La Iași slujba de Înviere va fi oficiată și în limba slavonă bisericească pentru refugiații din Ucraina

Realizator: Mâine seară la Iași slujba de Înviere va fi oficiată și în limba slavonă bisericească pentru refugiații din Ucraina, în vechea catedrală Mitropolitană a orașului, Biserica Sfântu Gheorghe.

Reprezentantul Arhiepiscopiei Iașilor, Lucian Apopei: Persoanele refugiate din Ucraina se vor putea bucura de momente de mângâiere duhovnicească prin posibilitatea de a participa la slujba de Înviere, oficiată în limba slavonă bisericească, așa cum se slujește în Ucraina. Conform rânduielii, după ce cu toții vom primi la miezul nopţii Lumina Sfântă de la Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, credincioșii ucraineni vor putea participa la slujba de Înviere oficiată în Biserica Sfântu Gheorghe, vechea catedrală metropolitană, unde vor sluji părintele Dumitru Popescu, etnic român din Ucraina şi părintele Vladislav Nedelcu, vorbitor de limba slavonă şi slujitor la Biserica Talpalari din Iaşi./lalexandrescu/ilapadat

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 22 aprilie)