00, la Teatrul Bulandra, Sala Toma Caragiu

* De la ora 19:00, Teatrul Excelsior prezintă, la Sala „Ion Lucian”, spectacolul „Cenuşăreasa”, adaptare muzicală de Eduard Petru Jighirgiu, după basmul omonim

* Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”, condusă de dirijorul italian Gian Luigi Zampieri, prezintă un program cu două lucrări de referință: Concertul în la major pentru clarinet şi orchestră, KV622 de Wolfgang Amadeus Mozart, cu clarinetistul Emil Vișinescu în ipostaza de solist, și Simfonia nr. 1, în do minor, op. 11 de Felix Mendelssohn – ora 19:00, în Sala mare a Ateneului Român, în condițiile respectării restricțiilor pandemice

* Institutul Cervantes difuzează în luna februarie o serie de patru filme care îl au ca protagonist pe actorul Jose Sacristan, unul dintre cei mai prestigioşi şi iubiţi interpreţi ai scenei spaniole, care urmează să fie recompensat cu Premiului Goya de Onoare în cadrul Premiilor Academiei de Arte şi Ştiinţe Cinematografice din Spania, programate pentru data de 12 februarie. Filmele vor putea fi urmărite pe canalul de Vimeo al Institutului, în fiecare zi de vineri, începând cu ora 21:00, fiind accesibile cu acces gratuit timp de 48 de ore. Programul zilei:

  • „Un hombre llamado Flor de Otono” / „Un bărbat numit Floare de toamnă” (1978), de Pedro Olea

* Arad: „Decalogul după Hess” de Alina Nelega, spectacolul emblematic al Companiei Aradi Kamaraszínház, se joacă trei zile consecutive, în trei orașe: Arad, Budapesta și Szeged. Reprezentația de la Arad va avea loc vineri, 11 februarie, de la ora 19:00, la sala Teatrului de Marionete. Spectacolul va putea fi urmărit cu subtitrare în limba română

* Braşov: De la ora 11:00, în Sala Operei Braşov, copiii sunt aşteptaţi să vizioneze spectacolul „Frumoasa din Pădurea Adormită”, musical de Silvia Kerim şi Marius Ţeicu, regia artistică – Attila Torok

* Brașov: De la ora 18:30, Foaierul Operei Brașov găzduiește un recital vocal-instrumental, soliști: Aurelia Florian, Carmen Topciu, Adrian Mărcan, la pian: Ovidiu Mezei

* Cluj-Napoca: Școala Populară de Arte „Tudor Jarda” Cluj-Napoca organizează, de la ora 17:00, în Sala „Tudor Jarda”, spectacolul dedicat aniversării a 100 de ani de la nașterea compozitorului Tudor Jarda. Evenimentul „100 de ani Tudor Jarda” va fi susținut de experții Școlii Populare de Arte, Olga Bordaș și cursanții clasei de Pian, Dana Liliana Ciuca, Ioan Dordoi, Ruslan Bîrlea, Ciprian Poenar și cursanții clasei instrumente de suflat, care vor aduce în scenă folclor instrumental românesc, muzică clasică, muzică populară, actorie și dans popular românesc. Acestora li se vor alătura Ansamblul Folcloric „Vatră de dor”, al Școlii de Arte „Tudor Jarda”, coordonat de expert Viorel Dragomir și Ansamblul ,,Moștenirea – Zestrea Popești”, secția externă Popești, coordonator expert Mircea Cenan. Acompaniază Taraful „Rapsozii Ardealului”, al Școlii de Arte. Invitat de onoare, actorul Petre Băcioiu

* Cluj-Napoca: Opera Națională Cluj-Napoca prezintă spectacolul „Giselle” de Adolphe Charles Adam – ora 18:30. Balet în două acte pe un libret de Théophile Gautier și Jules-Henri Saint-Georges, spectacolul este inspirat dintr-o poveste slavă redată de Heinrich Heine în volumul Despre Germania

* Cluj-Napoca: Concert al Orchestrei Filarmonicii de Stat „Transilvania” – dirijor: Mihail Agafița, solist: Aurel Marc – oboi – ora 19:00, la Casa Universitarilor, Sala Auditorium Maximum

* Galaţi: Teatrul Dramatic „Fani Tardini” prezintă spectacolul „Uşa e deschisă!” de Andrei Velea, regia: Vlad Ajder, scenografia: Daniel Divrician – ora 19:00, la Teatrul Dramatic „Fani Tardini”. Spectacolul a avut premiera în februarie 2021

* Iași: Uniunea Artiștilor Plastici din România Filiala Iași și Top Art Iași prezintă expoziția de pictură „Jurnal cu vise” semnată de artistul Marcel Pușcașu – ora 17:00, la Galeria de Artă „Th. Pallady”, Str. Lăpușneanu nr. 7 -9. Prezintă: critic de artă dr. Maria Bilașevschi. Expoziția va fi deschisă în perioada 11 – 20 februarie

* Iași: De la ora 19:00, orchestra simfonică a Filarmonicii „Moldova” din Iași va susține la Casa de Cultură a Studenților, un concert simfonic sub bagheta dirijorului Cristian Oroșanu. Soliști: Daniel Vagner (Franța) – violă, Joë Christophe (Franța) – clarinet. Printre partenerii media: Radio România Muzical, Radio România Cultural, Radio România Iași

* Satu Mare: De la ora 18:30, la sala Filarmonicii Dinu Lipatti Satu Mare, are loc concertul simfonic extraordinar Transylvanian Symphonic Tales, Vaughn Roberts – dirijor, compozitor, aranjamente, Koszorus Krisztina – voce, compozitor, Szász Csaba – chitară, compozitor. Participă: Formația Koszika & The HotShots și Orchestra Simfonică a Filarmonicii „Dinu Lipatti” Satu Mare. În program: Prelucrări de muzică folclorică maghiară și românească, muzică originală compusă de formația Koszika & The HotShots și piese clasice pop

* Sibiu: Filarmonica de Stat Sibiu organizează în perioada 10 – 14 februarie, cea de-a treia ediţie a Carnavalului Filarmonicii. Conceptul artistic îi aparţine pianistului Sorin Petrescu. Programul zilei:

  • Carnaval pentru copii, cu concerte educative interpretate de soliştii Sorin Petrescu – pian, Dorin Cuibariu – clarinet şi Doru Roman – percuţie, împreună cu micul muzician Gabriel Tudor Radu – la Sala Thalia
  • ora 19:00 – Old Dixieland Band Timişoara (Dorin Cuibariu – clarinet, Gabi Bokor – trompetă, Emanuel Sărăcuţi – trombon, Florin Lupulescu – contrabas, Sorin Petrescu – pian, Doru Roman – tobe), o muzică specifică genului Dixieland – la Sala Thalia

* Sibiu: Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu prezintă spectacolul, „Iubire cu năbădăi”, regia Şerban Puiu – ora 19:00

* Suceava: Muzeul Naţional al Bucovinei organizează în perioada 11 februarie – 3 aprilie, la Muzeul de Istorie, expoziţia omagială „Dimitrie Loghin”. Vernisajul va beneficia de prezenţa şi analiza criticului de artă prof. univ. dr. Petru Bejan, de la Facultatea de Filosofie din Iaşi – ora 13:00. Evenimentul readuce în atenţie opera şi personalitatea complexă a artistului plastic şi profesorului Dimitrie Loghin, cu ocazia celebrării a 40 de ani de la trecerea pictorului la cele veşnice. Printre partenerii media: Radio România Iași

* Târgu-Mureş: Are loc vernisajul expoziţiei personale a artistei Mana Bucur Spectrum – Ceramică / Grafică – ora 18:00, la Galeria „Art Nouveau” din Str. George Enescu nr. 2. Perioadă de vizitare: 11 – 27 februarie. Cuvânt de deschidere: Cora Fodor – istoric de artă, Nagy Miklos Kund – cronicar de artă

* Timișoara: Consiliul Județean Timiș, prin instituțiile subordonate, organizează o serie de activități culturale, în perioada 8 – 13 februarie. Din program:

‣ Biblioteca Județeană Timiș „Sorin Titel”

  • Expoziția de artă plastică ,,GERNIK” XIX, Secția de Arte ,,Deliu Petroiu”, Bastionul Maria Theresia, corp A.

‣ Centrul de Cultură și Artă al județului Timiș

  • Competiție online „Școala de Artă Timișoara”. Concursul se adresează tuturor elevilor Școlii de Artă Timișoara, indiferent de specializare, iar jurizarea va avea loc în perioada 7 – 11 martie

‣ Muzeul Național al Banatului

  • Expoziția permanentă Ștefan Popa Popa’s, (Bastionul Maria Theresia);
  • Exponatul lunii februarie „Fotografii ilustrând contribuția femeilor din Banat în Primul Război Mondial” (Bastionul Maria Theresia, hol);
  • Expoziția temporară Muze la muzeu (Bastionul Theresia, mansarda B2);
  • Expoziția temporară Ceramica romană și bucătăria mediteraneană (Bastionul Maria Theresia, mansarda B1);
  • Expoziția temporară „Gărâna 2021 – Simpozion de Artă Contemporană” (Bastionul Maria Theresia, mansarda B1).

‣ Muzeul Național de Artă Timișoara

  • Expoziția de stampe japoneze „Celebrities on floating worlds;
  • Expoziția de fotografii Revoluția Română din1989;
  • Expoziția de pictură, desen și grafică Murmure, albă tăcere;
  • Expoziția permanentă 1+1+1 & SIGMA;
  • Expoziția permanentă Artă bănățeană modernă;
  • Expoziția permanentă Icoane tradiționale bănățene;
  • Expoziția permanentă Corneliu Baba;
  • Expoziția permanentă Artă românească;
  • Expoziția permanentă Artă europeană.

‣ Muzeul Satului Bănățean Timișoara

  • Expoziții temporare: Anotimpurile satului românesc, Al cincilea anotimp și Bănățenii de altădată – holul bibliotecii;
  • Expoziții permanente: Centre de ceramică din Banat, Podoabe bănățene, Costum popular – Sala de expoziții a muzeului

– Sport

* Meci din etapa a 17-a a Diviziei A1 la volei masculin: CS Rapid Bucureşti – CS ”U” Cluj – ora 18:00

* Se dispută meciuri în etapa a 20-a a Ligii Naţionale de baschet masculin:

  • CSA Steaua Bucureşti – CSM VSKC Miercurea Ciuc – ora 17:45, Sala „Mihai Viteazul” Bucureşti
  • SCM ”U” Craiova – CS Rapid Bucureşti – ora 18.00, la Sala Polivalentă Craiova
  • ABC Athletic Neptun Constanţa – FC Argeş Piteşti – ora 18:30, la Sala Sporturilor Constanţa

* Miercurea Ciuc: Are loc un meci în Campionatul Naţional de hochei pe gheaţă: Sportul Studenţesc – SC Miercurea Ciuc – ora 18:30, pe Patinoarul „Vakar Lajos”

* Mioveni: Se dispută un meci din etapa a 26-a a Ligii I de fotbal: FC Rapid Bucureşti – ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe – ora 19:55, pe Stadionul Orăşenesc

* Federația Rusă: Programul jucătorilor români la turnee internaţionale de tenis:

  • Irina Begu – Tereza Martincova (12:00), în sferturi la turneul de la Sankt Petersburg

* Serbia: În perioada 7-12 februarie, naționala U19 de futsal a României va participa la turneul internațional amical „Futsal Love” din Serbia. Tricolorii vor disputa trei partide în compania selecționatelor similare din Bosnia și Herțegovina, Belarus și Serbia. Toate meciurile se vor desfășura în Sala “Vlade Divac”, din localitatea Vrnjačka Banja, Serbia. Din program:

  • Serbia – România – ora 15:00 (ora României)

* China: Programul Jocurilor Olimpice de Iarnă Beijing 2022:

  • Au loc finale la snowboard (halfpipe masculin), schi alpin (slalom super-uriaş feminin), schi fond (15 km masculin – stil clasic), patinaj viteză (10.000 m masculin), biatlon (sprint feminin – 7,5 km), short track (1.000 m feminin) şi skeleton (individual masculin)

– Diverse

* Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” continuă al doilea modul al proiectului online „Din anotimpuri adunate”, cu a doua temă, „Veverițele, acrobatele pădurii”, cu şi despre veveriţe – pe platforma ZOOM. Programul zilei:

  • ora 15:00 – pentru grupa de vârstă 5-7 ani
  • ora 16:30 – pentru grupa de vârstă 8-11 ani

– S-a întâmplat într-o zi de 11 februarie

* Se împlinesc 175 de ani (1847) de când Adunarea Obştească din Ţara Românească vota, la propunerea domnitorului Gheorghe Bibescu, legea prin care erau eliberaţi din robie toţi „ţiganii” Mitropoliei. Fără nicio despăgubire, romii episcopiilor, mănăstirilor şi metocurilor bisericilor şi ai oricărui alt aşezământ public erau eliberați. Numărul acestor mănăstiri era considerabil, ridicându-se la 103 stabilimente ce deţineau 11.445 de familii de robi romi. Cele mai multe familii – 301, în număr de 2.088 robi, se aflau în proprietatea mănăstirii Cozia. Dintre judeţe, Prahova avea 8.870 de robi rromi, fiind primul din Ţara Românească. Totalul sclavilor Bisericii din Ţara Românească era de 47.245302, ce trăiau în 11.446 de familii, o familie având în medie 4,12 persoane (11/23)

* Acum 161 de ani (1861), în zilele de 11 şi 12 februarie, s-a desfăşurat Conferinţa de la Alba Iulia, cu participarea reprezentanţilor tuturor „naţiunilor” şi a confesiunilor din ţară, la care delegaţii maghiari au cerut introducerea prevederilor Legii electorale a Ungariei de la 1848 (hotărârea Dietei din 1848), cu scopul lichidării autonomiei Transilvaniei şi încorporarea acesteia la Ungaria. Delegaţii români s-au opus, însă, adoptării vreunei hotărâri prin care Transilvania să se reîntoarcă la starea din 1848

* Acum 142 de ani (1880) Grecia recunoaştea oficial independenţa de stat a României (11/23)

* Clubul Sportul Studenţesc Bucureşti marchează 106 ani de existenţă. Actul de naştere al Societăţii Sportive Universitare Sportul Studenţesc Bucureşti a fost semnat, conform monumentalei lucrări Palestrica, semnată de Constantin Kiriţescu, la data de 11 februarie 1916. Primul preşedinte al clubului studenţesc a fost nominalizat profesorul universitar doctor în matematici Traian Lalescu, iar primul secretar Octav Luchide, care atunci avea vârsta de 15 ani

* Cu 104 ani în urmă (1918) plenipotenţiarii Puterilor Centrale au impus primului ministru, generalul Alexandru Averescu, trei condiţii principale ale încheierii păcii: cedarea întregului teritoriu al Dobrogei, până la Dunăre, importante rectificări de frontieră în zona Porţilor de Fier, în Valea Jiului şi între Vatra Dornei şi Câmpulung Moldovenesc, precum şi grele concesiuni economice (11/24)

* Cu 93 de ani în urmă (1929) a luat fiinţă Statul Vatican, pe baza Acordurilor de la Laterano (revizuite la 18.II.1984). Au fost semnate (de Benito Mussolini şi cardinalul Pietro Gasparri) trei documente: un tratat prin care statul italian recunoştea Sfântului Scaun proprietatea exclusivă şi jurisdicţia suverană asupra unui cartier din nord-vestul Romei (unde s-a ridicat Stato della Città del Vaticano), un concordat ce regla raporturile statului italian cu Biserica Catolică şi o convenţie financiară

* Se împlinesc 90 de ani (1932) de la inaugurarea noului studio de concerte al Radiodifuziunii Române (construit de arhitectul George Matei Cantacuzino şi inginerul Liviu Ciuley)

* În urmă cu 47 de ani (1975) baroneasa Margaret Thatcher (1925 – 2013) îl învingea pe Edward Heath în cadrul alegerilor interne pentru conducerea Partidului Conservator din Marea Britanie, marcându-se astfel un moment istoric – o femeie era aleasă, pentru prima dată, preşedinte al unui partid. La data de 3 mai 1979, conservatorii au câştigat alegerile generale, iar după o zi Margaret Thatcher, supranumită „Doamna de Fier”, devenea prima femeie premier a Marii Britanii, prima din istoria Europei şi a patra, în această funcţie din istoria lumii

* Acum 43 de ani (1979), la această dată, care a devenit și Ziua Națională a țării, a fost răsturnată monarhia Pahlavi, luând fiinţă Republica Islamică Iran, aprobată o lună mai târziu, printr-un referendum universal. Ayatollahul Khomeiny s-a impus ca lider incontestabil, guvernarea mullahului continuând până la sfârşitul secolului. Primele demonstraţii majore împotriva regimului lui Mohammad Rezā Shāh Pahlavī au început în ianuarie 1978. În acest context, la jumătatea lunii ianuarie 1979, Shāh a părăsit Iranul, iar puterea a fost preluată două săptămâni mai târziu de Ayatollahul Khomeiny. Regimul regal s-a prăbuşit la scurt timp, pe 11 februarie, iar după un referendum naţional Iranul a votat să devină Republică Islamică la 1 aprilie 1979. Mai târziu, a fost aprobată o constituţie teocratică prin care Khomeiny a devenit Liderul Suprem al ţării în decembrie 1979

* În urmă cu 11 ani (2011) cel de-al patrulea preşedinte egiptean, Hosni Mubarak (n. 1920 – m. 2020), aflat la putere din 14 octombrie 1981, şi-a anunţat demisia, ca urmare a revoltei populare începute la 25 ianuarie. Hosni Mubarak a fost condamnat pe 2 iunie 2012 la închisoare pe viaţă, ca şi ministrul său de interne, Habib el-Adli, pentru moartea unui mare număr de manifestanţi în timpul revoltei din 2011, însă în ianuarie 2013 o Curte de Apel a anulat decizia de condamnare la închisoare pe viaţă şi a hotărât rejudecarea procesului

* Acum 9 ani (2013) Papa Benedict al XVI-lea (Joseph Alois Ratzinger) şi-a anunţat retragerea din funcţie începând cu data de 28 februarie. A fost cel de-al 265-lea Papă din istoria Bisericii Romano-Catolice şi primul papă german după 482 de ani, ales la 19 aprilie 2005 în urma Conclavului, ca succesor al Papei Ioan Paul al II-lea. Noul său titlu este acela de „Papă emerit”, succesorul său fiind Papa Francisc (Jorge Mario Bergolio), ales la data de 13 martie 2013

* Cu doar 2 ani în urmă (2020) experți din întreaga lume, reuniți la Geneva sub egida Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), pentru a discuta despre vaccinuri și terapii împotriva bolii pulmonare cauzate de noul coronavirus, au denumit noua boală COVID-19. Denumirea vine de la termenii Corona, Virus și Disease (termenul englez pentru boală), iar numărul 19 se referă la anul în care au fost identificate primele cazuri, deci 2019. Această denumire a fost anunţată în deschiderea congresului experților pe tema noului coronavirus. Pe 31 decembrie 2019, autorităţile chineze anunţau 27 de cazuri de pneumonie virală cu origini necunoscute la Wuhan, în centrul Chinei. În ziua următoare, autorităţile locale au închis piaţa de animale vii din Wuhan, considerând că aceasta avea o anumită legătură cu apariţia noului virus. Pe 7 ianuarie 2020, oficialii chinezi anunţau că noul virus a fost izolat şi a fost denumit inițial 2019-nCov. Pe 11 ianuarie, China a confirmat primul deces provocat de noul coronavirus în Wuhan. În câteva zile, cazuri de infectare au apărut în Asia, în Franţa şi Statele Unite. La sfârşitul lunii ianuarie, ţările lumii au început să îşi repatrieze cetăţenii aflaţi în China. Frontierele au început să se închidă şi peste 50 de milioane de locuitori din provincia Hubei, în care se află oraşul Wuhan, au fost plasaţi în carantină. Primul caz de infecţie cu coronavirusul COVID-19 din România a fost confirmat în seara zilei de 26 februarie la un pacient din Gorj, care a intrat în contact cu un cetăţean italian din Rimini, venit în zonă în perioada 18-22 februarie. Începând cu data de 10 martie, trendul ascendent s-a accelerat, ajungându-se în luna noiembrie la peste 10.000 de îmbolnăviri pe zi cu noul coronavirus. Primul deces din ţara noastră asociat noului coronavirus fost înregistrat pe 22 martie, la un bărbat de 67 de ani, care avea comorbidităţi. În data de 11 noiembrie, s-a atins un record – peste 200 de decese într-o singură zi. În luna decembrie s-a înregistrat un trend descrescător al îmbolnăvirilor cu noul coronavirus, însă numărul celor aflaţi în stare critică la ATI (Terapie Intensivă) s-a menţinut ridicat

Aniversări – Comemorări

– Sfânta Fecioară Maria de la Lourdes (Calendarul Romano-Catolic 2022)

– 1841: S-a născut Ioan Caragiani, folclorist şi traducător; s-a ocupat de folclorul, limba şi istoria aromânilor; membru fondator al Societăţii Academice Române (1866) (m. 1921)

– 1880: S-a născut episcopul greco-catolic Ioan Bălan, unul dintre clericii importanţi ai Bisericii Române Unite; a publicat numeroase lucrări liturgice şi canonice, precum şi o nouă traducere a Noului Testament; arestat în octombrie 1948, a fost dus la mănăstirile Dragoslavele şi Căldăruşani; între anii 1950 şi 1955 a fost închis la Sighet, apoi a avut domiciliu forţat la mănăstirile Curtea de Argeş şi Ciorogârla (m. 1959)

– 1882: S-a născut compozitorul, dirijorul şi profesorul Gheorghe Cucu, cunoscut mai ales datorită muzicii corale şi prelucrărilor de folclor (m. 1932) – 140 de ani

– 1886: A murit vorniceasa Maria Burada, prima femeie din Moldova care a tradus piese de teatru (n. 1812)

– 1888: S-a născut medicul neurolog Nicolae Ionescu-Şişeşti, unul dintre colaboratorii cei mai apropiaţi ai profesorului Gheorghe Marinescu şi continuator al acestuia în activitatea didactică şi ştiinţifică; membru corespondent al Academiei Române din 1939 (m. 1954)

– 1899: S-a născut Vasile Ijac, compozitor, dirijor, critic muzical şi profesor; considerat „părintele simfonismului bănăţean” (m. 1976)

– 1903: S-a născut medicul veterinar Vasile Gheţie; lucrări în domeniul morfologiei animale; membru titular al Academiei Române din 1990 (m. 1990)

– 1911: S-a născut Pericle Martinescu, prozator, eseist şi traducător (a tradus din Erskine Caldwell, Paul Feval, Nikos Kazantzakis, Artur Lundkvist) (m. 2005)

– 1921: S-a născut Ion I. Inculeţ, inginer şi profesor canadian de origine română; stabilit în Canada din 1946; preocupările ştiinţifice şi profesionale s-au axat pe domeniul electricităţii statice; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1992 (m. 2011)

– 1922: S-a născut Tudor Jarda, compozitor, dirijor, etnomuzicolog şi pedagog (m. 2007) – 100 de ani

– 1922: S-a născut Margareta Bărbuţă, critic de teatru (m. 2009) – 100 de ani

– 1924: A murit (s-a sinucis) prozatoarea Cora Irineu (numele la naştere: Elena D. Friedman); comentariul său despre „Marcel Proust şi romanul subconştientului” (1922) se înscrie printre primele ecouri româneşti ale novatoarei opere proustiene (n. 1888)

– 1926: S-a născut actriţa Elena Sereda (m. 2010)

– 1927: S-a născut istoricul Paul Cernovodeanu; cercetări privind relaţiile Ţărilor Române cu Anglia şi SUA în secolele XVI-XIX; editor de izvoare externe (colecţia „Călători străini despre Ţările Române”); membru de onoare al Academiei Române din 1999 (m. 2006) – 95 de ani

– 1927: S-a născut matematicianul Dimitrie D. Stancu, unul dintre pionierii învăţământului informatic clujean; contribuţii de seamă în domeniile analizei numerice şi teoriei aproximării; membru de onoare al Academiei Române din 1999 (m. 2014) – 95 de ani

– 1929: S-a născut Traian Filip, prozator, traducător şi publicist (m. 1994)

– 1929: S-a născut Paul Barbăneagră, cineast şi eseist, stabilit în Franţa din 1965; autor a numeroase filme documentare consacrate artei şi culturii; a colaborat la Radio France şi la Radio Europa Liberă (m. 2009)

– 1932: S-a născut fizicianul şi profesorul Aureliu Emil Săndulescu; cercetări în fizica nucleară teoretică, care au dus către o nouă direcţie – teoria microscopică a dezintegrării alfa; membru titular al Academiei Române din 1992, vicepreşedinte al acestui for (1994-1998) (m. 2019) – 90 de ani

– 1933: A murit Friedrich Teutsch, episcop şi istoric sas din Transilvania; preocupat de istoria saşilor sub toate aspectele: social, economic, politic, religios, cultural; membru de onoare al Academiei Române din 1919 (n. 1852)

– 1941: S-a născut Cornel Mihai Ionescu, eseist, traducător, comparatist şi profesor (m. 2012)

– 1961: S-a născut compozitorul, dirijorul și muzicologul George Balint (m. 2019)

– 1963: A murit Niculae M. Popescu, preot, profesor şi istoric; contribuţii referitoare la istoria Bisericii Ortodoxe şi a culturii medievale româneşti; membru titular al Academiei Române din 1923, vicepreşedinte al acestui for (1939-1943) (n. 1881)

– 1981: A murit Gabriel Drăgan, prozator şi poet (n. 1904)

– 1987: A murit Radu Codreanu, biolog şi citolog; lucrări de zoologie a nevertebratelor, parazitologie comparată, patologia insectelor; membru titular al Academiei Române din 1974 (n. 1904) – 35 de ani

– 1991: A murit actorul Vasile Niţulescu (n. 1925)

– 1993: A murit Ludovic Paceag, compozitor şi folclorist (n. 1922)

– 2013: A murit filosoful Mihail-Radu Solcan (n. 1953)

– 2015: A murit artista plastică şi profesoara Adriana Oancea Şuteu, una dintre personalităţile marcante ale vieţii artistice timişorene (n. 1942)

– 2017: A murit pictorul Constantin Daradici (n. 1948) – 5 ani

– 2019: A murit criticul și istoricul de artă, editorul și traducătorul Vasile Florea (n. 1931)

– 2020: A murit poetul Octavian Doclin (pe numele său adevărat Octavian Chisăliţă), membru al Uniunii Scriitorilor din România; autor a peste 28 de volume, colaborator la mai multe reviste literare prestigioase din ţară și laureat al mai multor premii pentru poezie (n. 1950, la Doclin, jud. Caraş-Severin)

EVENIMENTE EXTERNE

– Dublin: Věra Jourová, comisarul european pentru justiție, protecția consumatorului și egalitate de gen, susține un discurs la Institutul de Afaceri Internaționale și Europene

– Bruxelles: Întâlnirea Comitetului Consultativ cu prim-ministrul Alexander De Croo privind restricţiile împotriva Covid-19

– Londra: Conferința online Politico, cu discursul comisarului european pentru stabilitate financiară, servicii financiare și uniunea piețelor de capital, Mairead McGuinness

– Londra: Comisarul UE responsabil de negocierile post-Brexit, Maroš Šefčovič, se întâlneşte cu ministrul britanic de externe Liz Truss pentru a discuta despre situaţia Irlandei de Nord

– Paris: Președintele francez Emmanuel Macron prezidează segmentul la nivel înalt al unui summit internațional privind oceanul, parte a președinției franceze a Uniunii Europene

– Paris: Dineu de lansare a intersezonului Franţa-Portugalia, cu participarea preşedintelui Emmanuel Macron şi omologul său portughez Marcelo Rebelo de Sousa

– Așgabat, Turkmenistan: Discursul președintelui turkmen, Gurbanguly Berdymoukhamedov, în Parlament

– Luxemburg: Turneu european al preşedintelui columbian Ivan Duque, aflat la sfârşit de mandat, în cadrul căruia va avea întrevederi cu înalţi reprezentanţi ai UE, Europol, NATO, OCDE şi ai Tribunalului Penal Internaţional

– Berlin: Discurs al cancelarului federal Olaf Scholz în Bundesrat, camera superioară a Parlamentului

– Amman/ Cairo: Ministrul german de externe Annalena Baerbock se întâlneşte cu omologul său iordanian, Ayman Safadi, şi cu omologul său egiptean, Sameh Shoukry

  • Amman, Iordania: Conferință de presă comună a miniștrilor de externe iordanian, Ayman Safadi și german, Annalena Baerbock

– Canberra, Australia: Miniştrii de externe ai Statelor Unite, Australiei, Japoniei şi Indiei poartă discuţii privind aprofundarea alianţei lor, numită Quad, care urmăreşte să contracareze extinderea influenţei chineze în regiunea Asia-Pacific

– Juba, Sudanul de Sud: Conferinţă de presă susţinută de membrii Comisiei Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului în Sudanul de Sud

– Taipei: Ministrul de externe al Somaliland, Essa Kayd Mohamoud, susține o conferință de presă în Taiwan

– Harkov, Ucraina: Reuniunea Consiliului de Securitate Națională și a Consiliului de Apărare

– Donețk, Ucraina: Conferință de presă a șefului teritoriului separatist Donețk

– Tirana: „Planul național de acțiune LGBTI 2021-2027” este prezentat de Ministerul Albanez al Sănătății și Protecției Sociale, cu sprijinul acțiunii privind „Promovarea diversității și egalității în Albania” în cadrul comunității UE și Consiliului Programul european „Facilitatea orizontală pentru Balcanii de Vest și Turcia 2019-2022”

– Boca Chica and Medford Colonia, Texas, SUA: Briefing de presă susținut de șeful SpaceX, Elon Musk

– Beirut, Liban: Manifestație de protest în fața Ambasadei Franței pentru a cere o anchetă internațională asupra exploziei portului

– Barcelona: Redeschiderea cluburilor din Catalonia

– Kiev: Examinarea recursului parchetului prin care se cere reținerea fostului președinte Poroșenko

– Roma: Ridicarea măsurii obligatorii de purtare a măștii în aer liber

– Luanda, Angola: Începutul procesului pentru spălare de bani a omului de afaceri Carlos Manuel de Sao Vicente

– Ahmedabad, India: Condamnarea celor 49 de persoane implicate în explozia din 2008

– Atena: Procesul lui Dimitris Lignadis, fost director artistic al Teatrului Național, pentru abuz asupra minorilor

– Beverly Hills: Sunt marcați 10 ani de la moartea solistei Whitney Houston, supranumită „The Voice”

– Cape Town, Africa de Sud: Apariția în fața justiției a suspectului pentru incendierea clădirii Parlamentului

– Marea Britanie: Sunt ridicate restricţiile anti-Covid-19 în Anglia şi Scoţia

– Paris: A 37-a ediţie a ceremoniei „Victoires de la musique”, la Seine Musicale

– Franţa: Carnavalul de la Nisa (11 – 27 feb.)

– New York: Săptămâna modei (11 – 16 feb.)

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Mondială a Bolnavului”, proclamată din iniţiativa Papei Ioan Paul al II-lea, la 13 mai 1992, şi celebrată în fiecare an la 11 februarie, dată care coincide cu prima apariţie a Sfintei Fecioare Maria la Lourdes (1858); în fiecare an, în această zi, Suveranul Pontif se adresează celor aflaţi în suferinţă din cauza diverselor boli și celor care au grijă de ei, îndemnându-i să găsească mereu în credință, hrănită de Cuvânt și de Sacramente, forța de a-L iubi pe Dumnezeu și pe frați și în experiența bolii

– „Ziua Internaţională a Fetelor şi Femeilor cu Activităţi în domeniul Ştiinţei”, stabilită de Adunarea Generală a ONU, la 22 decembrie 2015, care a venit astfel în întâmpinarea eforturilor Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO), Departamentului ONU pentru Egalitatea de Gen şi Emanciparea Femeilor (UN-Women), Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor (UIT) şi a altor organizaţii pentru a încuraja şi sprijini accesul şi participarea fetelor şi femeilor la educaţia în ştiinţe, tehnologie, inginerie şi matematică, la activităţi de formare şi cercetare la toate nivelurile. Ideea instituirii acestei zile a fost generată în cadrul primului Forum mondial la nivel înalt privind Dezvoltarea şi Sănătatea Femeilor, organizat de Trustul Internaţional Academia Regală de Ştiinţe (Royal Academy of Science International Trust – RASIT), care a avut loc la 11 februarie 2015, la sediul central al ONU de la New York

– „Ziua Inventatorilor Americani”; instituită (în timpul administraţiei Carter) în memoria marelui inventator Thomas Alva Edison (n. 11.II.1847 – m. 18.X.1931); Edison a realizat telegraful (1876-1877), microfonul telefonic cu praf de cărbune (1877), fonograful (1878), dulia şi soclul cu filet pentru becul incandescent; sub conducerea lui s-a construit prima centrală electrică din lume (în 1882, la New York)

– „Ziua Europeană a Numărului Unic de Urgență 112″; numărul pan-european de urgenţă 112 a fost creat în 1991, în România sistemul fiind implementat la nivel naţional de către Serviciul de Telecomunicaţii Speciale din anii 2004 – 2005. Începând cu anul 2008, 112 este unicul număr de urgenţă care poate fi folosit de pe orice telefon pentru a ajunge, gratuit, la serviciile de urgenţă (ambulanţă, pompieri şi poliţie) în orice ţară a Uniunii Europene. NOTĂ: România este unul din statele membre în care numărul de urgență este disponibil și prin sms (113), nu doar ca apel, începând cu anul 2015, permițându-se astfel accesul și pentru anumite categorii de persoane cu dizabilități de auz sau vorbire

– Ziua naţională a Republicii Islamice Iran. Victoria Revoluţiei Islamice – 1979

– 1650: A murit René Descartes, filosof și matematician francez; considerat întemeietorul filosofiei moderne; inițiatorul școlii de gândire numită raționalism, care a afirmat că există cunoștințe importante care ar putea fi obținute fără simțuri, ci numai prin intermediul rațiunii; a avut contribuții semnificative în matematică și fizică (n. 1596)

– 1800: S-a născut chimistul britanic William Talbot, unul dintre pionierii fotografiei (m. 1877)

– 1806: A murit compozitorul spaniol Vicente Martin y Soler (n. 1754)

– 1829: A murit scriitorul rus Aleksandr S. Griboiedov (n. 1795)

– 1847: S-a născut inventatorul american Thomas Alva Edison; a realizat telegraful (1876-1877), microfonul telefonic cu praf de cărbune (1877), fonograful (1878), dulia şi soclul cu filet pentru becul incandescent; sub conducerea lui s-a construit prima centrală electrică din lume (în 1882, la New York) (m. 1931) – 175 de ani. NOTĂ: La 11 februarie este marcată, în SUA, „Ziua inventatorilor americani” (instituită, în timpul Administraţiei Carter, în memoria marelui inventator)

– 1868: A murit fizicianul francez Léon Foucault; a determinat viteza luminii (1850) şi a demonstrat mişcarea de rotaţie a Pământului cu ajutorul pendulului care-i poartă numele (1851) (n. 1819)

– 1879: A murit Honoré Daumier, pictor, gravor (în special litograf) şi sculptor francez; maestru al caricaturii politice (n. 1808)

– 1881: S-a născut Carlo Carrà, unul dintre cei mai importanţi pictori italieni ai primei jumătăţi a secolului al XX-lea (m. 1966)

– 1900: S-a născut filosoful german Hans-Georg Gadamer; considerat cel mai important hermeneut al secolului XX; preocupat de reabilitarea „filosofiei practice” (m. 2002)

– 1904: S-a născut Lucile Randon, cunoscută ca Sora André, cea mai longegivă persoană din Franța și din Europa; a fost guvernantă și învățătoare, iar la 41 de ani a îmbrățișat viața monahală

– 1908: S-a născut Sir Vivian Ernest Fuchs, geolog şi explorator britanic; este cel care a realizat, alături de o echipă formată din 12 persoane, prima traversare a Antarcticii, trecând prin Polul Sud (expediţia s-a desfăşurat în perioada 24.XI.1957-2.III.1958) (m. 1999)

– 1909: S-a născut regizorul, scenaristul şi producătorul american de film Joseph Léo Mankiewicz (m. 1993)

– 1917: S-a născut regizorul de film şi scenaristul italian Giuseppe de Santis (m. 1997) – 105 ani

– 1917: S-a născut scriitorul şi scenaristul american Sidney Sheldon (m. 2007) – 105 ani

– 1921: S-a născut (în Croaţia) renumitul creator de modă italian Ottavio Missoni; în tinereţe a fost şi un apreciat atlet, în 1948 reprezentând Italia la Olimpiada de la Londra (m. 2013)

– 1926: S-a născut Leslie Nielsen, actor canadian de film (m. 2010)

– 1926: S-a născut Paul Bocuse, bucătar francez, expert în gastronomie și autor de cărți de bucate; cunoscut ca „Tatăl artei culinare din Franța”; în 1987 a lansat prima ediţie a unei competiţii culinare menite să descopere şi să promoveze tinerele talente din gastronomie; în prezent, „Bocuse D’or” este echivalentul Jocurilor Olimpice în materie de gastronomie şi cea mai riguroasă competiţie gastronomică din lume (m. 2018)

– 1927: S-a născut tenorul și profesorul francez Michel Sénéchal (m. 2018) – 95 de ani

– 1935: S-a născut Alberto Lysy, violonist şi dirijor de origine argentiniană (m. 2009)

– 1936: S-a născut actorul de film, regizorul și producătorul american Burt Reynolds (nume complet: Burton Leon Reynolds, jr.) (m. 2018)

– 1937: S-a născut scriitoarea franceză Maryse Condé, originară din Guadelupa – 85 de ani

– 1937: S-a născut sculptorul italian Mauro Staccioli (m. 2018) – 85 de ani

– 1939: A murit Franz Schmidt, compozitor, dirijor şi pianist austriac (n. 1874)

– 1948: A murit Serghei M. Eisenstein, regizor, scenarist, scenograf şi teoretician rus de film; a revoluţionat cinematografia de la începutul secolului al XX-lea prin teoria sa a montajului; inventatorul filmului politic sovietic (n. 1898, la Riga, Letonia)

– 1956: S-a născut Didier Lockwood, violonist francez de jazz (m. 2018)

– 1962: S-a născut Sheryl Crow, cântăreaţă, chitaristă şi compozitoare americană de muzică blues şi rock – 60 de ani

– 1962: A murit Károly Acsády, scriitor, poet şi jurnalist maghiar (n. 1907) – 60 de ani

– 1963: A murit Sylvia Plath, poetă şi eseistă americană (n. 1932)

– 1969: S-a născut actriţa, regizoarea și producătoarea de film americană de origine greacă Jennifer Aniston (pe numele său adevărat Jennifer Joanna Anastassakis)

– 1973: A murit Johannes Hans Daniel Jensen, fizician german, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1963 (n. 1907)

– 1981: S-a născut cântăreaţa americană Kelly Rowland, membră a fostei trupe de R&B, Destiny’s Child

– 1993: A murit biochimistul american Robert W. Holley; lucrări privind codul genetic; Premiul Nobel pentru medicină pe 1968, împreună cu conaţionalii săi Har Gobinda Khorana şi Marshall W. Nirenberg (n. 1922)

– 2000: A murit aviatoarea franceză Jacqueline Auriol; în anii ’50 ai secolului XX, în epoca de pionierat a avioanelor cu reacţie, a fost unul dintre cei mai cunoscuţi piloţi de încercare; căsătorită cu Paul Auriol, fiul preşedintelui francez Vincent Auriol (1947-1954) (n. 1917)

– 2000: A murit Roger Vadim (numele real: Roger Vladimir Plémiannikov), regizor, scenarist şi romancier francez (n. 1928)

– 2003: A murit producătorul francez de film Daniel Toscan du Plantier, fost preşedinte al „Unifrance” (organism însărcinat cu promovarea filmului francez în străinătate) (n. 1941)

– 2010: A murit mezzosoprana de origine rusă Irina Arhipova (n. 1925)

– 2012: A murit Whitney Houston, cântăreaţă, manechin, actriţă şi producătoare americancă; Cartea Recordurilor a menţionat-o, în 2009, ca fiind cea mai premiată femeie din toate timpurile; lista ei de premii include: două Premii Emmy, şase Premii Grammy, 30 Billboard Music Award şi 22 de American Music Award, având, în anul 2010, în total 415 premii primite de-a lungul carierei; a fost, de asemenea, una dintre cele mai bine vândute artiste din lume (cu peste 170 de milioane de albume, single-uri şi videoclipuri) (n. 1963) – 10 ani

– 2013: A murit soprana rusă Irina Maslennikova (n. 1918)

– 2013: A murit muzicianul britanic Rick Huxley (n. 1940)

– 2015: A murit actorul francez Roger Hanin (n. 1925, în Alger)

– 2015: A murit actorul, regizorul şi scenaristul spaniol Ricardo Palacios (n. 1940)

– 2015: A murit jurnalistul american Bob Simon, un cunoscut corespondent de război al postului CBS, recompensat cu 27 de premii Emmy (n. 1941)

– 2018: A murit cântăreţul american Vic Damone (numele real: Vic Farinola); unul dintre ultimii reprezentanţi ai „generaţiei de aur” a cântecului american (n. 1928)