Vladimir Putin a declarat că Rusia nu vrea război

Rusia nu vrea război, motiv pentru care s-a oferit să poarte convorbiri pentru a asigura o securitate egală în Europa, a declarat președintele rus Vladimir Putin, în timpul conferinței de presă susţinută după încheierea întâlnirii cu cancelarul german, Olaf Scholz. „Vrem acest lucru sau nu? Bineînțeles că nu” – a subliniat liderul rus, ca răspuns la o întrebare a Deutsche Welle dacă el exclude posibilitatea unui război în Europa. „De aceea am înaintat propuneri pentru un proces de negociere, al cărui rezultat ar trebui să fie un acord privind asigurarea securității egale pentru toată lumea, inclusiv pentru țara noastră” – a explicat Putin. Din păcate, a continuat liderul rus, Moscova nu a primit un răspuns concret, constructiv la propunerile sale. Cu toate acestea, Rusia vede în documentele primite de la SUA și NATO „unele elemente care pot fi discutate”. „Dar suntem gata să facem acest lucru numai laolaltă cu acele probleme fundamentale, care sunt de o importanță primordială pentru noi” – a declarat președintele rus, adăugând că Moscova se așteaptă ca dialogul să se dezvolte în acest fel. „În funcție de modul în care acesta se dezvoltă, se va dezvolta şi situaţia pe toate celelalte direcţii, care ne îngrijorează pe voi, și pe noi. Suntem la fel de îngrijorați ca și dumneavoastră, vă asigur” – a subliniat Vladimir Putin.

(www.tass.ru – 15 februarie)/ssirbu/ilapadat