Situat în sud-estul Braziliei, pe ţărmul Golfului Guanabara, la poalele munţilor acoperiţi de o vegetaţie luxuriantă, oraşul Rio de Janeiro este centrul administrativ al statului cu acelaşi nume, una dintre cele 27 de unități federative ale Braziliei. Stabilit capitală a ţării din 1763, luând locul oraşului Bahia, şi-a menţinut acest statut până în anul 1960, când acest rol a revenit Brasíliei, un oraş mult mai nou, construit între anii 1956-1960. Munţi de granit abrupţi, imediat lângă ocean, întinderi de nisip auriu, case coloniale impecabile cuibărite între zgârie-nori moderni de sticlă şi păduri verzi ce se revarsă pe colinele dens populate, împreună cu binecunoscutul munte Corcovado, fac ca această destinaţie să fie printre cele mai frumoase locuri din lume. De la ademenitoarele plaje cu nisip alb (Copacabana şi Ipanema), apa cristalină, și până la dealurile stâncoase care se ridică maiestuos peste peisajul urban plin de culoare, toate sunt de o frumuseţe naturală absolută. Dacă doriți să practicaţi sporturi nautice sau ardeţi de nerăbdare să călcaţi pragul obiectivelor turistice există nenumărate golfuri de mică adâncime care vă vor ispiti să vă scufundaţi în apa caldă, mângâiată de soarele dogoritor, în timp ce aglomerația de atracţii istorice, vă va da o mână de ajutor în cunoaşterea bogatei moşteniri culturale a oraşului.
Scurt istoric
Golful în care este situat Rio de Janeiro a fost descoperit la 1 ianuarie 1502 de exploratorul portughez Gaspar de Lemos, care l-a denumit „Rio” convins fiind că se află mai degrabă într-o gură de râu decât într-un golf. În 1555, una dintre insulele Guanabara Bay, numit acum Villegagnon Island, a fost ocupată de 500 de coloniști francezi sub amiralul Nicolas Durand de Villegaignon. Prin urmare, Villegagnon a construit pe insulă Fort Coligny încercând să stabilească aici colonia France Antarctique, pe care francezii au numit-o „Henriville” în cinstea lui Henric al II-lea al Franței. Portughezii au vrut să-i expulzeze pe francezi din acea parte a coastei sud-americane care le fusese acordată prin Tratatul de la Tordesillas (1494). Sarcina i-a fost „înmânată” la Estació de Sá, care în 1565 a ocupat câmpia dintre Dog Face Hill (Morro Cara de Cão) și munţii Sugarloaf, punând astfel bazele viitorului oraş Rio de Janeiro. După doi ani (1565-1567) de lupte sângeroase, în care Estacio de Sá a fost ucis și francezii expulzați, Mem de Sá (unchiul lui Estació de Sá) a ales un nou loc pentru stabilirea oraşului, mai departe de coasta a golfului. Oraşul a fost fondat la 1 martie 1565 în onoarea regelui Sebastian I al Portugaliei (1554 – 1578). În 1675 portughezii pun bazele oraşului propriu-zis cu numele São Sebastião de Rio de Janeiro (Sfântul Sebastian Rio de Janeiro). Între 1808 şi 1821, în timpul invaziei napoleoniene a Portugaliei metropolitane, oraşul a devenit capitala Portugaliei şi a Imperiului portughez.
La începutul secolului al XVIII-lea, în minele statului brazilian vecin, Minas Gerais, s-au găsit zăcăminte de aur, iar locurile au fost repede invadate de imigranţi europeni. Dar depunerile de aur seacă cu repeziciune şi, după o scurtă perioadă de recesiune, a luat amploare exportul de cafea şi oraşul cunoaşte iarăşi o perioadă înfloritoare. Datorită producţiei de cafea, Rio trăieşte o şi mai mare dezvoltare în anul 1808, când familia regală portugheză îşi mută aici reşedinţa. În aceste împrejurări se construiesc noi clădiri şi se restaurează cele mai vechi. În 1816, Ioan al VI-lea a fost recunoscut ca rege al Portugaliei după decesul mamei sale, însă el a continuat să locuiască în Brazilia, pe care a ridicat-o la rangul de regat la 16 decembrie 1815. Consecinţa a fost răspândirea stării de nemulţumire în Portugalia care a dus la izbucnirea paşnicei revoluţii din 24 august 1820. A fost numit un guvern constituţional căruia Ioan al VI-lea i-a jurat fidelitate la întoarcerea în Portugalia în 1821. Pe lângă palatele şi bisericile din secolul al XVIII-lea, oraşul cunoaşte binefacerile unei civilizaţii moderne: iluminatul stradal, pavarea străzilor, instalarea unor fântâni publice, sistemul de canalizare şi tratare a apelor reziduale, radiotelegrafia şi telefonia. Printre noile instituții care-şi fac apariţia în această perioadă se numără Royal Press, Biblioteca Regală, Teatrul Sfântului Ioan, Academia de Arte Frumoase, Grădina Botanică și Banca Braziliei. Când regele Ioan al VI-lea a revenit în Portugalia în 1821, Rio avea aproximativ 113.000 de locuitori și 13.500 clădiri, iar orașul se extinsese atât spre nord, cât și spre sud. Un an mai târziu, Brazilia şi-a câştigat independenţa, extinzându-și comerțul şi exportul mondial cu produse cum ar fi cafeaua, bumbacul, zahărul și cauciucul. Orașul şi-a schimbat definitiv aspectul, iar urmele din trecutul său colonial au fost șterse. În 1838 au început să funcţioneze primele mijloace de transport – autocare trase de cai. În 1868, au fost introduse primele tramvaie, de asemenea, trase de animale. Prima cale ferată a fost construită în 1852 la Petrópolis, o linie ajungând şi în Queimados în zona Nova Iguacu, în anul 1858. În 1854, petrolul înlocuiește gazul pentru iluminatul stradal, iar telegrafia fără fir a fost inaugurată. Canalizarea a fost instalată în 1864, iar serviciile de telefonie au început în 1877.
Când Rio de Janeiro, care a fost capitală a imperiului, a devenit capitala Republicii Braziliene în 1889, acesta era deja constituit dintr-o comunitate considerabilă. La momentul recensământului din 1890 avea mai mult de 520.000 de locuitori şi 158 km pătraţi, aceste date făcându-l cel mai mare oraș din Brazilia și unul dintre cele mai mari din lume. Constituția din 1891 l-a desemnat drept District Federal. În timpul administrării federale a preşedintelui Francisco Rodrigues Alves (1902-1906), Rio de Janeiro a cunoscut şi mai multe şi însemnate transformări. Populația din Districtul Federal depășise un milion de locuitori în anul 1920, crescând la 1.750.000 în 1940. În această perioadă numărul de unități industriale din Districtul Federal aproape că s-a triplat. Au apărut primii zgârie-nori, iar liniile de tramvai au trecut pe energie electrică. La mijlocul secolului al XX-lea, metropolitanul Rio de Janeiro a crescut dincolo de limitele sale anterioare datorită migrației din alte părți ale Braziliei, precum şi a ratei de înmulţire naturală. Deși creșterea ulterioară a continuat într-un ritm mult mai redus, la începutul secolului al XXI-lea populația metropolitană a depășit 11 milioane de locuitori, din care aproape jumătate locuiau în suburbii.
Rio şi-a menținut statutul de al doilea cel mai mare centru de producție din Brazilia, după São Paulo. În plus, sectorul de servicii din Rio rămâne unul dintre cele mai puternice din țară, datorită creșterii numărului de locuri de muncă în domenii precum finanțe, comunicații, turism şi divertisment, educație publică și privată, și a tehnicii de calcul. Rio rămâne un centru important pentru expoziţii culturale și conferințe internaționale, precum şi reşedinţa unora dintre cei mai bogaţi și influenţi brazilieni. În ciuda condițiilor grele din cartierele mărginaşe (denumite „favelas”), a ratei ridicate de criminalitate violentă din întregul oraș, a nivelurilor grave de poluare a aerului și a apei, şi a multor altor probleme, Rio de Janeiro este încă recunoscut pe scară largă ca fiind unul dintre cele mai fascinante centre urbane din lume.
Împărțirea administrativă a orașului
Oraşul este „fragmentat” în centrul său istoric (Centro), Zona de Sud cu atracţiile ei turistice (plajele sale sunt cunoscute pretutindeni în lume), Zona de Nord, dezvoltată industrial, Zona de Vest şi noua regiune Barra da Tijuca. Centro este zona istorică a oraşului. Atracţiile turistice importante sunt Biserica Candelaria şi catedrala modernistă, Teatrul Municipal şi câteva muzee. Centro rămâne inima comunităţii de afaceri a oraşului. Tot aici se află cartierul Lapa, binecunoscut pentru viaţa de noapte. Faţă de zona cu plaje, el este frecventat mai mult de localnici; tot aici, în timpul Carnavalului, au loc adevărate petreceri în stradă. Nu este o zonă foarte sigură, dar distracţia este garantată.
Zona sudică din Rio de Janeiro este formată din mai multe cartiere, printre care São Conrado, Leblon, Ipanema, Arpoador, Copacabana şi Leme, care compun faimoasa linie de coastă a oraşului. Cartierul plajei Copacabana găzduieşte una dintre cele mai spectaculoase petreceri de An Nou. Peste două milioane de spectatori, îmbulziţi pe nisip, urmăresc artificiile. Din 2001 artificiile sunt lansate de pe vase, pentru a conferi mai multă siguranţă evenimentului. După Copacabana şi Leme se află cartierul Urca, în care se află Muntele Pâine de Zahăr („Pão de Açúcar”). În vârf se poate ajunge cu telecabina, accesibilă de pe Dealul Urca („Morro da Urca”), care oferă o privelişte spre muntele Corcovado. Cel mai înalt munte al oraşului este Pedra da Gávea (Piatră de Gabier) din São Conrado (842 m). Zborul cu planorul este o activitate populară pe o culme învecinată. După un zbor scurt se aterizează pe plaja Praia do Pepino din São Conrado.
În Zona de Nord din Rio se află Stadionul Maracanã. Maracanã este stadionul de fotbal cu cea mai mare capacitate din lume, fiind construit iniţial pentru a găzdui aproape 200.000 de persoane. Mai târziu, capacitatea a fost redusă, în conformitate cu regulile de siguranţă, şi au fost asigurate scaune pentru toţi spectatorii. În urma ultimelor renovări a ajuns la o capacitate de aproximativ 120.000 de persoane. Maracanã a fost locul de desfăşurare a ceremoniilor de deschidere şi închidere precum şi a unor competiţii ale Jocurilor Pan-Americane din 2007. În Zona de Nord se află, de asemenea, Institutul Osvaldo Cruz, dedicat cercetării medicale, precum şi parcul Boa Vista (în traducere liberă: Belvedere), parte a grădinilor care adăposteau palatul imperial. După proclamarea republicii parcul a fost naţionalizat, iar palatul a fost transformat în Muzeu Naţional, adăpostind exponate istorice, etnologice şi arheologice.
Zona de Vest este regiunea metropolitană cea mai îndepărtată de centrul oraşului. Include cartierele Barra da Tijuca, Jacarepaguá, Campo Grande, Santa Cruz şi Bangu. Barra da Tijuca rămâne o zonă de creştere rapidă, atrăgând în special sectorul mai bogat al populaţiei, în timp ce cartierele învecinate din Zona de Vest dezvăluie diferenţe mari între clasele sociale. Sectorul are zone industriale, însă în interiorul său se află şi câteva zone agricole. Pe lângă Barra da Tijuca şi Jacarepagua, un alt cartier cu o creştere economică importantă este Campo Grande. Câteva competiţii ale Jocurilor Pan-Americane din 2007 s-au desfăşurat în Centrul Sportiv Miécimo da Silva, supranumit «Şcoala Generală „Algodão”», iar altele pe Stadionul Ítalo del Cima Stadium, în Campo Grande.
La vestul zonelor mai vechi este Barra da Tijuca, o zonă de coastă înainte subdezvoltată, care acum trece printr-o perioadă de modernizare. Blocuri de apartamente şi centre comerciale conferă zonei un aer cosmopolit, spre deosebire de centrul aglomerat (Centro). Unii oameni de afaceri s-au mutat în Barra da Tijuca pentru a profita de acest fapt. Plajele imense din Barra da Tijuca sunt de asemenea populare printre locuitorii oraşului. Barra da Tijuca este locul unde este amplasat Satul Jocurilor Pan-Americane din 2007.
Rio este un oraş al contrastelor, şi deşi mare parte din oraş concurează cu metropolele cele mai moderne ale lumii, un procent important din milioanele de locuitori ai zonei metropolitane trăiesc încă în gospodării sărace. Cele mai neprimitoare sunt mahalalele, construite îndeobşte pe dealuri, unde clădirile înalte sunt dificil de construit, iar accidentele, provocate în general de ploi, sunt frecvente. Numele provine de la o plantă agăţătoare din Brazilia, care se numeşte “favela”. Asemănătoare plantei agăţătoare, cartierele săracilor din Rio de Janeiro “se caţără” pe dealurile din jur. Primele favelas au apărut odată cu eliberarea sclavilor, în 1888, iar de atunci se extind în permanenţă. Deseori sunt numite “oraş în oraş” şi sunt organizate independent de administraţia oficială a oraşului, însă în ultimii ani se încearcă ridicarea calităţii traiului prin introducerea de străzi, canalizări şi curent electric. Se estimează că în 2004 circa 30% din locuitorii oraşului Rio de Janeiro locuiau în favelas şi, contrar opiniei generale, doar 2% dintre ei îşi câştigă existenţa din activităţi ilegale.
Rio de Janeiro este şi oraşul care anul acesta, între 5 şi 21 august, va găzdui cea de-a XXXI-a ediţie a Jocurilor Olimpice de vară, cel mai mare eveniment multi-sportiv care are loc o dată la patru ani. Rio de Janeiro a fost desemnat oraş gazdă în cadrul celei de-a 121-a Sesiuni a CIO, desfăşurate la Copenhaga, Danemarca pe 2 octombrie 2009. Rio este primul oraş sud-american care va găzdui Jocurile Olimpice de vară, al doilea din America Latină după Ciudad de México în 1968 şi primul din Emisfera sudică după 2000. Peste 10.500 de sportivi de la 205 Comitete Olimpice Naţionale (CON-uri) vor participa la probele sportive. Vor fi cuprinse 28 de sporturi — inclusiv rugby 7 şi golf, care au fost adăugate de Comitetul Internaţional Olimpic în 2009. Probele sportive se vor desfăşura pe 33 de arene răspândite în 4 regiuni ale oraşului — Barra, Copacabana, Deodoro şi Maracanã. Au fost puse în vânzare 7.5 milioane de bilete, cele pentru ceremonia de deschidere epuizând-se în numai 15 minute!
Cele mai importante atracţii turistice
* Unul dintre cele mai importante lucruri pe care oamenii şi-l amintesc când se gândesc la Rio de Janeiro este uimitoarea statuie a lui Hristos Mântuitorul („Cristo Redentor”), cea mai mare statuie Art Deco din lume, ridicată cu ajutorul Vaticanului şi al Franţei la comemorarea a 100 de ani de la declararea independenţei Braziliei. Ea se află pe vârful muntelui Corcovado și a fost construită între anii 1927 și 1931 de sculptorul francez de origine poloneză, Paul Landowski, pe baza unui proiect al inginerului brazilian Heitor da Silva Costa. Cu o înălţime de aproape 40 de metri, această statuie îl înfăţişează pe Iisus Christos cu braţele deschise spre oraşul ce se întinde la picioarele sale. Statuia are 30 de metri lăţime, este situată la o altitudine de 710m, iar piedestalul este înalt de 8 metri. Părţile componente ale statuii au fost transportate cu trenul, după ce călătoriseră cu vaporul tocmai din Franţa. Chipul statuii a fost sculptat de arhitectul român Gheorghe Leonida, care a trăit între anii 1892 (sau 1893) şi 1942, născut în Galaţi. Calea ferată de 3800 de metri a fost de mare ajutor în transportarea materialelor până pe vârful muntelui Corcovado. Trenul folosit în acele vremuri a fost primul din Brazilia care a funcţionat cu electricitate şi este astăzi utilizat pentru transportul turiştilor. Pentru a ajunge la poalele statuii, trenul roşu vă poartă timp de 20 de minute printr-o pădure deasă tropicală, iar apoi mai sunt de urcat aproximativ 200 de trepte. Dacă vreți să vizitați monumentul în cel mai nonconformist mod, îl puteţi survola cu planorul, plecând de pe una dintre stâncile vecine. În 2006, a fost dată în folosinţă la poalele statuii o capelă, unde au loc slujbe catolice de căsătorie şi botez şi unde lista de aşteptare este foarte lungă. Iisus Mântuitorul este vizibil din orice punct al oraşului, ca şi cum i-ar asigura pe locuitori că sunt ocrotiţi şi vegheaţi. Începând cu anul 2007, a fost declarată oficial una dintre cele şapte minuni ale lumii moderne, alături de Taj Mahal, Marele Zid Chinezesc şi Colosseum. Construit din beton armat, placat cu mozaic, monumentul a fost inaugurat la 12 octombrie 1931. Accesul este acum ceva mai uşor datorită unei căi ferate care porneşte din suburbiile oraşului.
* Un alt punct de atracţie impresionant este Muntele Sugarloaf, care se ridică până la 374.59 de metri deasupra apelor liniştite ale golfului Guanabara. Această bucată uriaşă de piatră monolitică este una dintre cele mai remarcabile formaţiuni stâncoase care se ridică între apă şi pământ. Panorama către Muntele Sugarloaf este cu adevărat incredibilă, iar priveliştile din vârful muntelui sunt uluitoare şi promit să vă rămână întipărite în minte pentru totdeauna. O plimbare scurtă, dar pitorească, cu telecabina vă va duce până în vârf, de unde vă puteţi bucura de o vedere asupra oraşului Rio, a golfului cu nenumărate bărci, precum şi a măreţei statui a lui Hristos Mântuitorul.
* Unul dintre cele mai bune locuri pentru a simţi pe viu culorile, stilul de viaţă şi spiritul de la Rio este Sambadrome Marques de Sapucai. Aceasta este o zonă pentru parade, situată chiar în centrul oraşului şi scena numeroaselor evenimente de samba, care au loc în timpul celebrului Carnaval de la Rio. Arena este de fapt o fâşie lungă de stradă, care se transformă în scena principală a Carnavalului. În timpul fantasticului spectacol de lumini, culori, sunete, arome, forme şi distracţii, profitaţi din plin de atmosfera captivantă de pe Sambadrome Marques de Sapucai!
* Cele mai multe formaţiuni de rocă sunt răspândite în partea de sud a oraşului, loc în care se află o altă atracţie majoră – Plaja Copacabana. Acesta este un cartier faimos pentru plaja cu nisip alb, cu o lungime de aproape 4 kilometri. Plaja Copacabana este una dintre cele mai renumite plaje din lume, datorită apelor cristaline ale oceanului pe de-o parte și de promenada Copacabana şi facilităţile moderne ale oraşului, pe de altă parte. În plus, la ambele capete ale acestei vaste plaje se află două forturi istorice maiestuoase.
* Ipanema este o altă plajă fabuloasă, situată în cartierul cu acelaşi nume, chiar lângă plaja Copacabana. Este în esenţă la fel ca şi Copacabana, dar oferă o mulţime de modalităţi de distracţie şi o serie de dotări în plus. Mai mult de-atât, partea de vest a plajei Ipanema este dominată de culmile superbe ale Muntelui Two Brothers, care creează o ambianţă unică. Ce altă alegere să fie mai potrivită pentru o escapadă romantică?
* Stadionul „Jornalista Mário Filho”, cunoscut mai ales sub numele Estádio do Maracanã, este unul dintre cele mai mari stadioane din lume, având 97.000 de locuri. Când a fost construit, în 1950, pentru Campionatul Mondial de Fotbal, avea de două ori mai multe locuri, dar în picioare. Nici nu e de mirare, întrucât la Finala Cupei Mondiale din acel an (dintre Uruguay şi Brazilia) au asistat aproximativ 174.000 de spectatori, desi estimările au arătat 210.000, adică o prezenţă record. Brazilia a fost, însă învinsă, iar oamenii şi-o amintesc drept Maracanaço (lovitura de pe Maracanã). Deşi Stadionul Maracana a fost transformat în arenă sportivă, după ce în 1992 o parte din tribună s-a prăbuşit provocând moartea a 3 persoane, temeiul existenţei stadionului, proiectat de 2 arhitecţi brazilieni (Raphael Galvao şi Pedro Paulo Bernardes Bastos) rămâne fotbalul.
* Lagoa Rodrigo de Freitas este o lagună situată între plajele Copacabana şi Ipanema, în zona de sud. Pe malurile lacului sunt locuri cu adevărat magice, unde se poate profita din plin de peisajele uimitoare din Rio. Coasta de est a lacului este mărginită de parcuri, locuri atrăgătoare pentru ciclism şi privelişti captivante către vârfurile munților.
* Apeductul Carioca este un pod pitoresc, situat chiar în inima oraşului. Stilul colonial arhitectural afişează două niveluri de arcuri, rolul apeductului, de la construcţia sa din secolul al XVIII-lea, fiind furnizarea de apă proaspătă în oraş. În prezent, este o privelişte spectaculoasă, iar apeductul a fost transformat într-o punte. Un tramvai trece peste pod făcând legătura cu centrul oraşului. Acest pod este o atracţie turistică impresionantă.
* În Parcul Lage tronează un conac imens, grădini, o fântănă, o cafenea extrem de elegantă şi numeroşi copaci subtropicali. Deci, încă un loc spectaculos de vizitat! Mai mult decât atât, este încântătoare priveliştea oferită de Vârful Corcovado şi de statuia lui Hristos Mântuitorul, situată la doar câţiva zeci de metri de Parque Lage.
* Quinta da Boa Vista este un parc natural din centrul oraşului reprezentând un alt loc atrăgător unde vă puteţi bucura de o plimbare reconfortantă sau un picnic (de ce nu?). Iazurile calme albastre, înconjurate de pajişti verzi vaste, palmierii înalţi, distracţiile şi siturile istorice sunt motivele pentru care parcul este un loc frumos pentru relaxare şi nenumărate momente de neuitat.
* Fiind al doilea port ca mărime de pe coasta braziliană, Golful Guanabara şi cei 412 km pătrați ai săi este celebru din punct de vedere istoric pentru că a fost poarta de acces a primei expediţii portugheze spre ceea ce avea să devină Rio de Janeiro. Locul cuprinde un număr foarte mare de insule şi insuliţe şi beneficiază de un ecosistem bogat mai ales în delfini şi ţestoase marine. Pe malul său vestic se găseşte oraşul Rio de Janeiro, iar pe malul său estic oraşele Niterói şi São Gonçalo. Patru alte oraşe se găsesc de-a lungul ţărmurilor golfului. Gura sa de 1.5 km lăţime este flancată la nord de vârful “Pico do Papagaio” (“Ciocul de Papagal”) şi vârful sudic „Pão de Açúcar” (“Căpăţâna de zahăr”).
* Podul Rio-Niterói, construit din beton armat, traversează Golful Guanabara, unind oraşul Niterói de oraşul Rio de Janeiro. Lungimea podului este de 13.290 metri, din care 8.836 metri trec peste apă, iar în porţiunile cele mai înalte ajunge până la 72 metri. Zilnic este traversat de circa 144.000 de automobile şi aproximativ 400.000 de persoane. Costurile construcţiei s-au ridicat la 22 milioane de dolari, iar deschiderea oficială a podului a avut loc în data de 4 martie 1974.
* Pão de Açúcar este o stâncă de granit, cu o înălţime de 396 metri, aflată pe peninsula Urca, în sudul golfului Botafogo, unde Golful Guanabara se uneşte cu Oceanul Atlantic. Împreună cu statuia lui Iisus Cristo Redentor, situată deasupra oraşului Rio de Janeiro, Pão de Açúcar este unul dintre cele mai importante puncte de atracţie ale Braziliei şi constituie un semn distinctiv pentru Rio de Janeiro. Stânca Pão de Açúcar a fost pentru prima oară escaladată de un englez în anul 1817.
* Pe vârful stâncii se poate ajunge cu telefericul numit „Bondinho”. La data de 27 octombrie 1912 a fost finalizată prima porţiune a traseului, cu staţia la Morro da Utca – 226 metri, iar în anul următor a fost finalizată şi a doua porţiune, cu staţia în vârful stâncii. La Morro da Utca se află un teatru cu acoperiş rabatabil cu o capacitate de până la 1100 de persoane, restaurante, o discotecă, magazine şi un heliport. Într-o telecabină încap aproximativ 65 de persoane, durata unei călătorii este de 3 minute şi ajunge la o capacitate de 1170 de persoane pe oră.
* Grădina Botanică din Rio de Janeiro se întinde pe o suprafaţă de 140 de hectare şi este una dintre cele mai mari ”colecţii” de plante tropicale şi amazoniene din lume. Jumătate din această grădină este deschisă publicului. Grădina Botanică din Rio de Janeiro este una dintre cele mai frumoase grădini din lume şi adăposteşte aproximativ 6500 de specii de plante – dintre care unele aflate în pericol de dispariţie – şi peste 900 de varietăţi de palmieri. Tot aici trăiesc 140 de specii de păsări, care s-au adaptat la contactul uman şi pot fi observate mult mai uşor decât în natură. Grădina a fost fondată în anul 1808 de Regele João al VI-lea al Portugaliei şi a fost inclusă în patrimoniul UNESCO în 1992. Poziţionată în dreptul mâinii drepte a statuii lui Hristos, grădina este o locaţie excelentă pentru admirarea acestei minuni arhitectonice a lumii moderne.
* Teatrul Municipal din Rio de Janeiro este una dintre cele mai frumoase şi importante monumente arhitectonice din Brazilia. Această clădire impresionantă se află în Praça Marechal Floriano din zona Cinelandia din centrul oraşului. Construcţia, inspirată de clădirea Operei din Paris creată de Charles Garnier, a fost inaugurată la 14 iulie 1909 de preşedintele Nilo Peçanha. Teatrul a fost reconstruit şi renovat de mai multe ori, iar astăzi dispune de 2.360 de locuri. În program apar în mod regulat piese de balet şi puneri în scenă ale unor opere celebre.
* Catedrala Metropolitană, totodată şi sediul Arhiepiscopiei din Rio de Janeiro, este situată în centrul oraşului. Biserica a fost construită între anii 1964 şi 1979, înlocuind o serie de biserici vechi care au servit drept catedrale. Forma sa conică a fost inspirată de piramidele mayaşe din peninsula Yucatan din Mexic. Are un diametru intern de 96 de metri, înălţimea de 75 de metri şi capacitatea de 20.000 de persoane (stând în picioare). Fiecare din cele patru ferestre imense urcă spre acoperiş, formând o cruce în partea de sus. Vitraliile diferă ca formă şi culoare, creând o atmosferă mistică, iar structura conică a catedralei oferă o acustică excelentă.
* Spre sfârşitul secolului al XVII-lea au apărut mai multe ordine religioase ce au dus la apariţia multor biserici în stil baroc. Igreja da Ordem terceira do Carmo este un lăcaș de cult ridicat de o ramură a ordinului Călugărilor Carmeliţi şi a fost proiectată în secolul al XVIII-lea de Manuel Alves Setubal. Faţada este din granit şi este un amestec de forme curbate, baroce şi aspecte neoclasice – adăugate în 1800. La intrarea principală s-a folosit piatră de calcar adusă special de la Lisabona în anul 1761. Clopotniţele sunt placate cu gresie, iar interiorul este plin de formaţiuni rococo datând din 1700-1800.
* Muntele Corcovado veghează solemn asupra tumultosului oraş brazilian. În trecut muntele a fost numit Pináculo da Tentação, ceea ce se traduce prin „Vârful Tentaţiei”. Acest nume are conotaţii biblice şi a fost ales de coloniştii portughezi cu secole în urmă. Mai târziu, muntele a fost numit Corcovado, nume care face referinţă la forma sa ce te duce cu gândul la o cocoaşă. Muntele Corcovado este situat în Parcul Naţional Tijuca, beneficiind astfel de un oarecare grad de protecţie conferit de statutul zonei în care este situat. Înălţimea sa este de aproximativ 700 de metri.
* Santa Teresa este numele unui cartier din orașul Rio de Janeiro. Acesta este situat în partea de sus a dealului Santa Teresa, lângă centrul oraşului și este renumit pentru străzile sale înguste şi şerpuite, un loc preferat de artiști și turiști. Santa Teresa a încetat cu mult timp în urmă să mai fie un cartier de clasă superioară, dar a renăscut ca un loc de referinţă în domeniul artistic. Aici este reşedinţa mai multor artiști, studiouri de artă și galerii. Oferta de restaurante și baruri este, de asemenea, foarte variată. Unul dintre cei mai iluştri locuitori din Santa Teresa a fost Raimundo Otoni Castro Maya, un colecționar de artă care a trăit în conacul Chácara do Céu din cartier. Conacul a fost transformat în muzeu (Museu da Chácara do Céu), exponatele sale incluzând lucrări de Matisse, Jean Metzinger, Eliseu Visconti, Di Cavalcanti și Candido Portinari. Acesta este situat în apropiere de centrul cultural Parque das Ruinas. În 2006, unele picturi au fost furate, și nu au fost recuperate nici până astăzi. O altă instituție de artă este Museu do Bonde, care spune istoria celebrului tramvai din Santa Teresa de la originile sale istorice. O plimbare cu tramvaiul este o atracţie foarte populară printre turişti.
* Leblon este cartierul cel mai aglomerat din Rio de Janeiro, fiind situat în zona de sud a orașului, între Lagoa Rodrigo de Freitas, Morro Dois Irmãos și canalul Jardim de Ala, se învecinează cu cartierele Gávea, Ipanema, Lagoa și Vidigal. Acesta este considerat ca având prețul cel mai scump pe metru pătrat rezidenţial din America Latină. În partea de vest are un alt hotar comun cu falnicul deal numit „Dois Irmãos”, care se traduce ca „doi frați”, din cauza vârfului său despicat. Leblon este adiacent Ipanemei, dar mai exclusivist, fiind zona oamenilor bogați și celebri. Plaja este mai liniștită și mai relaxată decât zbuciumata plajă din Ipanema.
* Escadaria Selarón, cunoscută şi sub numele de „Treptele din Selaron”, este o stradă în formă de scară de renume mondial, operă a artistului chilian Jorge Selarón (1947 – 2013), pe care acesta a pretins-o ca „tribut pentru poporul brazilian”. Este compusă din 250 de trepte măsurând 125 de metri lungime, acoperite cu peste 2000 de plăci aduse din peste 60 de țări din întreaga lume. Nici nu apuca bine artistul să termine o porţiune, că începea lucrul la o alta, schimbându-le în mod constant, astfel că este o piesă de artă evolutivă. Selarón considera lucrarea ca fiind „niciodată completă” și a susținut că „acest vis nebunesc și unic se va încheia doar în ziua morții sale”, adică pe 10 ianuarie 2013. Dacă inițial, plăcile de gresie erau adunate de prin diverse situri de construcții și grămezi de deșeuri urbane găsite pe străzile din Rio, în ultimii ani cele mai multe plăci au fost donate de vizitatorii din întreaga lume. Din cele peste 2000 de bucăţi de material, 300 sunt pictate manual de Selarón însuşi reprezentând o femeie africană însărcinată, “o problemă personală din trecutul lui”, după cum declara chiar el.
* Recreio dos Bandeirantes (sau pur și simplu Recreio) este atât numele unui cartier cât şi al unei plaje din zona de vest a oraşului Rio de Janeiro. Este recent dezvoltat, fără zgârie-nori, zona conținând, de asemenea, jungle în vârful stâncilor şi dealurilor. Valurile mari permit practicarea surfing-ului la Recreio Beach, iar plaja cu nisip alb se potriveşte ca o mănuşă jucătorilor de volei. Este situat la aproximativ o oră distanţă de centrul orașului, majoritatea oamenilor care locuiesc aici fiind din clasa de mijloc, care au preferat acest cartier în încercarea de a scăpa de violența tot mai mare din ambele părți de nord și sud.
* Museu Nacional de Belas Artes (MNBA), adică Muzeul Național de Arte Plastice, este o instituție de artă naţională, înființată oficial în 1937 din inițiativa ministrului educației Gustavo Capanema şi inaugurată în 1938, de președintele Getúlio Vargas. Colecția muzeului, pe de altă parte, a fost strânsă prin transferul Curții portugheze în Brazilia la începutul secolului al XIX-lea, când regele Ioan (Joao) al VI-lea a adus cu el o parte din Colecţia Regală portugheză. Această colecție de artă a rămas în Brazilia după întoarcerea Regelui în Europa și a devenit colecţia de bază a Școlii Naționale de Arte Frumoase. Când muzeul a fost înfiinţat în 1937, acesta a devenit moștenitorul nu numai a colecţiei Școlii Naționale, dar și a sediului acesteia, o clădire în stil eclectic din 1908 proiectată de arhitectul spaniol Adolfo Morales de los Ríos. MNBA este una dintre cele mai importante instituții culturale ale țării, precum și cel mai important muzeu de artă din Brazilia, bogat, în special, în picturi și sculpturi din secolul al XIX-lea. Colecția include mai mult de 20.000 de piese, printre care picturi, sculpturi, desene şi gravuri, realizate de artişti brazilieni și internaționali, cuprinzând epoci de la Evul Mediu la arta contemporană. Include, de asemenea, ansambluri mai mici de artă decorativă şi artă populară africană. Biblioteca muzeului are o colecție de aproximativ 19.000 de titluri. Clădirea a fost listată ca patrimoniu național brazilian în 1973.
* Muzeul Național de Istorie a Braziliei (Museu Histórico Nacional), a fost creat în 1922, și are peste 287.000 de piese, inclusiv cea mai mare colecţie de numismatică din America Latină. Este situat în Piaţa Mareşal Anchor, în centrul istoric al oraşului Rio de Janeiro. Complexul arhitectural care găzduieşte muzeul a fost construit în 1603; structuri anterioare datează din 1567, ridicate din ordinul Regelui Sebastian I al Portugaliei. Muzeul oferă, de asemenea, o bibliotecă cu peste 57.000 de titluri legate de istorie, heraldică, filatelie, numismatică, muzeologie şi genealogie. Aceasta conţine şi opere rare, lucrări originale din secolele XVI, XVII şi XVIII.
* Palatul Catete (Palácio do Catete) este un conac urban din zona Catete din Rio de Janeiro. Proprietatea se întinde de la Rua do Catete (Str. Catete) şi până la Praia do Flamengo (Plaja Flamengo). Construcția a început în anul 1858 și s-a încheiat în 1867. Din anul 1894 până în 1960, a fost palatul prezidențial din Brazilia și locul unde s-a sinucis preşedintele brazilian Getúlio Vargas (1882 – 1954). Acum găzduiește Museu da República (Muzeul Republicii) și un teatru.
* Muzeul de Artă Modernă din Rio de Janeiro este una dintre cele mai importante instituţii culturale din Brazilia. Este situat în Parcul Flamengo, în apropiere de Aeroportul Santos Dumont. Clădirea sediului este cea mai frumoasă lucrare a arhitectului Rio Affonso Reidy. A fost deschis în anul 1948, la iniţiativa unui grup de oameni de afaceri. Muzeul a adunat de-a lungul istoriei sale, o colecţie de artă modernă extrem de bogată din care, din păcate, cele mai multe piese s-au pierdut într-un tragic incendiu, care a avut loc la data de 8 iulie 1978. Muzeul deţine încă 11.000 de obiecte, în cea mai mare parte din Colecţia Gilberto Chateaubriand.
* Parcul Flamengo, cunoscut şi sub numele de Parcul Brigadierul Eduardo Gomes, este cea mai mare zonă de agrement din Rio de Janeiro, având o puternică tradiţie în practicarea sportului. Este punctul de sosire în concursurile de maraton şi unul dintre principalele segmente în Cursa de Ciclism de la Rio, un concurs latino-american desfăşurat sub egida Uniunii Internaţionale de Ciclism. În incinta parcului se află Muzeul Artă Modernă, Muzeul Miranda Carmen, Monumentul soldaţilor căzuţi în Al Doilea Război Mondial şi Marina da Glória.
* Insula Paqueta din Rio de Janeiro reprezintă o zonă din Golful Guanabara, în care autovehiculele nu au acces, mijloacele de transport limitându-se la biciclete şi vagoane trase de cai. Insula are 20 de baobabi, un tip de arbore african – singurii de acest gen din Brazilia. Insula a fost înregistrată oficial de francezul André Thevet, în decembrie 1555, şi recunoscută de regele Henri al II-lea, ca o descoperire franceză, în anul 1556.
* Pedra da Gávea este un munte în Tijuca Forest din Rio de Janeiro care se termină direct în ocean. Compus din granit și gnais (rocă mică alcătuită din cuarț şi feldspat), altitudinea sa de 844 de metri, făcându-l unul dintre cei mai înalţi munți din lume. Traseele montane au fost deschise de populația locală la începutul anilor 1800. Astăzi, situl este în administrarea Parcului Național Tijuca. Numele muntelui se traduce ca “Stânca Gabierului” (marinar care face serviciul de veghe pe gabie și care asigură, la navele cu pânze, manevrarea parâmelor şi vergelelor), și i-a fost dat în timpul unei expediții de căpitanul Gaspar de Lemos, la începutul anului 1501.
* Muzeul Aerospaţial este un muzeu naţional de aeronautică situat în partea de vest a oraşului Rio de Janeiro, în regiunea administrativă Realengo. Locul este cunoscut ca „leagănul aviaţiei braziliene”.
* Muzeul Național din Brazilia (Museu Nacional) este un muzeu și o instituție de cercetare, situat în parcul Quinta da Boa Vista din orașul Rio de Janeiro. Muzeul adăpostește una dintre cele mai mari exponate din America, constând în animale, insecte, minerale, colecţii aborigene de unelte, mumii egiptene și artefacte arheologice din America de Sud, meteoriți, fosile și multe alte descoperiri.
* Stadionul Vasco da Gama este cunoscut şi sub numele de Estádio São Januário, datorită locației sale pe strada cu același nume. Fațada sa se află pe lista Patrimoniului artistic şi istoric naţional. Este situat în cartierul Vasco da Gama, pe un deal din apropierea Observatorului Național al Braziliei. Datorită poziției sale, aceasta este adesea menționată ca Estadio da Colina (Stadionul Colinei). Este unul dintre puținele stadioane din lume specifice fotbalului, având o capacitate de 25.000 de locuri. A fost inaugurat la 21 aprilie 1927, în prezența lui Washington Luís, președintele brazilian din acel moment. Primul eveniment care a avut loc pe acest stadion a fost un meci între Vasco și Santos, pe care l-a câștigat Santos. Este unul dintre cele mai mari locuri private din statul Rio de Janeiro.
* Mănăstirea Sao Bento este un lăcaş de cult istoric situat în centrul oraşului Rio de Janeiro, fiind unul dintre cele mai importante repere ale artei coloniale atât din oraş cât şi din ţară. A fost fondată de călugării benedictini în anul 1590. Lângă aceasta se află una dintre cele mai importante instituţii de învăţământ din Brazilia – Colegiul Sf. Benedict, fondat în anul 1858. Mănăstirea i-a fost dedicată Fecioarei Concepţiei.
Carnavalul de la Rio
Culmea, dar când spui Brazilia, nu te gândeşti aproape niciodată la capitala Brasília, ci la Rio de Janeiro, iar când spui Rio nici nu-ţi pasă de faimoasele plaje Copacabana şi Ipanema sau de impunătoarea statuie a lui Hristos Mântuitorul, ci parcă deja te îmbujorezi cu mintea la Carnaval, un eveniment la care, dacă nu petreci până la epuizare, se cheamă că nu te-ai distrat deloc. Deşi pare greu de imaginat că 12 milioane de locuitori ai oraşului îşi dedică întreaga energie acestui eveniment, marea majoritate chiar asta fac. Bucuria, emoţia şi senzualitatea celor cinci zile de petrecere non-stop le insuflă oamenilor un sentiment unic, pe care nu-l pot experimenta nicăieri altundeva: sentimentul unei comunităţi umane mânate de dezinvoltură, exuberanţă şi expunerea vădită a nurilor. Cei care l-au trăit mărturisesc că este imposibil să-i rezişti, ba chiar că dezvoltă dependenţă.
După ce, în Imperiul Roman, creştinismul a ieşit victorios în disputa cu politeismul, tradiţia Carnavalului a fost tolerată de noua religie, găsindu-i-se o altă „întrebuinţare”: o mare sărbătoare organizată în ultimele zile de dinaintea marilor posturi. O dovadă în acest sens o reprezintă însuşi etimonul cuvântului „carnaval” – „carnem levare” (renunţarea la carne, în latină). Cu timpul, Veneţia, Roma şi Nisa au devenit repere importante pe harta carnavalurilor organizate în Europa. De aici, tradiţia Carnavalului a fost exportată peste Ocean, unde a fost şlefuită cu obiceiuri locale şi cu influenţe ale culturii africane aduse în Lumea Nouă de sclavii de pe plantaţii. Astăzi, o hartă a carnavalurilor ar acoperi localităţi de pe toate continentele – doar la poluri nu se organizează (încă) niciun carnaval. Dintre toate, însă Carnavalul de la Rio este cel mai cunoscut, cel mai apreciat şi cel mai aşteptat.
„Strămoșul” acestui festival a fost Entrudo, o sărbătoare portugheză care avea loc chiar înainte de Postul Paștelui. În acea perioadă nu era însă nici vorbă de samba, bikini sau costumații sumare și parade fastuoase. Pe atunnci oamenii petreceau aruncând cu apă și noroi unii în alții, un fel de tărăboi general, o desfătare publică înaintea postului. Pe la 1600, imigranții portughezi au adus tradiția în colonii, fără să aibă nici cea mai vagă idee ce turnură vor căpăta lucrurile. Sărbătoarea a prins în multe locuri din Brazilia, cheflii cum îi știm, transformându-se peste ani și ani în Carnavalul brazilian din zilele noastre. Prima atestare acestuia datează tocmai din 1723, iar prima sărbătoare atent organizată a apărut în anul 1840. Astfel, bătaia cu noroi a fost înlocuită cu un bal mascat liniștit, unde se dansa polka și vals, după moda europeană. Versiune actuală a primit un prim impuls de la un cizmar cu chef de spectacole ad-hoc, pe nume Jose Nogueira de Azevedo, care, la scurt timp după apariția balurilor, a avut năstrușnica idee de a organiza parade cu familia și prietenii, atrăgându-i și pe alții în jocul său, pe traseu. Se pare că ideea a prins repede contur, pentru că în curând a început ă participe la parade și „lumea bună”, însă aceștia veneau în somptuoase care alegorice, îmbrăcați în costume luxoase, pentru a nu se amesteca cu pleava. Între 1870 și 1950, măștile și costumele au cunoscut o mare popularitate, dar totuși lipsea ceva pentru ca evenimentul să devină cu adevărat unic. Samba! Nărăvașul dans a apărut în anul 1917, dar de la ce îi vine numele nu se știe sigur. După unele surse, se pare că denumirea s-ar trage dintr-o limbă africană, vorbită pe teritoriul Nigeriei.
După mai multe anulări din cauza pandemiei, Carnavalul de la Rio din acest an va avea loc în perioada 20 – 30 aprilie. Dacă se vor menține cifrele din anii înfloritori ai evenimentului, zilnic două milioane de oameni vor roi pe străzi, carnavalul oferind o multitudine de petreceri, care includ faimoasele parade Escolas de Samba în „Sambódromo” şi binecunoscutele „blocos de carnaval”, ce străbat întregul oraş. Cele mai faimoase sunt Cordão do bola preta – paradele din centrul oraşului, trupa Ipanemei – parada homosexualilor care străbate plaja Ipanema şi Suvaco do Cristo – parada din grădina botanică, chiar sub braţul statuii Cristo Redentor (traducerea literală a denumirii „Suvaco do Cristo” este „Subsoara lui Cristos”; ea se explică prin aşezarea ei în apropierea statuii monumentale). Regula este că nu există nicio regulă: totul este permis, în numele unei unice şi dezlănţuite democraţii a plăcerii. Din momentul în care începe petrecerea totul este acceptat: ritmurile explodează, costumele se întrec în colorit şi originalitate, iar dansatorii de samba se dezlănţuie în voie până la epuizare. Parada principală, care până în anii ’70 avea loc pe unul dintre marile bulevarde ale oraşului, se desfăşoară acum pe Sambodrome, un fel de stadion imens, cu o capacitate de 85.000 de locuri, conceput şi construit special pentru a găzdui acest eveniment. Chiar dacă la Rio carnavalul durează doar câteva zile, paradele de stradă se întind pe parcursul a două săptămâni. Şcolile de samba, înființate, se pare, în anul 1928, îşi pregătesc programul artistic din timp, chiar şi cu un an înainte, şi instruiesc anual mii de participanţi, dornici să se iniţieze în arta dansului. Prima astfel de școală, de fapt niște cluburi de dans, a fost Deixa Falar, urmată la scurt timp de Mangueira (devenită ulterior una dintre cele mai apreciate școli). Ele îşi aleg o temă, concep muzica şi versurile cu scopul de a se detaşa de şcolile concurente printr-o reprezentaţie originală. Parada principală din timpul carnavalului de la Rio se desfăşoară pe o scenă imensă cu 100.000 de locuri numită „Sambadrome”, lucrare a arhitectului Oscar Niemeyer, de la a cărei realizare, în 1984, Carnavalul de la Rio a intrat în circuitul exclusivist al celor mai importante evenimente din showbiz-ul profesionist. Marile companii îşi rezervă din vreme locuri în loje; doar celebrităţile, politicienii şi cele mai bogate familii braziliene sunt invitate sau îşi permit să cumpere un loc aici. Starurile internaţionale sunt, evident, binevenite şi ele. Dar Carnavalul de la Rio nu se desfăşoară numai pe Sambadrome, ci populează zeci de artere din Rio, plaje şi cluburi de noapte. Sambodrome-ul, situat pe bulevardul Marquês de Sapucaí, este în centrul atenției în timpul Carnavalului de la Rio. Sofisticata Samba Parade este punctul central al tuturor școlilor de samba concurente, încercând să câștige râvnitul titlu de campionat. Școlile vor prezenta cu siguranță un spectacol uluitor, fiecare dintre ele încercând să cucerească inimile arbitrilor. Apogeul evenimentelor culminează duminica sau luni de carnaval, când concurează primele 12 școli de samba, menținând în același timp un sentiment de camaraderie.
Așa cum spuneam, între 20 și 30 aprilie, izbucneşte cel mai faimos şi mediatizat carnaval al planetei (e adevărat, poate, nu la fel de faimos precum meciurile de fotbal). Deschiderea carnavalului este marcată de momentul în care primarul din Rio de Janeiro îi înmânează cheia oraşului, făcută din aur și argint, Regelui Momo (sau Regele Gras), simbol al bunăstării, care, însoţit fiind de regină şi două prinţese, dă startul petrecerii. Tradiţia cere ca absolut toată lumea sa fie costumată (cei care doresc să intre în atmosferă îşi pot achiziţiona un costum pentru defilările şcolilor de Samba la costisitorul preţ de 650 de euro), dar turiştii străini se mulţumesc cu veşminte sau peruci cât mai hazlii. Petrecerea nu are loc numai la Rio, ci și în alte oraşe braziliene ca Recife sau Bahia.
În spatele ținutelor, atât de apreciate și de sumare, care uneori par doar niște firicele de ață înnodate în puncte cheie, se ascunde o muncă foarte laborioasă, pentru fiecare costum în parte fiind nevoie de mii de ore de muncă din partea câtorva sute de oameni. Spre bucuria participanților din toată lumea, reducerea numărului de piese vestimentare pentru marele eveniment nu a întâmpinat nicio obiecție, societatea braziliană fiind pretutindeni cunoscută pentru libertinajul său. Pentru turiști este doar un show amețitor și captivant, dar pentru localnici competiția este foarte importantă, se jurizează, se fac calcule, se trăiesc emoții. Întreaga paradă de pe Sambadrome durează aproximativ 10 ore… în fiecare noapte, ultima fiind cea de gală, când primele 5 clasate școli de samba din Grupa Specială și prima clasată din Grupa A își mai prezintă o dată spectacolul. Sfârşitul Carnavalului este marcat de mii de focuri de artificii. Dacă marea întrecere a școlilor de samba nu vă impresionează, poate o vor face vestitele ”blocos”, niște petreceri de o mai mică anvergură care au loc pe străzile orașului și la care oricine este invitat să participe, dar și aici regula de bază este să fiți costumați.
Școlile de samba din Rio sunt niște „facilități” sofisticate care s-au transformat, de-a lungul timpului, în arene cu nave enorme, costume strălucitoare și mișcări de dans amețitoare în perioada carnavalului de la Rio. Școlile de samba sunt compuse din diferiți reprezentanți de cartier, fiecare dintre ei provenind din orașe mici sau „favelas”. Școlile au două scopuri practice: subliniază importanța culturii braziliene pentru întreaga lume și oferă membrilor locali oportunități de angajare profitabile. Sponsorizată de mari corporații, fiecare școală are propriile sale inițiative de colectare a banilor, organizate pe parcursul anului în diferite spații. Școlile sunt situate în orașul Samba, punctele de întâlnire ale tuturor comunităților care organizează cele mai spectaculoase evenimente din lume. Școlile de samba din Rio mențin tradițiile fabuloase ale strămoșilor de altădată care au păstrat vii muzica, artele și dansul african încă din secolul al VIII-lea. Potrivit multora, carnavalul este un punct de întâlnire al vechilor tradiții și idei moderniste, care își găsesc cea mai mare expresie în numeroasele elemente ale carnavalului. Alegerea unei teme de carnaval lansează, practic, întregul proces de pregătire. Un cântec se bazează adesea pe o temă care, la rândul său, are rădăcini în subiecte controversate. Costumele excesiv ornamentate, decorurile care parcă plutesc și motivele coregrafiei sunt doar câteva dintre elementele care alcătuiesc spectacolele exclusive din perioada carnavalului, toate fondurile colectate în timpul spectacolului mergând direct pentru întreținerea și bunăstarea propriei zone.
Reprezentanții școlilor de samba încep să-și desfășoare repetițiile în clădirile lor din orașul Samba încă din octombrie timpuriu. Decembrie este luna în care repetițiile „încălzesc” atmosfera și au loc chiar și în weekend. Vizitatorii își pot face o idee de ansamblu despre spectacol printr-o scurtă privire asupra repetițiilor. Dacă doriți să fiți în ton cu pașii de dans, nu trebuie să ratați repetițiile școlilor de samba din Rio, care se desfășoară din decembrie până în ianuarie, iar vizitatorii sunt bineveniți să vină și să împărtășească entuziasmul. Vă puteți chiar alătura gratuit repetițiilor, însă vă avertizăm de pe-acum că nu au fastul și extravaganța Carnavalului. Tot ceea ce primiți sunt ritmurile amețitoare ale muzicii care vă vor oferi șansa de a dansa într-un stil carioca și de a experimenta spiritul samba. „Cariocas” pot concura total cu distinșii dansatori de samba. Ultima repetiție de pe Sambadrome este cea mai plină de farmec, caracterizată prin cântec, dans, lumini și imagini spectaculoase. La scurt timp după repetiție, puteți ieși în stradă pentru a vă alătura petrecerii, create de cele mai bune grupuri stradale din Rio, cum ar fi Banda de Ipanema și Cordao do Bola Preta. Peste 70 de școli participă la carnaval, iar fiecare școală de samba este caracterizată de propriul stil. Beija Flor este în grupul celor mai populare școli, cu o „bază” extraordinară de fani. Școala este, de asemenea, cunoscută pentru costumele sale strălucitoare și reginele samba extravagante. O altă școală, Mangueira, una dintre cele mai vechi școli de samba din Rio, se bucură, de asemenea, de un grup imens de susținători. Spectacolele regulate ale Mocidade și Portela au transformat școlile în două dintre cele mai distinse de pe Sambadrome. Salgueiro, o școală diversă din punct de vedere cultural, caracterizată prin costumele sale roșii și albe, reflectă influența unică africană și fură inimile a numeroși spectatori. Sao Clemente este, de asemenea, celebră pentru capacitatea de a sublinia și promova problemele sociale semnificative, legate de Rio și structura sa civică. Școala aproape că a câștigat titlul de campionat din 2008, dar a pierdut victoria din cauza „unei defecțiuni a garderobei”, care i-a costat jumătate de punct.
Veniturile aduse de Carnaval sunt uluitoare. În 2014, de exemplu, încasările estimate s-au apropiat de 1 miliard de dolari! Vă dați seama ce ar însemna dispariția festivalului? Un adevărat cataclism economic al Braziliei! Pe de altă parte, și suma de bani investită este destul de ridicată, fiecărei școli de samba revenindu-i un buget de câteva milioane de dolari. Ediția 2022 a Carnavalului va urma toate recomandările și va aplica protocoalele de sănătate, scopul fiind unul singur – de a oferi tuturor un eveniment sigur și cât mai atractiv, autoritățile garantând chiar faptul că evenimentul din 2022 va fi cel mai spectaculos din toate timpurile.
Așadar, rezumând la minim ceea ce ați putut citi mai sus, putem afirma cu mâna pe inimă că Rio de Janeiro nu este ceea ce vezi, ci ceea ce simți!
Autor: Alina Andrei, RADOR
https://www.latinamericaforless.com/brazil/travel-guides/rio-janeiro-guide-history.php
https://www.britannica.com/place/Rio-de-Janeiro-Brazil
https://freewalkertours.com/rio-de-janeiro-history/
https://www.planetware.com/tourist-attractions-/rio-de-janeiro-bra-rj-r.htm
https://www.touropia.com/tourist-attractions-in-rio-de-janeiro/
https://www.viator.com/Rio-de-Janeiro/d712
https://www.riocarnaval.org/
https://www.carnivaland.net/rio-de-janeiro-carnival/
