Katalin Novák – Este nevoie de o armată puternică, stabilă şi competitivă

Potrivit preşedintelui Ungariei, Katalin Novák, este nevoie de o armată puternică, stabilă şi competitivă, care poate garanta independenţa, integritatea teritorială a Ungariei şi protecţia militară a graniţelor sale. Şeful statului a amintit sâmbătă, pe pagina sa de Facebook, că această zi este Ziua Armatei Ungare. În 1849, armata condusă de generalul Artúr Görgey a recucerit, în această zi, Castelul Buda, de la trupele austriece. „Acum, când este război în vecinătatea Ungariei, simţim şi mai mult că avem nevoie de o armată puternică, stabilă, competitivă care este capabilă să garanteze independenţa, integritatea teritorială a Ungariei și protecția militară a graniţelor sale”, a subliniat Katalin Novák, care a adăugat: Garanţia păcii şi securităţii Ungariei o reprezintă Armata Ungară, ale căror rădăcini merg până în 1848-49. Preşedintele Ungariei i-a salutat pe toți militarii ungari şi personalul din domeniul apărării, care îşi îndeplinesc misiunea „aici, acasă sau în străinătate”. „În calitate de şef al statului şi comandant suprem al Forţelor Armate Ungare, contez pe devotamentul lor”, a scris în postarea sa Katalin Novák./rganciu/sdm2

(MTI – 21 mai)