Calendarul evenimentelor, 13 februarie – selecțiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Culte, Biserică

* Pentru a marca cea de-a VIII-a Zi Mondială de Rugăciune împotriva Traficului de Persoane (8 feb.), cu tema „Puterea purtarii de grijă – femei, economie și trafic de persoane”, de la ora 18:30, la Catedrala Sf. Iosif, ÎPS Aurel Percă va prezida Sf. Liturghie solemnă, alături de preoți care colaborează cu asociațiile care luptă împotriva traficului de ființe umane. La finalul Sfintei Liturghii va fi un moment de mărturii. Sfânta Liturghie va fi transmisă în direct de Angelus TV

– Cultură

* De la ora 11:00, Teatrul Excelsior prezintă, la Sala „Ion Lucian” spectacolul „Cocoşelul neascultător” de Ion Lucian, regia Ion Lucian şi Victor Radovici

* Unul dintre cele mai apreciate spectacole de balet pentru copii, „Pinocchio”, regizat de Valentin Stoica și pus în scenă de Teatrul Muzical Ambasadorii are o nouă reprezentație de la ora 11:00, la Sala Mică a Palatului Național al Copiilor

* Teatrul de Stat Constanţa are programat un turneu în Capitală, la Teatrul Municipal „L.S. Bulandra”, unde astăzi, de la ora 19:00, poate fi urmărit spectacolul „8 Taţi” de Tina Muller, traducerea Ciprian Marinescu, regia Irisz Kovacs, spectacolul de debut al regizoarei Irisz Kovacs, scenografia fiind realizată de Theodor Niculae, student la UNATC „I.L. Caragiale”. În distribuţie: Ecaterina Lupu, Cristiana Luca, Theodor Şoptelea, Andrei Bibire, Florin Aioane

* De la ora 19:00, la Sala Mică a Palatului Copiilor, Teatrul Stela Popescu prezintă spectacolul „Femeia, eterna poveste”, de Attila Vizauer

* Teatrul Mic prezintă prezintă spectacolele „Menajeria de sticlă” (premieră), piesa celebrului autor american Tennessee Williams (ora 19:00, la Sala Studio, Str. Gabroveni nr. 57) – cu: Irina Rădulescu/ Silvana Mihai, Liliana Pană, Andrei Seuşan/Alexandru Voicu, Tudor Istodor, traducerea: Anda Boldur, coordonatori proiect: Liliana Pană, Gelu Colceag, scenografia: Ioana Colceag, și „Crimă și Pedeapsă” (ora 19:00, la Sala Atelier, Str. Constantin Mille nr. 16) – cu: Ionuț Vișan, Radu Iacoban, regia și versiunea scenică: Radu Iacoban, scenografia: Tudor Prodan

* Botoșani: De la ora 18:00, la Casa Tineretului, spectatorii vor putea viziona piesa „Casting…Casting…Casting”, de Lucian Băleanu. Regia artistică și coloana sonoră aparțin lui Alexandru Vasilache, coregrafia, Victoriei Bucun, iar scenografia lui Mihai Pastramagiu. Actrița care va da viață personajului piesei de teatru este Mirela Nistor

* Brașov: Are loc lansarea albumului „Corbu: Dezleganie” – ora 19:00, la Centrul Cultural Reduta. Muzica: Sergiu Corbu Boldor. Evenimentul face parte din campania „De la Om la Om”, organizată de Teatrul Anonim Oradea, coordonat de Ciprian Ciciu. Artă vizuală & animație: Radu Luchian. Printre partenerii media: Radio România Brașov fm

* Galați: De la ora 19:00, Teatrul Dramatic „Fani Tardini” prezintă spectacolul „Soacra cu trei nurori” după povestea cu acelaşi titlu a lui Ion Creangă, adaptarea şi regia: Dan Mirea, scenografia: Daniel Divrician, coregrafia: Elena Anghel. Spectacolul a avut premiera în iunie 2019

* Iași: Trupa Marionnette Show prezintă spectacolul „Hansel și Gretel” – ora 11:00, în Sala Mare de Spectacole „Radu Beligan” a Ateneului Iași. Printre partenerii media: Radio România Iași

* Iași: Pentru a marca cel de-al treilea an al colaborării lor, Forumul Cultural Austriac (FCA) și Classix Festival din Iași duc parteneriatul la un nivel superior propunând, între 13 si 19 februarie, două concerte ale instrumentiștilor Auner Quartett și o serie de proiecții, în premieră ieșeană, ale documentarului #newTogether, regizat de Carmen Lidia Vidu. Cea de-a treia ediție a Classix Festival se va desfășura în format hibrid (fizic și online), reunind peste 40 de personalități internaționale ale muzicii clasice din 14 țări la Iași. Programul festivalului cuprinde 8 concerte de muzică clasică, un vernisaj, o proiecție de film, dezbateri și prelegeri. Printre partenerii media ai FCA – Radio România Cultural, Radio România Muzical. Din program:

  • Concert „Elegy of Hope” – ora 19:30, Catedrala „Sfânta Fecioară Maria, Regină” (Episcopia Romano-Catolică Iași – Bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, nr. 26). Soliști – Dragoș Cantea, Auner Quartett, Bjarne Magnus Jensen, Filip Papa. În program, lucrări de Enrique Granados, Arvo Pärt, George Enescu, Sergei Rachmaninoff, Pēteris Vasks. Pianistul Dragoș Cantea și Auner Quartett vor interpreta piesa „The Fruit of Silence/Fructul tăcerii” a compozitorului leton Pēteris Vasks (2015). Detalii și bilete – https://www.facebook.com/events/3067240163594398

* Sibiu: Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu organizează 23 de evenimente cu public, în luna februarie. Din programul zilei:

  • ora 10:00 – Pentru copii cu vârsta cuprinsă între 6 și 10 ani, Sala Studio găzduiește Atelierul de Creat Povești – Orașul vesel. Coordonator: Diana Ribana
  • ora 11:00 – Hermann Visează, spectacol recomandat copiilor cu vârsta peste 5 ani – Sala Etaj. O dramatizare de Daniel Chirilă. Regia: Eliza Păuna; scenografia: Romulus Boicu; muzica: Charlie Fălămaș; distribuția: Raluca Răduca, Adrian Prohaska, Lucia Barbu, Charlie Fălămaș

* Sibiu: Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu prezintă, în luna februarie, reprezentații teatrale în toate zilele de joi, vineri, sâmbătă și duminică. Spectacole deja consacrate din repertoriul Naționalului sibian și premierele lansate recent pe scena TNRS fac parte din programul acestei luni. Toate spectacolele sunt programate la Sala Mare a TNRS, la ora 19:00, în zilele de joi, vineri și sâmbătă, iar duminica la ora 17:00. Din program.

  • ora 17:00 – „Încoace și încolo”, regia Alexander Riemenschneider

* Timișoara: Opera Română Timișoara prezintă „Un ballo in maschera (Bal mascat)”, de Giuseppe Verdi, operă în trei acte Libretul: Antonio Somma – ora 19:00. Conducerea muzicală: Friederich Pfeiffer (invitat). Regia artistică: Frans Meewis. Coregrafia: Carmen Cojocaru. Concert maeştri: Ovidiu Rusu, Corina Murgu. Maestru de cor: Laura Mare. Își dau concursul corul, orchestra şi ansamblul de balet ale Operei Naţionale Române Timişoara. Spectacol cântat în limba italiană și titrat în limbile română și engleză

* Timișoara: Consiliul Județean Timiș, prin instituțiile subordonate, organizează o serie de activități culturale, în perioada 8 – 13 februarie. Din program:

‣ Muzeul Național al Banatului

  • Expoziția permanentă Ștefan Popa Popa’s, (Bastionul Maria Theresia);
  • Exponatul lunii februarie „Fotografii ilustrând contribuția femeilor din Banat în Primul Război Mondial” (Bastionul Maria Theresia, hol);
  • Expoziția temporară Muze la muzeu (Bastionul Theresia, mansarda B2);
  • Expoziția temporară Ceramica romană și bucătăria mediteraneană (Bastionul Maria Theresia, mansarda B1);
  • Expoziția temporară „Gărâna 2021 – Simpozion de Artă Contemporană” (Bastionul Maria Theresia, mansarda B1).

‣ Muzeul Național de Artă Timișoara

  • Expoziția de stampe japoneze „Celebrities on floating worlds;
  • Expoziția de fotografii Revoluția Română din1989;
  • Expoziția de pictură, desen și grafică Murmure, albă tăcere;
  • Expoziția permanentă 1+1+1 & SIGMA;
  • Expoziția permanentă Artă bănățeană modernă;
  • Expoziția permanentă Icoane tradiționale bănățene;
  • Expoziția permanentă Corneliu Baba;
  • Expoziția permanentă Artă românească;
  • Expoziția permanentă Artă europeană.

‣ Muzeul Satului Bănățean Timișoara

  • Expoziții temporare: Anotimpurile satului românesc, Al cincilea anotimp și Bănățenii de altădată – holul bibliotecii;
  • Expoziții permanente: Centre de ceramică din Banat, Podoabe bănățene, Costum popular – Sala de expoziții a muzeului

‣ Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin” Timișoara

  • Spectacolul „Croitorașul cel viteaz” – ora 11:00

– S-a întâmplat într-o zi de 13 februarie

* Acum 173 de ani (1849) delegaţia Adunării române de la Sibiu, condusă de episcopul ortodox Andrei Şaguna, înfăţişa împăratului Franz Joseph I al Austriei (1848 – 1916) „Petiţiunea generală a fruntaşilor români din Transilvania, Banat şi Bucovina”, care cerea, între altele, legitima constituire a naţiunii române într-un organism statal unitar de sine stătător în cadrul monarhiei, administraţie în limba română, reprezentare proporţională în parlamentul imperial (13/25)

* Acum 169 de ani (1853) medicul chirurg francez Charles Gabriel Pravaz (n. 1791 – m. 1853) inventa seringa modernă practică. Măsurând 3 cm în lungime şi 5 mm în diametru, seringa era în întregime de argint, realizată de Etablissements Charrière, şi era operată de un şurub (mai degrabă decât pistonul familiar azi), pentru a controla cantitatea de substanţă injectată. Deşi Charles Pravaz este considerat inventatorul seringii moderne, conceptul seringii datează de la Galen (Claudius Galenus din Pergam). Chiar şi aşa, a fost nevoie de secole pentru ca instrumentul medical să adopte forma actuală

* Cu 127 de ani în urmă (1895) a fost brevetat, la Paris, primul aparat de filmat, de proiecţie şi de copiat, denumit „cinematograful Lumière”, după numele inventatorilor săi, fraţii Louis (1864-1948) şi Auguste (1862-1954) Lumière (prima proiecţie publică comercială a avut loc la 28 decembrie 1895)

* Acum 93 de ani (1929) compozitorul Constantin Brăiloiu (1893 – 1958) inaugura, la Radiodifuziunea Română, emisiunea „Cronica muzicală”

* În data de 13 februarie 1945, acum 77 de ani, trupele sovietice au eliberat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, capitala Ungariei, oraşul Budapesta, de sub ocupaţia fascistă. În aceeaşi zi, aviaţia aliaţilor URSS – Marea Britanie şi SUA -, fără a se pune de acord cu partea sovietică, a bombardat oraşul german Dresda, lăsând în urmă 200.000 de victime

* Tot acum 77 de ani, în perioada 13-14 februarie 1945, au avut loc violente bombardamente ale Aliaţilor asupra oraşului german Dresda, care au făcut peste 200.000 de victime (în timpul celei de-a doua conflagraţii mondiale)

* În urmă cu 62 de ani (1960) Franţa testa, în Sahara, prima sa bombă atomică. Franţa a efectuat un total de 17 teste nucleare în Sahara algeriană între 13 februarie 1960 şi 16 februarie 1966, în siturile Reggane şi In Ekker. Primele patru teste au fost aeriene, încărcătura explozivă fiind fixată în vârful unui catarg metalic sau la sol. Realizată în plin război de independenţă algerian (1954-1962), această primă serie, cu numele de cod „Gerboise”, a avut loc la aproximativ cincizeci de kilometri de micul oraş algerian Reggane, care se afla pe atunci pe teritoriul francez. Tirul din 13 februarie 1960, denumit „Gerboise bleue”, a lansat prima bombă atomică franceză cu plutoniu, cu o putere de 60-70 de kilotone (de aproape 4 ori mai mare decât cea de la Hiroshima), ceea ce a făcut din Franţa a patra putere nucleară din lume

* Acum 42 de ani (1980) o echipă de medici condusă de prof. dr. docent Eugen Proca (n. 1927 – m. 2004) a efectuat primul transplant reușit al unui organ la om, cu rinichi de la un donator în viață, premieră de maximă importanță pentru medicina românească, şi un eveniment de rezonanță la nivel european

* Acum 31 de ani (1991) începeau dezbaterile Adunării Constituante a României pentru elaborarea noii Constituţii postcomuniste a statului (adoptată la 21.XI.1991). La 8.XII.1991 a avut loc referendumul naţional prin care Constituţia a fost adoptată (Legea fundamentală a fost revizuită în urma referendumului naţional din 18-19.X.2003)

* În urmă cu 19 ani (2003), la iniţiativa Guvernului României, au fost repatriate de la Lisabona (Portugalia) osemintele regelui Carol al II-lea. A doua zi, la 14.II.2003, acestea au fost reînhumate într-o capelă a Mănăstirii Curtea de Argeş (necropolă domnească). Născut la 3/15.X.1893, la Sinaia, Carol al II-lea a fost primul copil al regelui Ferdinand I şi al reginei Maria. Rege între anii 1930 şi 1940, Carol al II-lea a părăsit România în septembrie 1940, a locuit un timp în Brazilia şi după 1947 s-a stabilit în Portugalia, unde a murit în anul 1953 (la Lisabona)

* Se împlinesc 10 ani (2012) de la lansarea primului nanosatelit artificial românesc („Goliat”), dezvoltat de o echipă de cercetare condusă de Agenţia Spaţială Română (ROSA). Satelitul a fost plasat pe orbită în cadrul zborului inaugural al rachetei „Vega” a Agenţiei Spaţiale Europeane (ESA), de la o bază din Guyana Franceză. Programată pentru şase luni, misiunea nanosatelitului a fost aceea de a stoca imagini de înaltă rezoluţie şi de a măsura doza de radiaţii şi fluxul de micrometeoriţi, datele urmând a fi transferate pe staţiile de la sol pentru analiză. În data de 2 ianuarie 2015, satelitul Goliat a reintrat în atmosfera Pământului şi s-a dezintregat, resturile satelitului arzând în atmosferă. Goliat a orbitat planeta noastră timp de 1.054 de zile, cu o viteză balistică de până la 7,5 kilometri pe secundă. Satelitul românesc a înconjurat Terra de peste 15.000 de ori

* Cu doar 2 ani în urmă (2020) a fost confirmat primul caz de coronavirus la un român – o persoană de pe nava de croazieră Diamond Princess, aflată în apele teritoriale japoneze. Cetăţeanul român a fost transferat pentru izolare şi tratament la un spital japonez specializat pentru asemenea situaţii, ulterior fiind confirmat şi un al doilea caz. Pe vas se aflau 17 cetăţeni români (15 membri ai echipajului şi 2 pasageri). În următoarele zile, mai mulţi români aflaţi pe vas au fost repatriaţi cu o aeronavă specială a Ministerului Apărării Naţionale şi au fost carantinaţi pentru 14 zile. Pe 26 februarie, ministrul Sănătăţii de la acea vreme, Victor Costache, anunţa că primul caz din România confirmat de infectare cu coronavirus este la un bărbat dintr-o localitate din judeţul Gorj, care a intrat în legătură cu un cetăţean italian din Rimini, infectat cu SARS-CoV-2, venit în zonă în perioada 18 – 22 februarie. Începând cu data de 10 martie, trendul ascendent s-a accelerat, ajungându-se în luna noiembrie la peste 10.000 de îmbolnăviri pe zi cu noul coronavirus. Primul deces în ţara noastră asociat noului coronavirus a fost înregistrat pe 22 martie, la un bărbat de 67 de ani, care avea comorbidităţi

Aniversări – Comemorări

– 1785: A murit în închisoare Crişan (Gheorghe Crișan), unul dintre conducătorii răscoalei ţărăneşti de la 1784 din Transilvania (s-a spânzurat cu nojiţele de la opinci) (n. 1733); ceilalţi doi conducători, Horea (pe numele său adevărat Vasile Nicola – n. 1730?) şi Cloşca (Ion Oargă – n. 1747), au fost executaţi, la 28.II.1785, prin tragere pe roată

– 1837: S-a născut Constantin Moroiu, fondatorul Marii Loji Naţionale din România (1880) (m. 1918) – 185 de ani

– 1877: A murit Costache Caragiali, actor, regizor şi dramaturg; primul director al Teatrului Naţional din Bucureşti (1852) (n. 1815) – 145 de ani

– 1880: S-a născut Dimitrie Gusti, sociolog, filosof şi estetician; fondatorul şcolii sociologice din Bucureşti; a conceput ideea „muzeului sociologic”, în temeiul căreia, în 1936, împreună cu Victor Ion Popa şi Henri H. Stahl, a pus bazele „Muzeului Satului” din Bucureşti. A făcut parte din primul Consiliu de Administraţie al Radiodifuziunii (1928) prezidat de prof. Dragomir Hurmuzescu, în anii următori (1929 – 1932) fiind preşedinte al Consiliului şi al Comitetului de Direcţie; în această calitate, s-a implicat direct în realizarea „Universităţii Radio” pe care a susţinut-o cu autoritatea sa intelectuală şi administrativă, aceasta urmând să devină o veritabilă tribună a marilor idei ale vremii; membru al titular al Academiei Române din 1919, vicepreşedinte (1923-1925; 1943-1944) şi preşedinte (1944-1946) al acestui for (m. 1955)

– 1888: S-a născut Nicolae Daşcovici, jurist (ca specialist în drept internaţional public a fost delegat al României în diferite organisme internaţionale), istoric şi publicist; membru corespondent al Academiei Române din 1948 (m. 1969)

– 1907: S-a născut poetul şi jurnalistul Alexandru Călinescu (m. 1937) – 115 ani

– 1918: S-a născut regizoarea Elena Negreanu, personalitate marcantă a Societăţii Române de Radiodifuziune; în anul 1945, este angajată crainic la Radiodifuziunea Română până în anul 1947, când devine actriţă la Teatrul Naţional; în paralel intră în activitatea pedagogică, devenind conferenţiar universitar la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică; din anul 1956 optează pentru activitatea de regizor artistic în Redacţia Teatru a Radiodifuziunii Române, unde montează numeroase spectacole din dramaturgia clasică şi contemporană, naţională şi universală (m. 2016)

– 1922: S-a născut actorul de comedie Horia Căciulescu (m. 1989) – 100 de ani

– 1922: S-a născut pictorul Alexandru Cumpăta (m. 2000) – 100 de ani

– 1930: S-a născut sculptorul Victor Gaga; s-a remarcat îndeosebi în plastica monumentală (m. 2003)

– 1941: S-a născut fizicianul şi inginerul electronist Paul Dan Cristea; a abordat un larg evantai de specialităţi ca bioinformatica, semnalele genomice, prelucrarea numerică a semnalelor şi imaginilor, bazele electrotehnicii, teoria şi proiectarea circuitelor electrice şi electronice, reţele neuronale, agenţi inteligenţi evolutivi, aparatură medicală computerizată; membru titular al Academiei Române din 2011 (m. 2013)

– 1949: S-a născut Speranța Rădulescu, etnomuzicolog, antropolog și cercetătoare, specialistă în muzicile de tradiție orală (folclor muzical) și muzica de metisaj; a fost membră a mai multor societăți interne și internaționale de profil, precum SFE (Société Française d’Ethnomusicologie), ICTM (International Council for Traditional Music) sau UCMR (Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România) (m. 2022)

– 1950: S-a născut Mihai Cernea, compozitor, cântăreţ, baterist de muzică rock; membru al formaţiei „Sfinx Experience”

– 1955: S-a născut Alexandru Dabija, regizor de teatru și actor de scenă și film; a fost director general al Teatrului Odeon între 1991-1994 și 1996-2002

– 1999: A murit actorul de teatru şi film Radu Zaharescu (n. 1941)

– 2006: A murit actorul Ion Pavlescu (n. 1929)

– 2018: A murit scenografa Doris Jurgea (numele real: Theodora Aurelia Jurgea Negrilești) (n. 1921)

– 2021: A murit Calistrat Costin (nume la naştere: Costinel Costin), poet, scriitor, traducător, redactor și bibliograf; preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Bacău (2006-2018); director al Teatrului de Animaţie din Bacău (1979-1985 şi 1997-2005) şi al Teatrului „Bacovia” din Bacău (1989-1996 şi 2001-2005) (n. 1942) – 1 an

EVENIMENTE EXTERNE

– Marsilia, Franța: Reuniune informală a miniștrilor comerțului din cadrul UE (13 – 14 feb.)

– Los Angeles: Are loc Super Bowl, cu un spectacol susținut de Dr. Dre, Snoop Dogg, Kendrick Lamar, Mary J. Blige și Eminem

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Mondială a Radioului” marchează prima emisie a postului de radio al Națiunilor Unite, în anul 1946; UNESCO a luat decizia de marcare a acestei zile pentru a proclama cooperarea internaţională între radiodifuzori, dar şi pentru a încuraja factorii de decizie în accesul la informaţie prin intermediul posturilor de radio de pe întreg mapamondul. Iniţiativa instituirii acestei zile a venit de la Academia Spaniolă de Radio, a fost proclamată la 3 noiembrie 2011, de către cea de-a 36-a Conferinţă generală a UNESCO și ratificată de Adunarea Generală a ONU la 14 ianuarie 2013. NOTĂ: În România se serbează „Ziua naţională a radioului” la 1 noiembrie, dată la care, în 1928, se inaugura postul naţional de radio din România; la orele 17:00 era difuzată în eter prima emisiune a Societăţii de Difuziune Radiotelefonică din România

– 1766, 13/14: S-a născut Robert Thomas Malthus, teolog şi economist englez; teoria sa despre populaţie a dat naştere „malthusianismului” (doctrină potrivit căreia omenirea este în primejdie din cauză că populaţia creşte în progresie geometrică, iar producţia alimentară, în progresie aritmetică) (m. 1834)

– 1769: S-a născut Ivan Andreevici Krîlov, fabulist rus (m. 1844)

– 1787: A murit Rudjer Iosip Bóškovič (cunoscut şi sub numele Roger Joseph Boscovich), matematician, fizician, astronom şi diplomat croat (n. 1711) – 235 de ani

– 1873: S-a născut bas-baritonul rus Feodor I. Şaliapin, stabilit în Franţa în 1922 (m. 1938)

– 1883: A murit Richard Wagner, compozitor, teoretician al artei, poet şi dramaturg german (n. 1813)

– 1885: S-a născut George Fitzmaurice, regizor de film, american de origine franceză (m. 1940)

– 1893: A murit poetul, romancierul, jurnalistul, omul politic şi pedagogul Ignacio Manuel Altamirano, figură reprezentativă a culturii mexicane (n. 1834)

– 1903: S-a născut Georges Simenon, scriitor belgian de limbă franceză, autor de romane poliţiste („părintele” celebrului comisar Maigret) (m. 1989)

– 1910: S-a născut fizicianul american William Shockley; Premiul Nobel pentru fizică pe 1956, împreună cu conaţionalii săi Walter Bratain şi John Bardeen, pentru fundamentarea teoriei şi tehnicii tranzistorilor (m. 1989)

– 1929: S-a născut actriţa americană Elizabeth Lee Fierro, cea care a deţinut un rol memorabil în filmul horror clasic regizat de Steven Spielberg, „Jaws” (m. 2020)

– 1930: S-a născut Ernst Fuchs, pictor, grafician, sculptor şi arhitect austriac; membru fondator al Şcolii de Realism Fantastic de la Viena (1948) (m. 2015)

– 1933: S-a născut actriţa americană de film Kim Novak (nume real: Marilyn Pauline Novak)

– 1934: S-a născut actorul american George Segal (m. 2021)

– 1941: S-a născut Sigmar Polke, pictor şi fotograf german, unul dintre fondatorii curentului „realism capitalist” (m. 2010)

– 1942: S-a născut cântărețul, compozitorul, instrumentistul și actorul american Peter Tork (nume complet: Peter Halsten Thorkelson); basistul trupei pop americane „The Monkees” din anii 60 şi 70 ai secolului trecut (m. 2019) – 80 de ani

– 1966: A murit Marguerite Long, pianistă şi pedagogă franceză (n. 1874)

– 1968: A murit Ildebrando Pizzetti, compozitor, dirijor şi critic muzical italian (n. 1880)

– 1974: S-a născut cântăreţul şi compozitorul britanic Robbie Williams

– 1996: A murit actorul american de film Martin Balsam (n. 1919)

– 1997: A murit scriitorul vietnamez Duyèn Anh, exilat în Franţa din 1983 (n. 1935) – 25 de ani

– 2007: A murit scriitoarea australiană Elizabeth Jolley (n. 1923) – 15 ani

– 2008: A murit Henri Salvador, cântăreţ şi chitarist de jazz, o adevărată legendă a muzicii franceze (n. 1917, în Guyana Franceză)