Şeful diplomaţiei irlandeze vizitează Ucraina

Ministrul de externe şi apărare al Irlandei, Simon Coveney, vizitează astăzi capitala Ucrainei, unde are programate întâlniri cu oficiali ucraineni şi deplasări în zonele direct afectate de invazia rusească. Aceasta este prima vizită la Kiev a unui ministru de externe al unui stat membru al Consiliului de Securitate al ONU, de la începutul invaziei Rusiei în Ucraina. Coveney a călătorit spre Kiev în timpul nopţii de miercuri spre joi cu un transport militar securizat, însoțit de ambasadorul irlandez în Ucraina. Discuțiile diplomatului cu autorităţile ucrainene se vor concentra asupra modului în care Irlanda poate continua să ofere Ucrainei sprijin politic, umanitar şi în domeniul apărării. De asemenea, va discuta despre modul în care Irlanda poate ajuta Ucraina în ceea ce priveşte obţinerea statutului de candidat la UE și impunerea de noi sancțiuni împotriva Rusiei. Ministrul planifică să prezinte un raport despre călătoria sa în Ucraina în cadrul Consiliului de Securitate al ONU.
Amintim că Irlanda a oferit până acum 20 de milioane de euro drept ajutor umanitar Ucrainei și refugiaților ucraineni din țările vecine și 33 de milioane de euro sub formă de asistență militară neletală acordată armatei ucrainene./sdan/cvanatoru

(EVROPEISKA PRAVDA – 14 aprilie)