de Răzvan Moceanu

Luni, 28 februarie, se împlinesc 100 de ani de la naşterea omului politic liberal Radu Câmpeanu, primul preşedinte al Partidului Naţional Liberal după Revoluţia din 1989.

 

* * * * *

Radu Anton Câmpeanu s-a născut la 28 februarie 1922, la Bucureşti, într-o familie de vechi proprietari în județul Dâmbovița, tatăl său, Dumitru Câmpeanu, fiind fost prefect liberal de Dâmbovița.

În anul 1945 a absolvit Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti, cu specializarea Drept constituţional.

Între anii 1944 – 1947 a fost preşedintele Tineretului Universitar şi, din această poziţie, a fost conducătorul unui comitet studențesc de organizare a ultimei mari manifestări anticomuniste inițiată și condusă de studenți, la 8 noiembrie 1945.

Activitatea sa anticomunistă a dus la arestarea sa, sub motivul apartenenţei la ideologia liberală, a fost catalogat drept „ploşniţă moşierească” şi a fost plasat, între anii 1947 – 1956, în detenţie politică, în închisoarea de la Craiova, apoi în închisoarea Ghencea şi, mai apoi, în coloniile de la Bragadiru, Popeşti-Leordeni şi Capul Midia.

În lagărul de muncă de la Midia, a fost plasat la „Detaşamentul 14, de pedeapsă”, care muncea în condiţii îngrozitoare la Canalul Dunăre-Marea Neagră.

După 1956, anul eliberării din închisoare, a lucrat la un gater, apoi a devenit contabil la o cantină, deşi absolvise studii superioare și, în cele din urmă, a fost șef de birou la Întreprinderea Drumuri și Poduri din București.

În iulie 1973, la vârsta de 52 de ani, se refugiază la Paris, împreună cu soția sa Monica Papadopol și cu fiul lor Barbu, unde obţine azil politic.

Pe perioada exilului, lucrează la două mari societăți de construcții apoi, în 1978, fondează şi devine președinte al Asociației Foștilor Deținuți Politici din România.

Tot în anul 1978 devine vicepreședinte al Asociației Internaționale „Solidaritatea europeană”, organizaţie alcătuită din reprezentanți ai exilaților politici din țările comuniste europene, dar este şi fondator al Consiliului Național Român.

În perioada 1983-1990 editează „Buletinul Internațional pentru Românii din Exil”, considerat cea mai importantă publicație a exilului românesc din acea vreme.

În anul 1986 a fondat „Clubul de gândire liberală”, apoi a fost editorialist la Radio Univers din Paris, unde a avut o activitate intensă legată de România, atitudine manifestată, în egală măsură, şi la posturile de radio Europa Liberă și BBC.

La 4 ianuarie 1990 revine în România, iar la două zile distanţă, fondează Partidul Naţional Liberal, formaţiune pe care o înregistrează la Judecătorie la 12 ianuarie. Atunci Câmpeanu a fost ales secretar general al partidului.

foto: AGERPRES

Despre momentul reîntoarcerii în România, Câmpeanu afirma: „1990 este momentul în care eu m-am întors din exil, la 4 ianuarie, cu un entuziasm şi cu un idealism de om de 25-30 de ani, nu de aproape 70, cât aveam atunci. Credeam în viitorul ţării ăsteia pentru care eu, împreună cu alţii din exil, luptasem. Apărasem drepturile poporului român şi vorbeam foarte frumos despre el, spre deosebire de ce fac astăzi oamenii ăştia. Poporul român este un popor care are calităţi, care are însuşiri şi care are o ţară frumoasă. Noi, cei din exil, îi apăram drepturile împotriva dictaturii lui Ceauşescu. Aşadar, am venit în ţară şi trebuie să recunosc că am fost primit foarte frumos. Mă duceam să vorbesc la Iaşi, de pildă, la Braşov şi venea lumea în pieţele alea, se adunau acolo. Adică m-au primit frumos. Şi probabil că, datorită acestei simpatii, guvernul Roman şi cu moştenitorii comuniştilor, care erau la putere atunci, au luat măsuri împotriva mea. M-au ameninţat, îmi spărgeau cauciucurile la maşină când plecam prin ţară în diverse locuri”.

Tot în anul 1990, între 9 februarie şi 11 mai devine vicepreședinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Națională (CPUN), iar la 31 mai este ales preşedinte al PNL, funcţie pe care avea să o deţină până la 28 februarie 1993.

Este primul candidat înscris la alegerile prezidenţiale din 20 mai 1990, din partea PNL, competiţie în care a candidat alături de Ion Raţiu, din partea PNŢCD şi de Ion Iliescu, reprezentând FSN şi la care, în final, a obţinut un scor de 10,64% din voturile valabil exprimate, un scor considerat modest, dar, totuşi, dublu faţă de rezultatul partidului.

La aceleaşi alegeri din 20 mai 1990, este ales senator pe listele PNL, iar la 9 iunie 1990, este ales vicepreşedinte al Senatului, pentru mandatul 1990 – 1992.

La alegerile din 1992, PNL, sub conducerea lui Radu Câmpeanu, nu atinge pragul de accedere în Parlament, moment care a urmat ieşirii partidului din Convenţia Democrată şi candidaturii pe liste proprii.

În anul următor Mircea Ionescu Quintus este ales preşedinte al PNL, iar Radu Câmpeanu înfiinţează PNL Câmpeanu, o formaţiune care nu a reuşit să se impună în peisajul politic.

La alegerile din noiembrie 1996, Câmpeanu a candidat din nou la prezidenţiale, din partea Alianței Național Liberal Ecologiste, formată din PNL-Câmpeanu și Partidul Alternativa Verde-Ecologiștii, obținând doar circa 0,5% din voturile exprimate.

La 5 decembrie 2002, Radu Câmpeanu primeşte din partea fostului său contracandidat şi preşedinte al ţării la acea vreme, Ion Iliescu, Ordinul Național „Serviciu Credincios”, în grad de Cavaler.

În septembrie 2003, PNL Câmpeanu se întoarce la matcă, fiind absorbit de PNL.

La alegerile legislative din noiembrie 2004, Câmpeanu este ales din nou senator pe listele Alianței PNL-PD, mandatul său încheindu-se la 12 decembrie 2008, moment în care liberalul decide să se retragă din prim-planul vieţii politice.

În septembrie 2009 Câmpeanu semnează o iniţiativă a Asociației Civic Media, „Apel la demnitate pentru protejarea memoriei istorice”, destinată autorităților statului.

Fiul său, Barbu Câmpeanu, este acum profesor universitar în Franța.

Radu Câmpeanu a murit la 19 octombrie 2016, la București, la vârsta de 94 de ani.