Papa a condus o rugăciune colectivă pentru pace în Ucraina

Papa Francisc a condus duminică, în Piața Sf. Petru, o rugăciune colectivă tăcută pentru Ucraina, făcând apel la conștiința politicienilor să caute pacea. „Veștile din Ucraina sunt foarte îngrijorătoare”, a spus Francisc, care a făcut multe apeluri pentru pace în Ucraina și a condus luna trecută o zi internațională de rugăciune pentru pace. „Încredințez orice efort pentru pace mijlocirii Fecioarei Maria și conștiințelor politicienilor responsabili”, le-a spus el miilor de oameni prezenţi în piață pentru binecuvântarea și mesajul său săptămânal. „Să ne rugăm în tăcere”, a spus Suveranul Pontif. Mulțimea a rămas tăcută aproximativ o jumătate de minut. Papa a vorbit la o zi după ce președintele american Joe Biden i-a spus omologului său rus, Vladimir Putin, că Occidentul va răspunde decisiv oricărei invazii a Ucrainei. Administraţia de la Moscova a negat în mod repetat că intenționează să invadeze Ucraina și a descris astfel de avertismente drept „isterie”.(REUTERS – 13 februarie)/opopescu/dsirbu