Premierul Nicolae Ciucă a convocat task force-ul pentru gestionarea situaţiei din Ucraina

Premierul Nicolae Ciucă a convocat, la nivelul Guvernului, task force-ul pentru gestionarea situației generate de conflictul din Ucraina. Principalele responsabilități sunt legate de monitorizarea situației și coordonarea măsurilor la nivelul structurilor guvernamentale pentru asigurarea funcționării tuturor serviciilor publice. Nicolae Ciucă a condamnat acțiunea militară ilegală a Rusiei împotriva Ucrainei și a reamintit că România beneficiază de cele mai bune garanții de securitate din istoria sa.
Nicolae Ciucă: Suntem în permanent dialog cu aliații noștri din NATO și partenerii europeni. Susținem oprirea imediată a agresiunii militare, care să dea șansă reluării eforturilor diplomatice. Structurile guvernamentale responsabile sunt pregătite, totodată, să asigure măsurile necesare pentru preluarea la nevoie a fluxurilor de refugiați. Suntem solidari cu poporul ucrainean şi suntem gata să acordăm ajutor umanitar celor aflați la nevoie.
Realizator: România monitorizează situația cetățenilor români din Ucraina, cărora li se poate oferi asistență consulară și sprijin prin intermediul celulei de criză de la Ministerul de Externe. De asemenea, premierul a dat asigurări că țara noastră are suficiente stocuri de gaze naturale în depozite, pentru a gestiona și în continuare situația în sezonul rece./geftene/sdm2

RRA – 25 februarie