Rușii au abandonat numeroase echipamente militare, fugind de Forțele Armate ale Ucrainei în regiunea Harkov

Militarii ucraineni din cadrul „Brigăzii 93 Holodni Iar” au atacat un convoi rusesc în regiunea Harkov, s-a anunţat pe pagina de Facebook a „Brigăzii 93 Motorizate”. Luptătorii au povestit cum au organizat o ambuscadă asupra unui convoi rusesc în nordul regiunii Harkov și cum au fugit invadatorii ruși, lăsând în urma lor echipamente noi și utile, precum și combustibil. Unul dintre tancurile inamice chiar a întărit punctul de control al apărării. „Simbolica brigadă 200 rusă. A venit și a plecat mai departe. Și-a abandonat echipamentul, fugind sub bombardamentele noastre. Aproximativ 30 de unități: tancuri, MT-LB, camioane Kamaz, Ural” – a declarat unul dintre militari. Armata noastră a pictat steaguri ucrainene pe echipamentul agresorului capturat, pentru ca acesta să nu sperie localnicii. Anterior, șeful Administrației Regionale din Mikolaiv, Vitali Kim, a anunțat doborârea unui avion rusesc în apropiere de Mikolaiv. Acesta a publicat două videoclipuri, iar într-unul dintre ele se vede un avion doborât în ​​flăcări, iar în al doilea este arătat un pilot capturat. Pilotul a declarat că este din Extremul Orient, iar unitatea sa militară se află în Crimeea ocupată.ssirbu/dsirbu

https://www.unian.net/war/rossiyane-brosili-kuchu-voennoy-tehniki-ubegaya-ot-vsu-na-harkovshchine-foto-video-novosti-donbassa-11730517.html (www.unian.net – 5 martie)/