Rusia ar putea lansa în orice moment o ofensivă majoră în estul Ucrainei, susţin oficialii militari ucraineni

Potrivit oficialilor militari din Ucraina, trupele ruse ar putea declanşa în orice moment, chiar şi în următoarele ore, o ofensivă majoră în estul Ucrainei. Au fost văzute echipamente militare grele deplasate către linia frontului, au precizat oficialii ucraineni. Meteorologii au informat că în următoarele zile se vor produce ploi torenţiale, ceea ce este o veste bună pentru armata ucraineană, pentru că înseamnă că tancurile ruseşti trebuie să folosească drumurile şi nu mai pot traversa câmpuri şi terenuri agricole, fiind astfel mult mai uşor pentru forţele ucrainene să le atace cu rachetele antitanc şi sistemele Javelin livrate de Statele Unite. Între timp, continuă bombardamentele în unele zone din est, în special în Lugansk. Potrivit unor informaţii, morgile din zona frontului sunt arhipline, nu au electricitate şi nu pot face faţă afluxului de cadavre. Autorităţile locale stabilesc noi cimitire ad-hoc în unele localităţi, pentru că nu pot fi accesate cimitirele oficiale. În oraşul-port Mariupol, ţinta celor mai grele bombardamente de la începutul invaziei până acum, aproximativ 22.000 de civili au fost ucişi, susţin autorităţile ucrainene, dar precizează că cifrele nu pot fi încă verificate cu exactitate, relatează corespondenta CNN Clarissa Ward, aflată în oraşul Dnipro, în estul Ucrainei./mbaciu/ilapadat

(CNN INTERNATIONAL – 13 aprilie)