Uniunea Europeană se aşteaptă la peste şapte milioane de ucraineni strămutati din cauza conflictului

Executivul Uniunii Europene afirmă că Europa se confruntă cu cea mai mare criză umanitară, după mulţi ani, ca urmare a invaziei Rusiei în Ucraina, iar numărul ucrainenilor strămutaţi din cauza conflictului ar putea fi de aproximativ şapte milioane. „Suntem martorii a ceea ce ar putea deveni cea mai amplă criză umanitară de pe continentul nostru european, după mulţi, mulţi ani. Necesităţile cresc chiar în acest moment”, a declarat Janez Lenarčič, comisarul european pentru asistenţă umanitară şi managementul crizelor. „Aşadar, în ceea ce priveşte situaţia umanitară generală, numărul de ucraineni strămutaţi, preconizat în prezent, este de peste şapte milioane”, a declarat comisarul, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Bruxelles, după o reuniune specială a miniştrilor de interne din statele membre UE, pe marginea crizei din Ucraina./mbrotacel/gpodea
(REUTERS – 27 februarie)