Președintele PSD, Marcel Ciolacu, consideră că autoritățile ar trebui să intervină pentru reglementarea prețurilor

Realizator: Laurenţiu Văduva – Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că prețurile la energie electrică și gazele naturale au crescut foarte mult și din cauză că liberalizarea pieței în acest domeniu s-a făcut în mod dezordonat. În opinia sa este încă timp ca autoritățile să intervină pentru reglementarea prețurilor acolo unde este necesar.
Marcel Ciolacu: Este şi o influență externă, pe care o știm cu toții, dar și o liberalizare haotică a prețurilor la energie. Dar eu în continuare cred că este o soluție de reglementare a prețurilor pentru zona casnică și IMM-uri și intervenție în producția alimentară./rpatulea/ilapadat

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 14 februarie)