Ungaria îndeamnă Rusia și Ucraina să înceapă negocieri de pace

Ungaria ar dori ca Rusia și Ucraina să înceapă discuții de pace cât mai curând posibil, a declarat duminică ministrul de externe, Peter Szijjarto, adăugând că aproximativ 66.000 de persoane au fugit în Ungaria din Ucraina în ultimele zile.

„Asistăm la una dintre cele mai mari catastrofe umanitare din regiunea noastră pe care le-a experimentat generația noastră… războiul trebuie să se încheie”, a declarat dl Szijjarto pentru jurnaliştii de la Punctul de Trecere a Frontierei Zahony.

Peter Szijjarto a mai spus că Ungaria va primi unii ucraineni care au ajuns la granița slovacă, foarte aglomerată./opopescu/lbadiu

REUTERS – 27 februarie