Războiul din Ucraina nu este exclusiv greşeala Moscovei, a sugerat preşedintele Chinei în convorbirea cu preşedintele SUA

Preşedintele Chinei, Xi Jinping, i-a spus preşedintelui Statelor Unite, Joe Biden, în primele lor convorbiri privind războiul din Ucraina, că sancţiunile nu fac decât să aducă suferinţe oamenilor simpli. Joe Biden nu a făcut comentarii după videoconferinţa cu preşedintele chinez, care a durat aproape două ore. Potrivit versiunii chineze privind conversaţia, Xi Jinping a spus omologului său american că războiul nu este în interesul nimănui şi l-a avertizat pe Joe Biden cu privire la sancţiunile dure şi nediscriminatorii impuse Rusiei. Liderul chinez nu a criticat Rusia pentru că a invadat Ucraina şi a sugerat că acest conflict nu este doar greşeala Moscovei, iar în explicaţia sa a utilizat o expresie chineză care înseamnă „Este nevoie de doi pentru un tango”. Dacă şi-a propus să îl determine pe preşedintele chinez să adopte o poziţie mai dură faţă de acţiunea Rusiei în Ucraina, se pare că preşedintele Biden a eşuat, subliniază BBC.

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 18 martie)/mbaciu/ilapadat