Calendarul evenimentelor, 20 mai – selecțiuni

Sub rezerva posibilelor anulări din cauza coronavirusului

 

 

– Senat

* Prpgramul preşedintelui Senatului, Florin Cîţu:

  • ora 11:00 – întrevedere cu ambasadorul Suediei în România, Therese Hyden
  • ora 13:00 – întrevedere cu reprezentanţii Confederaţiei Patronale Concordia

* Iaşi: Şedinţă comună a Comisiilor juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări din Senatul României şi din Republica Moldova – ora 12:00, la Palatul Culturii – Sala „Henri Coandă”) (19 – 21 mai)

 

– Guvern

* Jud. Cluj: Premierul Nicolae Ciucă se află în vizită în judeţ. Programul zilei:

‣ Cluj-Napoca

  • ora 8:40 – vizitarea standului AROBS – Newcar4future, un nou concept de maşină electrică, în cadrul Innowave Summit 2022 – Grand Hotel Italia, Str. Trifoiului nr. 2
  • ora 9:00 – participă la conferinţa de lansare a iniţiativei „Women in Tech”, sub egida Innowave Summit 2022 – la Grand Hotel Italia, Str. Trifoiului nr. 2; alocuţiunea prim-ministrului va fi transmisă live pe conturile de Facebook şi YouTube ale Guvernului şi prin canalul unic de distribuţie al Palatului Victoria
  • ora 11:00 – conferinţă de presă – la Grand Hotel Italia, Str. Trifoiului nr. 2; transmisie live pe conturile de Facebook şi YouTube ale Guvernului şi prin canalul unic de distribuţie al Palatului Victoria

 

 

– Ministere

* Conferinţă de presă susţinută de ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Barna Tanczos, cu ocazia lansării, în consultare publică, a ghidurilor solicitantului pentru două investiţii din cadrul Componentei 1 din PNRR – Managementul apei: extinderea sistemelor de apă şi canalizare în aglomerări mai mari de 2 000 de locuitori echivalenţi şi colectarea apelor uzate în aglomerările mai mici de 2000 de l.e. din arii naturale protejate – ora 9:30, la sediul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, Bd. Libertăţii, nr. 12, sala de consiliu

 

* Jud. Galaţi şi Brăila: Preşedintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, se află în vizită de lucru în aceste judeţe; participă ministrul transporturilor şi infrastructurii, prim-vicepreşedintele PSD Sorin Grindeanu, ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, Adrian Chesnoiu, ministrul economiei, Florin Spătaru şi vicepreşedintele PSD, Mihai Tudose. Programul zilei:

‣ Galaţi

* întâlnire cu fermierii din zona Galaţi – ora 10:00, sala de conferinţe a CJ Galaţi, Strada Eroilor nr.7

* participare la evenimentul „Ziua Întreprinzătorilor” – ora 11:00, sala de conferinţe a Grădinii Botanice, Str. Regimentul 11 Siret 6A

* semnare contract Obiectiv Investiţional 2 – Platforma Multimodală Galaţi – ora 12:00, la Centrul afaceri Port Galaţi, Str. Portului, nr 56

* vizitare şantier linii de cale ferată din Portul Galaţi – ora 12:20, zona căii ferate reabilitate

* conferinţă de presă – ora 13:05, lângă Centrul Regional de Afaceri, Str. Portului, nr 56

‣ Brăila

* vizită şantier Pod Brăila – ora 19:00

* declaraţii de presă – ora 19:20, şantier Pod Brăila

* Bruxelles, Belgia: Reuniunea Consiliului Afaceri Externe al UE (Dezvoltare). Secretarul de stat pentru afaceri europene Daniela Gîtman participă la reuniunea Consiliului Afaceri Externe, componenta Dezvoltare

* Torino, Italia: Miniștrii Afacerilor Externe din cele 46 de state membre ale Consiliului Europei se întâlnesc la Torino sub Președinția italiană a Comitetului de Miniștri. Secretarul de stat pentru afaceri globale și strategii diplomatice Cornel Feruță participă la cea de-a 132-a sesiune a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei

 

– Apărare, Interne

* De la ora 15:00, în cazarma Brigăzii 81 Mecanizată „General Grigore Bălan” din Bistriţa se va oficia Te Deumul dedicat ocrotitorilor spirituali ai brigăzii, Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, oficiat de Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Arhiepiscop al Vladului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolit al Clujului, Maramureşului şi Sălajului. Totodată, cu acest deosebit prilej va avea loc dezvelirea plăcii comemorative în amintirea primei capele militare din garnizoana Bistriţa

 

– Partide

* Oradea: Conferinţă de presă susţinută de deputatul UDMR Biro Rozalia – ora 10:00, la sediul UDMR Bihor

 

– Culte, Biserică

* Cluj-Napoca: „Rolul Maicii Domnului în misiunea Bisericii” relevat în cadrul „Zilelor de Spiritualitate Mariană” (20-22 mai) – la Mănăstirea Maicii Domnului, Str. Romul Ladea, nr. 6. Programul va fi binecuvântat prin participarea a doi Ierarhi greco-catolici: Preasfinţia Sa Claudiu, Episcopul de Cluj-Gherla, şi Preasfinţia Sa Cristian, Episcop Auxiliar de Alba Iulia şi Făgăraş. Programul zilei:

  • ora 17:00 – Preasfinţitul Cristian, invitatul special de la Blaj, va deschide, prin cea dintâi conferinţă, actuala ediţie a Zilelor de Spiritualitate Mariană. Va urma, rugăciunea Acatistul Maicii Domnului, cu participarea surorilor Congregaţiei Maicii Domnului (CMD) şi a Pr. Cristian David, rector al Sanctuarului Arhiepiscopal Major

 

 

– Organizaţii internaţionale

* Conferința de presă susținută de Reprezentantul Special al Secretarului General al Organizației Națiunilor Unite pentru combaterea violenței împotriva copiilor, Najat Maala M’jid, la finalul vizitei sale oficiale în România – ora 12:30, la UN HOUSE, sediul UNICEF România din Bd. Primăverii nr.48A

 

– Administraţie

* Şedinţă a Consiliului Local al Sectorului 1 – ora 10:00, online

 

– Social

* Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) organizează, la nivel național, în 76 de spații, Bursa Generală a Locurilor de Muncă, eveniment care se adresează tuturor celor care se află în căutarea unui nou loc de muncă. Din program:

  • Agenția Municipală pentru Ocuparea Forței de Muncă București va organiza, începând cu ora 9:00, o nouă ediție a „Bursei generale a locurilor de muncă”. Spațiul în care se va desfăşura acţiunea este situat în şos. Progresului nr.134-138, sector 5
  • Constanța: Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Constanţa organizează, începând cu ora 9:00, la sediul Facultăţii de Medicină din cadrul Universităţii „Ovidius” (Corp B), Bursa Generală a Locurilor de Muncă
  • Ploiești: Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Prahova, organizează Bursa generală a locurilor de muncă. Acţiunea va avea loc începând cu ora 9:00 şi se va desfăşura în Sala Coloanelor – Palatul Culturii din municipiul Ploieşti, Bd. Republicii
  • Slatina/ Caracal: Oferta de posturi vacante pentru Bursa locurilor de muncă, eveniment ce va avea loc vineri, în municipiile Slatina şi Caracal, însumează până în prezent 664 de locuri de muncă
  • Jud. Suceava: Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă (AJOFM) Suceava va organiza, după trei ani de pauză, Bursa Generală a Locurilor de Muncă. Bursa se va desfăşura începând cu ora 10:00 la Iulius Mall Suceava şi Casa Culturii din Gura Humorului şi, începând cu ora 9:00, la Punctul de lucru din Fălticeni şi Casa Germană din Rădăuţi
  • Jud. Tulcea: Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Tulcea organizează Bursa Generală a Locurilor de Muncă. Evenimentul va avea loc începând cu ora 9:30, în acelaşi timp, în trei oraşe ale judeţului Tulcea, după cum urmează:

– Economic

* Evenimentul Profit.ro „Impactul crizei preţurilor în piaţa imobiliară – ediţia a III-a” – ora 9:00, la Hotel JW Marriott

* European Business Ethics Network – România, în colaborare cu Academia Oamenilor de Ştiinţă din România, secţia Ştiinţe economice, juridice şi sociologice şi cu Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti, organizează masa rotundă „Business Ethics Award Romania” în cadrul celei de-a 3-a ediţii a Conferinţei Internaţionale Global Ethics – Key of Sustainability – ora 9:30, în format hibrid la sediul AOSR, din Str. Ilfov, nr. 3, Sala Constantin Angelescu, etaj 1 şi on-line. Moderator: Prof. univ. dr. Adriana Grigorescu, Preşedinte EBEN-Ro

* Eveniment organizat de Asociaţia Crescătorilor de Albine din România (ACAR), cu ocazia Zilei Mondiale a Albinei – ora 10:00, la sediul ACAR

* Conferința Națională cu tema „Noutăți și Bune Practici în Domeniul Achizițiilor Publice – Achiziția Publică – O Provocare Permanentă” – la Marshall Garden, sala Panoramic. Evenimentul își propune dezbaterea și clarificarea celor mai importante aspecte referitoare la achizițiile publice, în contextul noutăților legislative în domeniu

* Banca Naţională a României publică Minuta şedinţei Consiliului de administraţie pe probleme de politică monetară din 10 mai 2022

* Oneşti, jud.Bacău: Chimcomplex Borzeşti anunţă rezultatele financiare înregistrate în primul trimestru din 2022

* Timișoara: Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului (APDT) în județul Timiș organizează evenimentul de lansare a unui nou produs turistic. Construit pe două componente – în premieră, pe cea a transportului sustenabil și pe cea a patrimoniului local – proiectul se va derula pe perioada întregii veri în județ și implică mai mulți parteneri. Astfel, de la ora 13:45 în Gara de Nord Timișoara, se va porni într-o călătorie în care veți afla detaliile proiectului și activitățile viitoare. Întoarcerea în Timișoara va avea loc în jurul orei 20:00. La eveniment va lua parte și Alexandru Proteasa, președintele APDT Timiș

 

– Medicină, Sănătate

* Bistriţa: Cea de-a VI-a ediţie a Galei Elitelor Medicale – ora 17:00, la Centrul Cultural „Dacia”, Bistriţa

 

– Învățământ, Cercetare

* Facultatea de Transporturi din cadrul Universității Politehnica din București organizează, în format fizic, în perioada 20 – 22 mai, festivalul auto PoliAutoFest. Pe parcursul celor 3 zile dedicate festivalului, vor fi prezentate trendurile industriei, mărci și modele auto, soluții de mobilitate și logistică, echipamente și procese, precum și perspectivele automobilului. De asemenea, în cadrul festivalului se vor organiza dezbateri, prelegeri academice și prezentări de companii, soluții și produse. Poliautofest este organizat prin intermediul Facultății de Transporturi, iar conferinţa de deschidere va avea loc la ora 10:00 în Aula UPB

* Timişoara: În premieră pentru Timişoara, la UVT va fi organizată conferinţa „Women in Data Science”, un concept bazat pe iniţiativa globală a Universităţii Stanford – în amfiteatrul A01 (parter UVT). Conferinţa, organizată de FabLab în parteneriat cu Asociaţia Banat IT, la Universitatea de Vest din Timişoara, o premieră pentru centrul universitar, doreşte să educe şi să inspire generaţiile tinere pentru a urma cariere în acest domeniu inovator, precum şi profesioniştii din organizaţii, pentru a-i îndruma să înţeleagă mai bine complexitatea din jurul muncii lor. Evenimentul, organizat în peste 200 de alte locaţii din întreaga lume, aduce împreună femei cu cariere deosebite în Data Science (Ştiinţa Datelor), din mediul business, public, educaţional şi al societăţii civile

 

– Istorie

* Carei, jud Satu Mare: Proiectul cultural-educativ „Centenarul Încoronării Regelui Ferdinand I şi a Reginei Maria”, organizat deja în cinci localităţi din ţară, va ajunge în perioada 20-23 mai 2022 în Carei, Sighetu Marmaţiei, Jibou şi Oradea, fiind, astfel, pe urmele vizitelor Familiei Regale în România Întregită (1919-1927). Proiectul îşi propune să ofere o lecţie de istorie elevilor, şi nu numai – prin filme româneşti şi discuţii cu istorici, profesori, cinefili şi oameni de cultură. În cadrul fiecărui eveniment, publicul va putea admira expoziţia de fotografie intitulată „1922. Anul Încoronării”, curator Nicolae Pepene, care prezintă momente cheie de la încoronarea Regelui Ferdinand I şi a Reginei Maria. Printre partenerii media: Parteneri media: RFI România, Radio România Cultural, Radio Iaşi. Intrarea la toate evenimentele este liberă. Programul zilei:

  • ora 12:00 – Proiecţia filmului „Ora Regelui – Inima Reginei” (realizator Camelia Csiki) – la Castelul Karolyi

 

– Mass-media, Publicitate

* Oradea: Muzeul Țării Crișurilor Oradea-Complex Muzeal, în colaborare cu Centrul Național al Cinematografiei, Arhiva Națională de Filme, Consiliul Național pentru Drepturi de Autor Sara – Dacin și Uniunea Autorilor și Realizatorilor de Film și în parteneriat cu Consiliul Județean Bihor, Primăria Municipiului Oradea și Universitatea din Oradea, prezintă vernisajul expoziției „Peste un secol de audio-vizual la Oradea. Colecția jurnalistului Dinicu Braghină – UARF” – ora 12:00, la secția Muzeul Orașului Oradea, cu sediul în Cetatea Oradea, Palatul Princiar, corp B, etaj 2, sala 13.

 

– Cultură

* Concertul nr. 1 în sol minor pentru vioară și orchestră de Max Bruch va putea fi ascultat, de la ora 19:00, la Sala Radio, în interpretarea Orchestrei Naționale Radio. Concertul îl va avea în prim plan pe violonistul Gabriel Croitoru, întregul eveniment derulându-se sub bagheta dirijorului Jozsef Horvath. Seara va începe cu Uvertura Carnaval, semnată de compozitorul ceh Antonin Dvořák și se va încheia cu Simfonia a 3-a, creație a compozitorului american George Chadwick (1854 – 1931). Concertul va fi transmis LIVE pe calea undelor – pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical – şi LIVE online, pe site-urile celor două posturi de radio

* Muzeul Naţional al Literaturii Române organizează o serie de evenimente în perioada 16 – 22 mai. Printre partenerii media: Radio România Cultural. Din program:

‣ cu public

  • ora 17:00 – Remember Ileana Vulpescu – În Grădina MNLR va avea loc un eveniment dedicat personalităţii şi operei scriitoarei Ileana Vulpescu. Participă: Dorina Lazăr, Adriana Trandafir, Ioan Cristescu, Ştefan Paraschiv şi Loreta Popa. Romanul care a consacrat-o pe Ileana Vulpescu a fost ‘Arta conversaţiei’ (1980). Acesta aborda frământările sentimentale ale unei doctoriţe şi a constituit şi scenariul unui spectacol de mare succes, eroina principală a cărţii fiind interpretată, pe scena Teatrului Giuleşti (acum Odeon), de actriţa Dorina Lazăr

‣ on-line

  • ora 19:00 – pe site-ul MNLR, pe platforma culturaindirect.ro şi pe pagina de Facebook a MNLR – Cosmin Ciotloş / Ambreiaj #11

* Miez, un concept unic pentru piața de enterntainment locală, începe în luna mai cu un line-up 100% românesc. Prima ediție a Festivalului Miez se desfașoară în perioada 20 – 22 mai, în București, Șos. Străulești Nr. 2. Prima zi este rezervată muzicii disco din anii ’80 – ‘90 (Vineri 20 mai – Disco Night), a doua (sâmbătă 21 mai – FunkRock Hotel), este ziua trupelor și a treia zi (duminică 22 mai – Miez) este rezervată tarafurilor

* Cea de-a XVII-a ediţie a programului Casa Lipatti Open Stage; invitat de onoare, Soprana Iulia Isaev – ora 19:00, la Casa Artelor „Dinu Lipatti”. Printre partenerii media: Radio Bucureşti FM, Radio România Cultural

* Centrul Ceh prezintă, în cadrul Festivalului One World Romania (13 – 22 mai), de la ora 19:00, dezbaterea „Pădurile, biodiversitatea şi solurile forestiere”, în cadrul căreia vorfi prezentate mai multe perspective asupra pericolelor pe care le atrag ecosistemele nesănătoase, dar şi unele soluţii, pornind de la relaţia dintre păduri, biodiversitate şi sol. Invitaţi: George Bouroş – Asociaţia pentru Conservarea Diversităţii Biologice; Mihai Enescu – Asociaţia Plantăm Fapte Bune; Mihai Zotta – Fundaţia Conservation Carpathia. Moderator: Florin Stoican

* Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”, condusă de Christian Badea, prim-dirijor principal al instituţiei, prezintă publicului Concertul nr. 2, în la major, pentru pian şi orchestră, S.125 de Franz Liszt, avându-l ca solist pianistul spaniol Josu De Solaun, şi Simfonia nr. 9, în mi minor, op. 95, ‘Din Lumea Nouă’ de Antonin Dvorak – ora 19:00, în Sala mare a Ateneului Român

* Deschiderea microexpoziţiei temporare „De la diligenţă la clasor”, ce valorifică o parte din colecţia filatelică a muzeului – de astăzi 20 mai, la Muzeul Naţional de Istorie a României. Microexpoziția va putea fi vizitată la MNIR de miercuri până duminică, între orele 10:00 – 18:00 (mai – iunie)

* Se desfăşoară Festivalul Internaţional de Orgă „Cantus Ecclesiae” (15 mai – 5 iun.), un festival cu şi despre cele 6 orgi istorice din Bucureşti, ediţia a II-a. Programul zilei:

  • ora 20:00 – Brita & Jurg Leutert – Concert de orgă – la Biserica Evanghelică C.A. Bucureşti

* Adjud: Prima ediţie a Festivalului de Teatru, Film şi Muzică „Ion Dichiseanu” organizată de Primăria Municipiului Adjud şi Asociaţia Artis, în calitate de producător,  aduce, pentru publicul de toate vârstele, la Casa de Cultură ‘Tudor Vornicu’ Adjud, un program artistic divers. În oraşul natal al actorului Ion Dichiseanu, între 20-22 mai, vor avea loc proiecţii de film, spectacole, expoziţii de fotografie şi lansări de carte. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio Iaşi. Din programul zilei:

  • ora 17:00 – Deschiderea oficială a festivalului
  • ora 17:30 – Vernisajul expoziţiei – Ion Dichiseanu – un rol i-o viaţă de om
  • ora 18:00 – Proiecţia filmului Ultima frontieră a morţii (regia: Virgil Calotescu)
  • ora 20:00 – Spectacol de teatru Amadeus (regia: Toma Enache) cu Claudiu Bleonţ – Ateneul Naţional din Iaşi

* Brașov: Opera Braşov prezintă o serie de evenimente în luna mai, într-un spaţiu neconvenţional de concert, sala mare de expoziţii a Muzeului de Artă Braşov. Cele două instituţii culturale din Braşov se reunesc, iar programul derulat se intitulează „Opera MAB”. Din program:

  • ora 18:30 – are loc recitalul vocal-instrumental „Armonii de mai”, desfăşurat în parteneriat cu Liceul Vocaţional de Muzică „Tudor Ciortea” Braşov – în Foaierul Operei. Vor interpreta elevi ai claselor prof. Magdalena Suciu, prof. Asineta Răducan şi prof. Mădălina Dobrescu Musteaţă: Andra Tudorache, Alicia Vieru, Cătălin Berszan, Andrei Bucă, Liviu Căpriţă, David Orban, Marta Păun

* Caracal: Turneul naţional „Pianul călător” al pianistului Horia Mihail, ediţia a douăsprezecea se desfăşoară, în perioada 12 mai – 17 iunie. Astăzi „Pianul călător” ajunge la Caracal – ora 19:00, la Teatrul Naţional

* Com. Corbeni, jud. Argeș: Poienari Archangels Fest, ajuns la a doua ediţie, se va desfăşura pe 20 şi 21 mai în comuna Corbeni. Organizat anul acesta la baza Transfăgărăşanului, festivalul va transforma Valea Argeşului în Valea Rock-ului printr-un concert cu invitaţi de seamă. Festivalul va fi deschis vineri, 20 mai, de la ora 18:00, cu un concert susţinut de trupele Masterpiece (tribute Metallica), My Queen by Dan Helciug (tribute Queen), The RO/CK (tribute AC/DC) şi Speak Floyd (tribute Pink Floyd)

* Focșani: Violonista Diana Jipa și pianistul Ștefan Doniga continuă, sub umbrela proiectului „Romania Universalis”, seria evenimentelor consacrate creației camerale românești, cu un turneu național de 10 recitaluri dedicate celebrării a 15 ani de la integrarea României în Uniunea Europeană, desfășurat în perioada 5 – 27 mai. Organizat de Asociația Culturală Innovarte, cu sprijinul Institutului Cultural Român, al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, proiectul „Romania Universalis” se desfășoară în parteneriat cu Radio România Muzical și instituțiile care găzduiesc evenimentele incluse în program: Colegiul de Artă Baia Mare, Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” din Baia Mare, Filarmonica „Dinu Lipatti” din Satu Mare, Filarmonica de Stat Oradea, Filarmonica „Banatul” din Timișoara, Filarmonica Arad, Direcția Județeană pentru Cultură Sălaj, Ateneul Popular „Maior Ghoerghe Pastia” din Focșani, Centrul Cultural „Ion Vinea” Giurgiu, Filarmonica „Ion Dumitrescu” Râmnicu Vâlcea. Din program:

  • ora 19:00 – Recitalul de astăzi va avea loc la Ateneul Popular „Maior Ghoerghe Pastia” din Focșani

* Iași: Romanian Creative Week (RCW) va găzdui în cadrul ediției din acest an, care va avea loc la Iași în perioada 20 – 30 mai, un eveniment de amploare dedicat tehnologiei blockchain. Parte a secțiunii Innovation & Digital, Blockchain va aduce la Iași, în data de 25 mai, în Sala Cub a Teatrului Național „Vasile Alecsandri”, profesioniști în domeniul care pune bazele următoarei ere tehnologice. Blockchain va oferi publicului de la RCW 2022 interviuri cu experți din industrie, sesiuni de Q&A, sesiuni educaționale introductive și galerii de artă digitală. Evenimentul este organizat sub amprenta echipei Stakeborg, al cărei focus este îndreptat spre educarea și echiparea cât mai multor oameni cu o gândire critică și cu o înțelegere amplă a potențialului tehnologiei. Detalii eveniment: https://romaniancreativeweek.ro/sections/innovation-digital/blockchain/. Aflat la cea de-a doua ediție, Romanian Creative Week este organizat de Federația Patronatelor din Industriile Creative, singura federație patronală reprezentativă la nivel național ce activează în sectorul Industriilor Creative din România. Din programul manifestării:

  • Incantatio Mundi, Expoziția Centrală a celei de-a doua ediții a Romanian Creative Week (RCW) vine cu o resetare contemporană a artei, a designului, a meșteșugului și a arhitecturii. Expoziția va lansa, totodată, și o temă provocatoare de dialog între artiști și public: cum am vrea să arate viitorul?. Curatoriată de KraftMade – artiștii Marlene și Alex Herberth, din Cincu, Transilvania, Incantatio Mundi va fi găzduită de Baia Turcească din Iași, monument istoric construit la sfârșitul secolului XIX, care și-a căpătat renumele de gazdă pentru cultura alternativă și cea independentă, și de Grădina Botanică „Anastasie Fătu” – Transient Flora, înființată în 1856, fiind prima grădină botanică din România. Incantatio Mundi va reuni la Iași atât artiști români, din țară sau stabiliți în diaspora, cât și artiști străini, din Germania, Spania, Danemarca, Norvegia, Singapore, Marea Britanie, Portugalia
  • Romanian Creative Week (RCW) anunță una dintre surprizele pregătite pentru cea de-a doua ediție: CATEDRAL, cu un line-up curatoriat de Summer Well, eveniment care îmbină muzica și artele vizuale. Găzduit de Grădinile Palas din capitala Moldovei, CATEDRAL, organizat de Catedral Music Fest în cadrul RCW, cel mai important eveniment dedicat industriilor creative românești, este programat în zilele de 20 mai și 21 mai. Show-urile se vor desfășura pe o scenă impresionantă, proiectată de o echipă de artiști îndrumați de Andrei Cozlac, distins de UNITER cu două premii pentru video mapping, în 2020 și în 2022
  • Organizatorii Romanian Creative Week lansează, în cadrul celei de-a doua ediții a evenimentului programat la Iași în perioada 20 – 30 mai, Manifest of Now. Este o platformă critică unde artiști invitați vor „discuta”, prin intermediul artei în spațiul public, mari teme actuale. Primul invitat este Nikita Kadan, din Kiev, Ucraina. Artistul, în vârstă de 40 de ani, a fost expus în numeroase galerii și muzee prestigioase ale lumii, fiind de două ori invitat la Bienala Internațională de Artă de la Veneția, unul dintre cele mai importante evenimente de artă din lume
  • Cea de-a doua ediție a Musicalling, din cadrul Romanian Creative Week (RCW), eveniment care va avea loc în perioada 20 – 30 mai, va aduce la Iași zeci de artiști tineri, dar și consacrați. Anul acesta, Musicalling vine cu trei secțiuni importante: concertele Musicalling Showcase, tabăra de creație muzicală Musicalling Music Camp și workshop-urile IndieRo on Tour

* Sibiu: Producțiile „Faust”, de J. W. Goethe, și „Povestea prințesei deocheate”, în regia lui Silviu Purcărete, spectacole fenomen, apreciate la nivel național și internațional, vor avea primele reprezentații din acest an în lunile mai și iunie la Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu. „Faust” este programat în zilele 20 și 21 mai, de la ora 19:00. Spectacolele se joacă la Fabrica de Cultură IACM Construcții UniCredit

* Suceava: Teatrul Municipal “Matei Vișniec” prezintă o nouă producţie în premieră, “Întoarcerea acasă” de Matei Vişniec, la ora 19:00, chiar în prima zi a festivalului „Zilele Teatrului Matei Vişniec 2022”. Este un proiect al teatrului sucevean realizat de Botond Nagy cu artişti puternici şi creativi, apreciaţi de critică de specialitate dar şi de public: Kali Agnes – dramaturg, Andreea Săndulescu – scenograf, Claudiu Urse – compozitor şi George Pop – coregraf.

* Timişoara: Expoziţia itinerantă „Jurnal de Virus” (Virus Diary), un proiect conceput şi dezvoltat de Dan Perjovschi, are un dublu vernisaj: evenimentul începe la ora 18:00, la sediul Bibliotecii Universităţii Politehnica Timişoara (Bd. Vasile Pârvan nr. 2), cu un tur ghidat al primei părţi a expoziţiei şi continuă de la ora 19:00, la Casa Artelor (Str. Episcop Augustin Pacha nr. 8) cu a doua parte. Pe scena din curtea cu platan a Casei Artelor va avea loc, începând cu ora 19:00, un performance al artistului Florin Arhire. Biblioteca Universităţii Politehnica Timişoara va găzdui expoziţia între 20 mai – 5 iunie, iar în această perioadă vor fi organizate şi trei ateliere susţinute de artişti din proiectul Jurnal de Virus (Virus Diary)

 

– Sport

* Craiova: Are loc un meci din etapa a 10-a a fazei play-off a Ligii I de fotbal: Universitatea Craiova – FCV Farul Constanţa – ora 20:30, Stadion ”Ion Oblemenco”

* Deva: E programat un meci din etapa a 24-a a Ligii Naţionale de handbal feminin: CSM Deva – CS Minaur Baia Mare – ora 18:00, la Sala Sporturilor

* Focşani: Începe „Cupa României la Polo – Suzuki – Senioare – Ediţia 2022” – la Bazinul de înot didactic din municipiu (20 – 22 mai). Programul zilei:

  • Conferinţa de presă prilejuită de începerea competiţiei – ora 16:00
  • CS Rapid Bucureşti – CSM Tg Mureş – ora 17:00
  • CSA Steaua Bucureşti – CS Dinamo Bucureşti – ora 18:30

* Ghimbav: Au loc meciuri în barajul de menţinere/promovare în Liga Naţională de handbal masculin – Sala Sporturilor

  • SCM Politehnica Timişoara – CSM Sighişoara – ora 16:00
  • CSM Bacău – CSM Oradea – ora 18:00

* Jud. Argeş: Începe Raliul Argeşului, etapa a treia a Campionatului Naţional de Raliuri Betano (20 – 22 mai)

* Jud. Mureş şi Bistriţa: Are loc a VII-a ediţie a raliului Castel Rally by EHRLE (20 – 21 mai). Acesta este un raliu de regularitate de 2 zile. Startul se va da la Sângeorgiu de Mureş, la castelul Máriaffi. În prima zi a raliului se va vizita judeţul Mureş şi judeţul Bistriţa printr-un traseu captivant de cca 160km, iar a doua zi, mai multe etape şi repere turistice din judeţul Bistriţa şi Mureş. Raliul de regularitate din Târgu Mureş în anul 2022 este parte componentă a Campionatului de Raliuri de Regularitate pentru Vehiculele Istorice organizat de Retromobil Club Romania

– Diverse

* Constanţa: Anul acesta, Ziua Constanței va fi sărbătorită în weekendul 20 – 22 mai printr-un Maraton de evenimente de toate tipurile, de la piese de teatru, la concerte, evenimente sportive sau multimedia. Programul zilei:

  • ora 20:30 – Deschiderea evenimentelor cu „Scene din viaţa lui Constantin cel Mare”, adaptare după Cristina Tamaş; din distribuţie fac parte Marius Bodochi, Maia Morgenstern, Mircea Rusu – la situl arheologic de pe strada Arhiepiscopiei

* Târgu Jiu: Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj în parteneriat cu Primăria Municipiului Târgu Jiu organizează o nouă ediție a Târgului Meșterilor Populari Olteni. Tradițiile strămoșești sunt aduse în fața tinerei generații de către cei 12 meșteri populari olteni chiar în fața Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj. Deschiderea Târgului Meșterilor Populari Olteni se va face la ora 10:30 în centrul municipiului Târgu Jiu, chiar în fața sediului CJCPCT Gorj

 

– S-a întâmplat într-o zi de 20 mai

* În urmă cu 157 de ani (1865) era inaugurată, la Bucureşti, prima expoziţie naţională de produse agricole şi industriale româneşti, organizată din iniţiativa lui Ion Ionescu de la Brad şi a lui Petre S. Aurelian. În acelaşi an a fost organizată la Iaşi o expoziţie similară (20.V/1.VI)

* Cu 99 de ani în urmă (1923) apărea, la Bucureşti, până la 2.VI.1929, „revista teatrală, plastică, muzicală şi literară” „Clipa”, sub conducerea regizorului și scenaristului Horia Igiroşanu (n. 1896 – m. 1960)

* Se împlinesc 95 de ani (1927), de când, între 20 şi 21 mai, a avut loc prima traversare aeriană fără escală a Oceanului Atlantic (New York-Paris), realizată de pilotul american Charles A. Lindbergh (1902-1974), la bordul monoplanului său „The Spirit of Saint Louis”. În dimineața zilei de vineri, 20 mai 1927, Charles Lindbergh a decolat de pe aerodromul Roosevelt din Mineola, New York, într-o încercare reușită de a zbura fără escală de la New York pe continentul european. În următoarele 33 de ore și 30 de minute, Lindbergh și aeronava Spirit of St. Louis au întâmpinat multe provocări înainte de aterizarea pe aeroportul Le Bourget de lângă Paris, Franța, la ora 22:22 sâmbăta, 21 mai 1927, completând prima traversare a Atlanticului

* Acum 94 de ani (1928) căpitanul Gheorghe Bănciulescu (1898-1935), primul aviator din lume care a zburat cu proteze la ambele picioare (fracturate într-un accident de aviaţie la Hibrun/Cehoslovacia, în septembrie 1926, şi amputate ulterior), obţinea locul I la concursul internaţional de la Băneasa

* Se împlinesc 90 de ani (1932) de când, în zilele de 20 – 21 mai, Amelia Earhart (n. 1897) devenea prima femeie care traversa în zbor, fără escală, oceanul Atlantic. În aceeași zi ca și Lindberg, pe 20 mai, pilotul american pleca din Newfoundland, Canada. 15 ore mai târziu, ateriza în Londonberry, Irlanda de Nord. Pe 2 iulie 1937, ea și avionul ei dispăreau în oceanul Pacific

* Cu 73 de ani în urmă (1949) apărea Decretul 216 în care erau prevăzute măsurile privind organizarea radioficării şi radiodifuziunii în Republica Populară Română. Societatea Română de Radiodifuziune şi-a schimbat denumirea în Comitetul de Radioficare şi Radiodifuziune. La 11.V.1949 s-a dat în folosinţă prima staţie de radioficare din România, în clădirea liceului „Aurel Vlaicu” din Bucureşti

 

 

* Cu 64 de ani în urmă (1958), la Consfătuirea de la Moscova a Comitetului Politic Consultativ al statelor membre Tratatului de la Varşovia, desfășurată între 20 şi 24 mai, s-a aprobat (în ultima zi a consfătuirii) hotărârea privind retragerea tuturor trupelor sovietice staţionate în România, justificându-se această măsură prin faptul că ţara noastră nu avea graniţă comună cu nicio ţară nesocialistă şi nu era, deci, ameninţată direct de forţele militare ale NATO. Trupele sovietice staţionate din 1944, fără întrerupere, pe teritoriul României au fost retrase, în urma tratativelor lui Gheorghe Gheorghiu-Dej cu Nikita Hruşciov, în lunile iunie şi iulie ale aceluiaşi an

* Acum 32 de ani (1990) au avut loc primele alegeri libere şi democratice în România de după al II-lea Război Mondial. Electoratul s-a pronunţat asupra preşedintelui ţării (prin vot direct) şi a celor două Camere ale Parlamentului, Camera Deputaţilor şi Senatul (vot proporţional). Din numărul total de 17.200.722 alegători s-au prezentat la vot 14.826.616 (86,19%). Voturile validate au fost 14.378.693, alegerile fiind câștigate de Ion Iliescu și FSN

 

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Financiarului Militar”, marcată din anul 2006. Înaltul Decret Regal nr.6625/20.05.1891 a consfinţit înfiinţarea în cadrul Ministerului de Război a Direcţiei a-7-a a contabilităţii controlului şi pensiilor. Acest act constituie momentul de referinţă în istoria oştirii române, în dezvoltarea şi afirmarea structurii financiar-contabile

 

– 1876: S-a născut (la Paris) Paul Menu, fotograf şi operator de film de origine franceză, autorul primelor filmări din România (realizate în intervalul 10.V-20.VI.1897) (m. 1973, la Paris)

 

– 1895: S-a născut chimistul Ilie Matei, specialist în chimie macromoleculară; membru corespondent al Academiei Române din 1955 (m. 1969)

 

– 1899: S-a născut matematicianul şi profesorul Mihail Ghermănescu; cercetări în domeniul ecuaţiilor funcţionale, seriilor trigonometrice, teoriei funcţiilor şi teoriei numerelor (m. 1962)

 

– 1907: S-a născut actorul de teatru şi film Niki Atanasiu (m. 1967) – 115 ani

 

– 1913, 20.V/2.VI: S-a născut Ion Dumitrescu, compozitor de muzică cultă şi profesor (m. 1996)

 

– 1914: S-a născut Corneliu Coposu, jurist şi om politic ţărănist; preşedinte al Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat (1989-1995); membru marcant al Partidului Naţional Ţărănesc şi secretar politic (1937-1947) al lui Iuliu Maniu; arestat şi condamnat la muncă silnică între anii 1947 şi 1964 (anul graţierii deţinuţilor politici din România) (m. 1995)

 

– 1918: S-a născut (la Chişinău) George Meniuc, poet, prozator, eseist, publicist şi traducător (m. 1987)

 

– 1929: A murit Constantin Dimitrescu, violoncelist, compozitor şi profesor (n. 1847)

 

– 1930: S-a născut Geo Şerban, istoric şi critic literar, editor

 

– 1938: S-a născut Dan Mănucă, critic şi istoric literar, traducător şi profesor (m. 2017)

 

– 1945: S-a născut Mircea Drăgan, compozitor, instrumentist şi orchestrator; fost membru al formaţiilor „Sideral”, „Mondial” şi „Romanticii”

 

– 1946: S-a născut George Lusztig, unul dintre cei mai importanţi matematicieni ai secolului XX, profesor american, originar din România

 

– 1960: S-a născut Valeriu V. Cotea, horticultor, oenolog și profesor; membru corespondent al Academiei Române din 2019

 

– 1974: A murit Ion Pas (numele la naştere: Ioan M. Pascu), romancier şi traducător (a tradus din Dickens, Dostoievski, Fielding, Gorki, Hugo, Stendhal, Tolstoi, Zola, Jules Verne); între anii 1958 şi 1965 a fost preşedinte al Comitetului Radiodifuziunii Române; soţul scriitoarei Sarina Cassvan (n. 1895)

 

– 1974: A murit silvicultorul Ion Gh. Popescu-Zeletin; contribuţii în biometria forestieră şi în amenajarea pădurilor; membru corespondent al Academiei Române din 1955 (n. 1907)

 

– 1978: S-a născut Dan Sociu, poet, prozator şi jurnalist

 

– 1982: S-a născut Andrei Muraru, istoric, ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Statele Unite ale Americii; fost consilier prezidențial și fost președinte executiv al Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc – 40 de ani

 

– 1988: A murit medicul Ana Aslan, unul dintre pionierii gerontologiei mondiale; a evidenţiat, în studii şi în practică, importanţa novocainei în ameliorarea tulburărilor distrofice legate de vârstă, pe care a aplicat-o curent, sub numele de „Gerovital”; membru titular al Academiei Române din 1974 (n. 1897)

 

– 2013: A murit istoricul şi profesorul Gheorghe Buzatu; specialist în istoria contemporană a României şi în istorie universală; senator PRM în perioada 2000-2004 (n. 1939)

 

 

– 2020: A murit Alice Mănoiu, critic de film şi jurnalistă (n. 1931)

 

– 2021: A murit Ion Dichiseanu, actor de film, teatru, radio, televiziune, voce și scriitor (n. 1933) – 1 an

 

– 2021: A murit Constantin Popa, actor-societar al Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Iași, poet, dramaturg și profesor doctor al Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași (n. 1936) – 1 an

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Bruxelles: Reuniunea Consiliului Afaceri Externe al UE (Dezvoltare)

 

– Torino, Italia: Miniștrii Afacerilor Externe din cele 46 de state membre ale Consiliului Europei se întâlnesc în Torino sub Președinția italiană a Comitetului de Miniștri

 

– Bruxelles: Reuniunea liderilor belgieni (federali şi regionali) în vederea ridicării ultimelor restricţii anti-Covid

 

– Seul/Tokyo: Turneu al președintelui american Joe Biden, în Coreea de Sud și Japonia, unde va purta discuții cu omologii săi coreean și japonez (20 – 24 mai)

 

– Berlin: Președintele german Frank Walter Steinmeier se va întâlni cu emirul Qatarului, șeicul Tamim bin Hamad al-Thani

 

– Varșovia: Președintele sloven Borut Pahor efectuează o vizită oficială în Polonia

 

– Berlin: Conferință de presă comună a ministrului german de finanțe Christian Lindner și Joachim Nagel – Președinte al Deutsche Bundesbank, la reuniunea miniștrilor de finanțe și a șefilor băncilor centrale din cadrul G7

 

– Timorul de Est: Inaugurarea președintelui Jose Ramos-Horta în ziua celei de-a 20-a aniversări de la independența Timorului de Est

 

– Budapesta: Vizita lui Jordan Bardella, președintele partidului francez de extremă dreaptă, Rassemblement National

 

– Liban: Intervenția televizată a liderului Hezbollah, Hassan Nasrallah

 

 

– Havana, Cuba: Cel de-al cincilea festival de film european, după o pauză de doi ani; vor fi proiectate 22 de filme şi patru documentare (18 – 29 mai)

 

– Barcelona: Au loc antrenamente libere pentru Marele Premiu de Formula 1 al Spaniei

 

– Van Horn, SUA: Decolarea celui de-al 5-lea zbor cu echipaj al Blue Origin

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Internaţională a Metrologiei”; la 20.V.1875 a fost semnată, la Paris, Convenţia Metrului, tratat prin care s-a promovat Sistemul Internaţional de Unităţi de Măsură (tratat la care România a aderat la 10/22.III.1883). NOTĂ: În România „Ziua metrologiei” este marcată în cea de-a doua duminică din luna septembrie, prin Hotărârea nr. 879 din 6 septembrie 2001

 

– „Food Revolution Day” (Ziua revoluţiei mâncării); sărbătorită la nivel internaţional, în a treia vineri din luna mai, mişcarea a fost iniţiată de bucătarul britanic Jamie Oliver, protagonist a numeroase show-uri TV culinare, precum şi autor al unor cărţi care-şi propun să inspire şi să educe oamenii în vederea adoptării unui stil de viaţă sănătos (renunţarea la mâncarea de tip fast food şi întoarcerea la obiceiul sănătos de a găti)

 

– „Ziua Mondială a Albinelor” se sărbătoreşte în scopul evidenţierii importanţei albinelor și a altor polenizatoare pentru umanitate şi pentru întregul ecosistem, a rolului crucial al acestora în creşterea randamentului culturilor şi promovarea siguranţei alimentare şi a alimentaţiei precum şi a necesității conservării albinelor în contextul schimbărilor climatice; data aleasă reprezintă ziua de naştere a lui Anton Jana (20 mai 1734 – 13 septembrie 1773), considerat un pionier şi un expert important al apiculturii moderne. Ziua a fost instituită de Adunarea Generală a ONU în 2017, la propunerea Asociaţiei Apicultorilor din Republica Slovenia

 

 

– 1759: S-a născut arhitectul american de origine britanică William Thornton; printre realizările sale se numără proiectul Capitoliului din Washington D. C., sediul Congresului federal, unul dintre simbolurile SUA (m. 1828)

 

– 1799: S-a născut Honoré de Balzac, romancier, critic literar, eseist şi jurnalist francez; considerat unul dintre cei mai mari scriitori francezi în domeniul romanului realist, romanului psihologic și al romanului fantastic (m. 1850)

 

– 1806: S-a născut John Stuart Mill, filosof pozitivist, logician, publicist şi economist englez; unul dintre cei mai influenți gânditori liberali ai secolului al XIX-lea, care a adus contribuții la dezvoltarea utilitarismului (m. 1873)

 

– 1822: S-a născut Frédéric Passy, economist şi om politic francez; unul dintre fondatorii Ligii Internaţionale pentru Pace (1867), al Societăţii pentru Arbitrajul între Naţiuni (1870) şi al Uniunii Interparlamentare (1899); Premiul Nobel pentru pace pe 1901, împreună cu filantropul elveţian Henri Dunant (1828-1910), principalul organizator al Crucii Roşii Internaţionale (1863); cei doi sunt primii laureaţi ai acestui premiu (m. 1912) – 200 de ani

 

 

– 1841: A murit José María Blanco White, cunoscut și ca José María Blanco y Crespo, scriitor și gânditor spaniol; considerat ca fiind unul dintre cei mai importanți autori ai timpului său (n. 1775)

 

– 1851: S-a născut Emile Berliner, inginer şi inventator american de origine germană, inventatorul gramofonului (m. 1929)

 

– 1860: S-a născut chimistul german Eduard Büchner; a izolat primele enzime (1897); cercetări în domeniul chimiei fermentaţiilor; Premiul Nobel pentru chimie pe 1907 (m. 1917, la Focşani, în timpul Primului Război Mondial)

 

– 1864: A murit poetul romantic englez John Clare (n. 1793)

 

– 1876, 20.V/1.VI: A murit Hristo Botev, poet şi patriot bulgar (n. 1847/1848)

 

– 1882: S-a născut scriitoarea norvegiană Sigrid Undset; Premiul Nobel pentru literatură pe 1928 (m. 1949) – 140 de ani

 

– 1896: A murit Clara Schumann, pianistă şi compozitoare germană (n. 1819)

 

– 1908: S-a născut actorul american de film James Stewart; alături de Henry Fonda şi Gary Cooper formează tripleta de aur a Hollywood-ului în anii ’30-’40 ai secolului XX (m. 1997)

 

– 1913: S-a născut inginerul american William R. Hewlett, cofondator şi fost preşedinte al Companiei Hewlett-Packard, unul dintre proeminenţii oameni de afaceri, tehnologi şi filantropi din SUA (m. 2001)

 

– 1918: S-a născut Edward B. Lewis, genetician american, laureat al Premiului Nobel pentru Medicină în anul 1995, alături de Christiane Nüsslein-Volhard, Eric F. Wieschaus (m. 2004)

 

– 1920: S-a născut pianista americană Hephzibach Menuhin (m. 1981)

 

– 1920: A murit Emil Ábrányi, poet, jurnalist, traducător și politician maghiar, fiul compozitorului Kornél Ábrányi (n. 1850)

 

– 1921: S-a născut scriitorul german Wolfgang Borchert (m. 1947)

 

 

– 1943: S-a născut cântăreţul italian de muzică uşoară Al Bano (numele real: Albano Carrisi)

 

– 1944: S-a născut Joe Cocker (nume complet: John Robert Cocker), cântăreţ şi muzician britanic de rock şi blues (m. 2014)

 

– 1946: S-a născut Cher (Cherilyn Sarkisian LaPiere), cântăreață, actriță, compozitoare, producătoare de filme, designer de modă și autoare americană de origine armeană; supranumită „Zeița muzicii pop”

 

– 1946: A murit Jacob Christian Hansen Ellehammer, ceasornicar și inventator danez (n. 1871)

 

– 1947: A murit fizicianul german Philipp Lenard; cercetări în domeniile gazelor ionizate, fotoelectricităţii, fosforescenţei şi razelor catodice („razele L”); Premiul Nobel pentru fizică pe 1905 (n. 1862) – 75 de ani

 

– 1955: S-a născut compozitorul polonez Zbigniew Preisner, unul dintre cei mai cunoscuţi compozitori de muzică de film

 

– 1957: A murit Gilbert Murray, filolog şi umanist englez de origine australiană (n. 1866) – 65 de ani

 

– 1989: A murit John Hicks, economist englez, laureat al Premiului Nobel pentru Economie în anul 1972, alături de Kenneth J. Arrow (n. 1904)

 

– 2000: A murit flautistul francez Jean-Pierre Rampal (n. 1922)

 

– 2002, 20/21: A murit Stephen Jay Gould, paleontolog, biolog evoluţionist, istoric al ştiinţei şi scriitor american; în cărţile sale a popularizat teoria evoluţiei (n. 1941) – 20 de ani

 

– 2005: A murit filosoful şi profesorul francez Paul Ricoeur; contribuţii în domeniul fenomenologiei şi hermeneuticii (n. 1913)

 

– 2009: A murit scriitorul francez Pierre Gamarra (n. 1919)

 

– 2009: A murit Oleg Iankovski, actor de teatru şi film rus; bine cunoscut pentru rolurile din filmele regizate de Andrei Tarkovski (n. 1944)

 

 

– 2012: A murit Robin Gibb, solist vocal, compozitor şi instrumentist britanic; unul din cei trei fraţi care au fondat formaţia „Bee Gees” (n. 1949) – 10 ani

 

– 2013: A murit Ray (Raymond Daniel) Manzarek, muzician american, membru fondator, alături de Jim Morrison, al trupei „The Doors” (n. 1939)

 

– 2016: A murit Kang Sok Ju, diplomat şi politician nord coreean, arhitectul diplomaţiei nucleare nord-coreene (n. 1939)

 

– 2019: A murit Niki Lauda (nume complet: Andreas Nikolaus Lauda), pilot de Formula 1 (triplu campion mondial) și om de afaceri austriac; a fondat compania aeriană „Lauda Air” (n. 1949)