osep Borrell, optimist în legătură cu posibilitatea revigorării acordului nuclear cu Iranul

Coordonatorul politicii externe a Uniunii Europene, Josep Borrell, a spus că o înţelegere privind revigorarea acordului nuclear din 2015 cu Iranul ar putea fi încheiată în câteva zile. Discuţiile în acest sens s-au desfăşurat timp de aproape un an, la Viena. Acordul prevede limitarea ambiţiilor nucleare iraniene în schimbul ridicării sancţiunilor impuse ţării. Luna aceasta, negociatorii au lucrat intens, iar o înţelegere este aproape de finalizare. Josep Borrell a exprimat acum optimism în acest sens, însă negociatorii avertizează că nimic nu este stabilit până când totul va fi stabilit. Există încă destule probleme care ar putea periclita revigorarea acordului la care fostul preşedinte american Donald Trump a renunţat în 2018. Printre ele se numără cererea autorităţilor de la Teheran de anulare a sancţiunilor impuse Gărzilor Revoluţionare. Analiştii avertizează că Iranul şi-a accelerat programul nuclear şi că un eşec al negocierilor de la Viena ar spori riscul unor conflicte regionale./opopescu/cvanatoru

BBC SERVICIUL MONDIAL – 26 martie