Rusia a început să-şi scoată din Ucraina militarii morţi şi răniţi în război

Vadim Denisenko, asistentul ministrului afacerilor interne de la Kiev, a declarat că în Rusia au început să sosească primii saci cu cadavre ale militarilor ruşi morţi în Ucraina, precum şi primele trenuri cu soldați răniți – transmite, marţi, agenţia Ukrinform. „În Rusia, încep să sosească primii saci cu cadavre, iar în viitorul apropiat vor avea loc primele înmormântări în Federația Rusă, pe care autoritățile de acolo nu le vor mai putea ascunde” – a subliniat Denisenko. Potrivit consilierului, rușii încep deja să simtă tulburările economice, întrucât rubla s-a depreciat cu 40%. Ukrinform aminteşte că preşedintele Volodimir Zelenski a anunţat că Ucraina a intentat un proces împotriva Rusiei la Curtea Internațională de Justiție a ONU de la Haga.

(www.ukrinform.ua – 1 martie)/sdan/ilapadat