Persoanele care au avut COVID-19 au un risc mai mare de a dezvolta afecţiuni de coagulare a sângelui (studiu suedez)

Un studiu la care au participat peste un milion de persoane care au avut COVID, în Suedia, a relevat existenţa unui risc crescut al unei afecţiuni grave de coagulare a sângelui, ce persistă până la şase luni după infecţia COVID. Persoanele care au primit îngrijiri medicale la terapie intensivă, după infectarea cu COVID-19, au un risc de 290 de ori mai mare de a dezvolta un embolism pulmonar, care nu ar exista, în mod normal, potrivit acestui studiu. De asemenea, aceste persoane au un risc de 34 de ori mai mare de a suferi de tromboză venoasă profundă – apariţia unor cheaguri de sânge la nivelul piciorului. Chiar şi persoanele care au avut forme uşoare de COVID prezintă un risc uşor mai mare de a dezvolta aceste afecţiuni. Cercetătorii din Suedia afirmă că studiul lor evidenţiază importanţa vaccinării împotriva COVID-19 şi a folosirii medicamentelor care previn tromboza./mbrotacel/schelaru

BBC SERVICIUL MONDIAL – 7 aprilie