Zelenski, despre victoria Ucrainei la Eurovison: „Vom face tot posibilul să organizăm concursul la Mariupol”

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a felicitat trupa Kalush Orchestra pentru victoria obţinută la Eurovision şi a declarat că va face tot posibilul ca Ucraina să găzduiască ediţia de anul viitor la Mariupol, după ce oraşul va fi eliberat de sub ocupaţia rusă. „Anul viitor, Ucraina va găzdui Eurovision, pentru a treia oară şi cred că nu va fi ultima. Vom face tot posibilul pentru ca, într-o zi, participanții și oaspeții Eurovision să fie găzduiți de oraşul ucrainean Mariupol – liber, paşnic şi reconstruit” – a scris Zelenski pe Telegram. Comentând victoria reprezentanților Ucrainei la Eurovision, președintele a remarcat curajul ucrainenilor şi muzica ucraineană, care cucerește Europa. Zelenski a mulțumit trupei Kalush Orchestrei pentru victoria obţinută, precum şi tuturor celor care au votat Ucraina. Totodată, preşedintele ucrainean şi-a exprimat convingerea că Ucraina va câştiga şi războiul cu Rusia. Amintim că finala ediţiei de anul acesta a concursului Eurovision, desfăşurată, sâmbătă, la Torino, a fost câştigată de trupa ucraineană Kalush Orchestra, care a interpretat piesa „Stefania”. După interpretarea piesei, solistul Oleh Psiuk a făcut apel la sprijin pentru eliberarea militarilor ucraineni blocaţi în uzina Azovstal din Mariupol.

(Agenția de presă RBC – 15 mai)/sdan/ilapadat