COMUNICAT DE PRESĂ AL STATULUI MAJOR AL FORȚELOR ARMATE FRANCEZE 

Paris, 19 mai 2022

  – Misiunea AIGLE –

Consolidarea angajamentului forțelor armate franceze în România 

  • Forțele armate franceze sunt prezente în România din 26 februarie 2022. Franța deține comanda batalionului de alertă al Forței de reacție rapidă a NATO dislocat în regim de urgență după atacarea Ucrainei de către Rusia, în cadrul consolidării prezenței de descurajare și apărare a NATO pe flancul de est al Europei. Din acest batalion face parte și o companie de infanterie belgiană.
  •  De la 1 mai, batalionul multinațional constituie un Battle group forward presence (Grup de luptă cu prezență înaintată) (BG FP), a cărui națiune-cadru este Franța. BG FP va avea sediul la Cincu, în centrul țării. Prin alternanță, o companie belgiană sau olandeză se va alătura acestui batalion care este unul din cele 4 batalioane suplimentare dislocate de NATO pe flancul de est al Europei (Slovacia, Ungaria si Bulgaria).

 În plus, din 16 mai 2022, forțele armate franceze desfășoară sistemul de apărare sol-aer de ultimă generație MAMBA, precum și un Centru de Management al Apărării în dimensiunea a 3-a (CMD 3D). Desfășurarea acestui sistem de armament face parte, de asemenea, din consolidarea posturii de descurajare și de apărare a NATO pe flancul estic al Europei.

El demonstrează capacitatea și voința Franței de a-și proteja interesele și pe cele ale aliaților săi din Europa și permite consolidarea parteneriatului strategic care leagă Franța de România din 2007, în special în domeniul apărării sol-aer.

Operat de o sută de aviatori, sistemul sol-aer cu rază medie de acțiune MAMBA este un sistem de armament sofisticat care poate oferi o bula de protecție în beneficiul forțelor care operează în zona de acoperire. Pentru a crește eficacitatea sistemului și pentru a răspunde nevoilor Integrated air and missile defence (IAMD) (Apărării integrate antiaeriene și antirachetă) ale NATO, el este conectat și integrat printr-o conexiune de date tactice cu sistemul de apărare al României și cu cel al NATO.

Aceste desfășurări marchează consolidarea cooperării în domeniul apărării și al relațiilor militare bilaterale dintre Franța și România, Belgia și Țările de Jos. Totodată, acestea sunt o dovadă a angajamentului real al Franței față de partenerii săi europeni.