Previziunile săptămânii 30 mai – 5 iunie 2022

 

 

 

Luni, 30 mai

* Bruxelles: Preşedintele Klaus Iohannis participă la reuniunea extraordinară a Consiliului European, a cărei agendă se va concentra pe situaţia de securitate şi consecinţele generate de agresiunea Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei – ora 17:00 (30 – 31 mai)

– Senat

* ora 12:00 – Ședinţa Biroului permanent al Senatului și ședința Comitetului liderilor grupurilor parlamentare

* ora 13:00 – Lucrări în grupurile parlamentare

* ora 15:00 – Lucrări în plenul Senatului

  • Dezbaterea inițiativelor legislative înscrise pe ordinea de zi
  • ora 16:00 – Vot final

* Lucrări în Comisiile permanente (la sediul Senatului și online)

  • ora 11:00 – Comisia pentru energie, infrastructură energetică și resurse minerale – cam. 7030 şi online
  • ora 11:30 – Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări – etaj 5, sala 5001
  • ora 12:00 – Comisia pentru mediu – etaj 2, corp E3, cam. 323
  • ora 13:00 – Comisia pentru știință, inovare și tehnologie – etaj 5, cam. 5058
  • ora 13:00 – Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări – etaj 5, sala 5001
  • ora 13:00 – Comisia pentru constituţionalitate – etaj 5, cam. 5001 și online
  • ora 13:00 – Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital – etajul 3, sala 3047

– Camera Deputaților

* ora 13:30 (prezență fizică și online) – Şedinţa Biroului permanent și Şedinţa Comitetului liderilor grupurilor parlamentare

* ora 14:00 – Activitate în cadrul grupurilor parlamentare

* Ședinţa în plen a Camerei Deputaţilor (prezenţă fizică)

  • ora 16:00 – Dezbateri asupra problemelor înscrise pe ordinea de zi
  • ora 17:15 – Vot final (prezenţă fizică)
  • La finalizarea votului final – până la ora 18:30 – Răspunsuri orale la întrebările adresate membrilor Guvernului şi altor conducători ai organelor administraţiei publice
  • Prezentarea interpelărilor adresate Guvernului

* Activitate în Comisiile parlamentare (prezenţă fizică și online)

  • La finalizarea votului final – până la ora 18:30 – Avizarea unor proiecte de legi şi propuneri legislative; documentare şi soluţionarea unor probleme repartizate comisiilor; studiu individual

* Şedinţele Comisiilor parlamentare

  • Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale
  • Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare; participă secretarul de stat pentru relaţii interinstituţionale, Janina Sitaru
  • ora 17:00 – Comisia pentru antreprenoriat şi turism – sala 25, et.2, corp B4
  • ora 17:00 – Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice – sala 29, corp B4, etaj 1

* Premierul Nicolae Ionel Ciucă participă la evenimentul „Provocări și soluții privind îmbunătățirea vieții supraviețuitorilor de cancer” – ora 11:00, live pe conturile de Facebook și Youtube ale Guvernului și prin canalul unic de distribuție al Palatului Victoria

* Fundația World Vision România organziează lansarea raportului „Bunăstarea Copilului din Mediul Rural”, cel de-al șaselea din seria celor mai complexe cercetări despre viața copiilor și a familiilor din mediul rural – la Sala „Avram Iancu” din Senatul României (Comisia pentru învățământ din Senat este partener al acestui eveniment). Printre invitaţi: Sorin Mihai Cîmpeanu – ministrul educaţiei, Natalia-Elena Intotero – preşedinta Comisiei pentru învăţământ din Camera Deputaţilor, Mădălina Turza – consilier de stat, Vişinel Bălan – vicepreşedinte Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, Dragoş Pîslaru – membru al Parlamentului European, Monica Loloiu – Reprezentanţa Comisiei Europene în România. Din program:

  • ora 12:00 – Deschiderea dezbaterii – Prezentarea studiului „Raportul de Bunăstare a Copilului din Mediul Rural”, ediţia 2022 – Mihaela Nabăr, director executiv, World Vision România, Monica-Cristina Anisie, preşedinta Comisiei pentru învăţământ din Senatul României

* Întâlnire pe tema procesului de elaborare a Strategiei Sectoriale în Domeniul Culturii 2023-2030, prevăzută în proiectul „Viziune strategică şi coerentă pentru sectorul cultural”. Evenimentul este organizat de Unitatea de Management a Proiectului din cadrul Ministerului Culturii, în parteneriat cu Institutul Naţional pentru Cercetare şi Formare Culturală – ora 17:00, la Clubul Expirat – Halele Carol

* Primirea de către secretarul de stat pentru afaceri europene, Daniela Gîtman, a delegaţiei Grupului de prietenie cu România din Parlamentul Republicii Italiene – la sediul MAE

* Participarea secretarului de stat pentru relaţii interinstituţionale, Janina Sitaru, la reuniunea Grupului de lucru interministerial având ca obiectiv elaborarea unui plan de măsuri de protejare a bunurilor culturale – la Palatul Victoria

* Sibiu: Lansarea celui mai mare proiect transfrontalier de refacere a pădurilor din Europa: SUPERB, cu prezentarea unui nou studiu științific și de politici publice privind biodiversitatea pădurilor – ora 16:45, la Filarmonica de Stat (Sala Thalia). Evenimentul va fi deschis de ASR Prințul de Wales și de Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Barna Tánczos

* Ministerul Afacerilor Interne (MAI) organizează Ziua Porţilor Deschise pentru Copii. Cei mici vor vedea o coborâre în rapel de la înălţime, armamentul şi tehnicile de intervenţie ale celor de la trupele speciale şi câinii poliţişti în acţiune. Ei se vor întâlni cu poliţişti, jandarmi, pompieri, poliţişti de frontieră şi piloţi. În acest context, va fi prezentată oferta educaţională din şcolile de agenţi şi ofiţeri MAI. De asemenea, în această zi, sediul ministerului este deschis pentru vizitatori

* Brăila: Evenimente de marcare a 20 de ani de existenţă ai Brigăzii Geniu „Dunărea de Jos”, organizate de Muzeul Brăilei „Carol l” în colaborare cu Brigada 10 Geniu „Dunărea de Jos” – ora 13:00, la Muzeul Brăilei, Piaţa Traian. Programul manifestărilor va cuprinde:

  • Simpozionul cu tema „Arma Geniu – trecut, prezent şi viitor”
  • Deschiderea expoziţiei tematice temporare Brigada 10 Geniu „Dunărea de Jos” – 20 de ani de existenţă
  • Expunerea Poarta Focşanilor – considerente istorice. Expoziţia poate fi vizitată până duminică, 5 iunie

* Jud. Giurgiu: Ziua Porţilor Deschise pentru copii la Detaşamentele de Pompieri Giurgiu şi Bolintin Deal – ora 12:00

* Târgu Mureş: Exerciţiu internaţional, organizat de către EU MODEX, ca parte din mecanismul de protecţie civilă al Uniunii Europene, având ca scenariu o explozie puternică urmată de scurgeri de amoniac în atmosferă de la combinatul chimic Azomureş din Târgu Mureş (30 mai – 3 iun.)

* Ungheni: Cu prilejul sărbătorii internaționale dedicate copilului care are loc la data de 1 Iunie, Primăria orașului Ungheni organizează un eveniment special dedicat elevilor Școlii Gimnaziale „Emil Drăgan” din orașul Ungheni și de pe raza localităților aparținătoare – „1 IUNIE – Copiii, piloți ai viitorului!”

* Şedinţa Biroului Naţional al USR – ora 10:00; lansarea candidaturii consilierului local USR Alexandru Dimitriu pentru Primăria Sector 5; participă preşedintele interimar al formaţiunii, Cătălin Drulă, şi preşedintele USR Bucureşti, Vlad Voiculescu – ora 11:00, la sediul USR din Bd. Kiseleff nr. 55

* Vizita la Bucureşti a unei echipe a Fondului Monetar Internaţional, condusă de şeful misiunii FMI pentru România, Jan Kees Martijn, pentru analiza anuală a economiei româneşti, cunoscută sub denumirea de Consultare pe Articolul IV (30 mai – 10 iun.)

* Ambasada Germaniei la București, Ambasada Statului Israel la București, Fundația Magna cum Laude-Reut, cu sprijinul Fundației M&V Schmidt, lansează volumul „Copacul cu rădăcini de 1700 de ani. O istorie a evreilor în Germania și în Europa Centrală”, în ediții bilingve română – engleză și română – germană – ora 18:00, la sediul Fundației M&V Schmidt

* Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România – Cultul Mozaic organizează, în zilele de 30 şi 31 mai, la Templul Coral şi Teatrul Evreiesc de Stat din Bucureşti, a V-a ediţie a Festivalului Limbii şi Culturii Idiş

* Are loc conferința de presă care va anunța ediția aniversară a festivalului „Săptămâna Haferland” – ora 11:00, la sediul Automobile Bavaria Băneasa, Șos. București – Ploiești 53A, et. 2.  Anul acesta festivalul se va desfășura în perioada 29 iulie – 31 iulie și va cuprinde 10 sate – Archita, Saschiz, Homorod, Rupea, Criț, Roadeș, Meșendorf, Cloașterf, Bunești și Viscri. Tematica principală a Săptămânii Haferland 2022 o reprezintă promovarea educației interculturale și a educației în ceea ce privește protecția mediul înconjurător

* Ploieşti: Şedinţa Consiliului Local – ora 15:00

* Revista Română de Jurisprudență și Grupul editorial Universul Juridic organizează, în perioada mai 2022 – martie 2023, patru conferințe de specialitate dedicate memoriei prof. Viorel Mihai Ciobanu, figură proeminentă a Dreptului Procesual Civil românesc și a Dreptului românesc, în general. Sub titlul „Conferințele RRDJ – Viorel Mihai Ciobanu”, specialiști de referință se vor reuni și vor aborda cele mai importante și actuale problematici ale domeniului, parte din acestea analizate și dezvoltate în cele patru numere ale Revistei, aferente anului 2022, care se vor lansa în cadrul acestor conferințe. Din program:

  • Ediția 1 – Controlul judiciar în procesul civil – ora 10:00

* Dezbaterea cu titlul „Probleme dificile cu privire la blockchain, monede virtuale și alte cripto-active” organizată de Societatea de Științe Juridice este transmisă live și poate fi urmărită gratuit pe www.juridice.ro/live, pe homepage JURIDICE sau în pagina dezbaterii, de la ora 19:30. Invitați: Nicolae Ghibu, Director Comercial certSIGN, av. drd. Alexandru Olănescu, Partner Cliza Law Office, av. lect. univ. dr. Dragoș Pârgaru. Moderator: av. dr. George Zlati

* Romfilatelia lansează o emisiune de mărci poştale dedicată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), cu ocazia împlinirii a 160 de ani de la înfiinţare, fiind compusă dintr-o marcă poştală, o coliţă dantelată, o minicoală şi un plic „prima zi”. Emisiunea filatelică va fi disponibilă începând de luni, 30 mai, în magazinele Romfilatelia din Bucureşti, Bacău, Braşov, Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara, precum şi în magazinul online: http://romfilatelia.ro/store

* Dezbatere despre statusul actual al industriei româneşti şi perspectivele viitorului cu tema „Mai are România industrie” – ora 11:00, online, pe Zoom

* Conferinţa „Sustenabilitatea în investiţiile din România!”, organizată de CFA Society Romania cu suportul Băncii Naţionale a României – ora 18:00, la Arenele BNR, cu intrarea prin Str. Doctor Joseph Lister, nr. 37. Evenimentul face parte din proiectul „Putting Investors First”

* Banca Naţională a României lansează în circuitul numismatic o monedă din argint cu tema 140 de ani de la naşterea lui Vasile Pârvan

* Dezbatere despre statusul actual al industriei româneşti şi perspectivele viitorului, cu tema „Mai are România industrie” – ora 11:00, Zoom

* Vaslui: Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Vaslui marchează Ziua Mondială a Mediului (5 iun.), printr-o serie de campanii de colectare a deşeurilor şi de informare, ateliere interactive şi expoziţii, organizate în parteneriat cu mai multe şcoli din judeţ. Totodată, în perioada 30 mai – 3 iunie, se va desfăşura Campania „Porţi deschise”, în cadrul căreia va putea fi vizitat laboratorul instituţiei

* „Povestea sclerozei multiple”, conferinţă medicală organizată de asociaţia „Învingătorii Sclerozei Multiple” şi Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”; vernisajul unei expoziţii de pictură cu lucrări realizate de pacienţi – ora 11:00, la sediul muzeului

* Sibiu: Campania desfăşurată de Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu, prin care se urmăreşte constientizarea populaţiei cu privire la efectele nocive pe care fumatul le are asupra sănătăţii, continuă şi în acest an, derulându-se în preajma Zilei Mondiale fără Tutun (31 mai). Pe lângă multe acţiuni derulate, medicii Spitalului de Pneumoftiziologie vor merge şi în liceele sibiene pentru a le explica tinerilor cât de mult le afectează ţigările sănătatea. Tinerii vor primi şi materiale informative cu tematică antifumat, oferite de Direcţia de Sănătate Publică Sibiu. Programul zilei:

  • ora 13:00 – la Colegiul Economic „G.Bariţiu” Sibiu

* Începe a doua etapă pentru copiii care sunt înscriși la grupa mică la grădiniță. Prima etapă de înscriere a nou-veniților, în general copii de grupa mică, are loc în perioada 30 mai – 15 iunie. Între 14 – 15 iunie se procesează solicitările. A doua etapă pentru nou-veniți are loc în perioada 16 – 24 iunie

* Încep înscrierile la Evaluarea Națională 2022, iar prima probă scrisă, cea la Limba și literatura română română, va avea loc pe 14 iunie. Rezultatele finale după contestații vor fi afișate pe 30 iunie

* Cluj – Napoca: În cadrul „Săptămânii Sănătății Emoționale”, ediția mai 2022, cadrele didactice și elevii vor putea participa la un webinar susținut de Simona Baciu, fondator și Președinte al programului „Profesori Fericiți pentru România”, împreună cu un invitat special

* Constanţa: Facultatea de Teologie din cadrul Universităţii Ovidius din Constanţa (UOC) organizează, în perioada 30 – 31 mai, cea de-a VII-a ediţie a conferinţei internaţionale „Religion, Knowledge, Society” (RKS) – ora 9:30, la Hotel Ramada, Sala „Ovidius”. La manifestare vor participa profesori şi cercetători de la centre universitare din ţară şi din străinătate (Slovacia, USA, Vietnam, Pakistan, Turcia)

* Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR) organizează proiecţia filmului documentar „Regele Mihai: Drumul către casă” – ora 19:00, în Holul Central al MNIR, Calea Victoriei nr. 12. Proiecţia este urmată de o discuţie cu producătorii filmului. Evenimentul face parte din Turneul Naţional de Educaţie Istorică 2022, o continuare a celui din 2019 de promovare a filmului documentar „Maria, Inima Românie”, şi include noua versiune a documentarului „Regele Mihai: Drumul către casă”

* Se desfăşoară „Zilele Muzeului Naţional al Literaturii Române”, cu ocazia aniversării a 65 de ani de la înfiinţarea instituţiei (30 mai – 5 iun.). Printre partenerii media: Radio România Cultural. Din programul zilei:

  • ora 10:00 – Ziua Porților Deschise la MNLR – la Sediul MNLR, Calea Griviței nr. 64-66
  • ora 17:00 – Vernisajul expoziției „MNLR în 65 de imagini”. Fotografii semnate de Dan Vatamaniuc – la Sediul MNLR, Str. Nicolae Crețulescu nr. 8
  • ora 18:00 – Concertul „Joc în oglinzi” (spectacol de muzică și poezie) cu Ion Bogdan Ștefănescu și Flaut Power (Carla Stoleru, Lorena Palade, Teo Mondiru, Mihai Vaida), versuri de: Mihai Eminescu, Lucian Blaga, Tudor Arghezi, Nichita Stănescu, Cezar Ivănescu, Nina Cassian, George Stanca, Ioan Es Pop, Ion Mureșan, Mircea Dinescu, Liviu Vișan, Ion Bogdan Ștefănescu. Muzică originală: Ioan Dobrinescu și Ion Bogdan Ștefănescu. Aranjamente după Ioan Caioni, Anton Pann, Ciprian Porumbescu, Ion Vasilescu, Ionel Fernic
  • ora 18:30 – Grădina cu lecturi și muzici – la Sediul MNLR, Str. Nicolae Crețulescu nr. 8
  • ora 20:00 – Proiecția filmului documentar „Casa cu păpuși”, regia: Tudor Platon, scenariul: Tudor Platon – la sediul MNLR, Str. Nicolae Crețulescu nr. 8

* Premiera spectacolului „Tzuki Și Tati”, o comedie cu Marius Bodochi și Florin Piersic Jr. – ora 19:00, la Teatrul Dramaturgilor Români

* Turneul naţional „Flautul fermecat” – ediţia a XI-a aduce sub titlul „Joc în oglinzi” un nou spectacol de muzică şi poezie cu Ion Bogdan Ştefănescu şi discipolii săi: Carla Stoleru, Lorena Atomei, Teo Mondiru, Mihai Vaida – la Muzeul Naţional al Literaturii Române, Str. N. Crețulescu nr. 8. Coproducător: Radio România. Printre partenerii media: Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Regional

* Bacău: Centrul de Cultură „George Apostu” Bacău, în parteneriat cu Facultatea de Teatru a Universității Naționale de Arte „George Enescu” Iași, derulează un nou proiect cultural ce mizează pe capacitatea gestualității, a mișcării, de a transmite și de a genera emoție (30 – 31 mai). Printre partenerii media: Radio România Iași, Radio România Actualități. Din programul zilei:

  • ora 18:00 – SIV YIS – Coregrafie și regie – Roxana Popa; coordonator – conf. univ. dr. Lorette Enache

* Baia Mare: Asociaţia Artiştilor Plastici „Alexandru Şainelic, în colaborare cu Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare, organizează vernisajul expoziţiei de grup intitulate „Intersectări cromatice”. Expun artiştii plastici: Marcela Csorba, Neli Vass şi Dumitru Robaş – ora 17:00, la Salonul Artelor (30 mai – 4 iun.)

* Braşov: Cea de-a şaptea ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru pentru Copii – „Arlechino-Caravana Poveştilor”, se desfășoară în perioada 30 mai – 5 iunie. Festivalul prezintă, pe parcursul a şapte zile, o serie de spectacole, în trei locaţii diferite: Sala Reduta, Bastionul Ţesătorilor şi Sala Arlechino. Programul zilei:

  • ora 10:00 – „Plüm-Plüm Kalandjai” („Aventurile lui Plum Plum”) – producţie a Teatrului „Puck” Cluj Napoca, spectacol în limba maghiară – la Sala Arlechino
  • ora 11:00 – „Gulliver în Ţara Liliput” – producţie a Teatrului „Ţăndărică” Bucureşti – la Sala Reduta
  • ora 11:30 – „Plüm-Plüm Kalandjai” („Aventurile lui Plum Plum” ), producţie a Teatrului „Puck” Cluj Napoca, spectacol în limba maghiară – la Sala Arlechino

* Craiova: Concursul de recitări dedicat elevilor de liceu şi gimnaziu, intitulat „Pe aripile poeziei”, ediţia a 48-a – ora 13:00, la Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” Dolj, în Sala „Academician Dinu C. Giurescu”. Evenimentul este organizat de Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” Dolj, de Ziua Internaţională a Copilului

* Pitești: Consiliul Judeţean Argeş prezintă o serie de activităţi cultural – artistice organizate de către instituţiile subordonate şi parteneri, în perioada 28 mai – 3 iunie, majoritatea dedicate copiilor, dar şi părinţilor şi bunicilor care îi însoţesc. Din program:

  • ora 10:00 – Regii și Reginele României – activitate educativă, menită să fixeze cunoştinţele de istorie dobândite la şcoală, desfăşurată în cadrul parteneriatului cu Şcoala Gimnazială „Marin Preda” – clasa a IV-a – la Biblioteca Judeţeană Argeş – Sala Tinerilor

* Iaşi: Opera Iaşi organizează o gală specială dedicată sopranei Adriana Severin – ora 18:30, la Opera Naţională Română din Iaşi. Dirijor Bogdan Chiroşcă

* Jud. Prahova: Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova şi secţiile sale organizează de Ziua Internaţională a Copilului, evenimente ce readuc în prim-plan cea mai frumoasă perioadă din viaţa fiecărui om – copilăria şi jocurile copilăriei (27 mai – 1 iun.). Programul zilei:

‣ Ploieşti

  • ora 10:00 – Concurs: „Emoții și bucurii la Muzeul Ceasului: Ceasul la superlativ” – participă elevii clasei a IV-a de la Şcoala Gimnazială „I. A. Bassarabescu” Ploieşti coordonaţi de prof. înv. primar Raluca Neagoe – la Muzeul Ceasului „Nicolae Simache”, Str. Nicolae Simache nr. 1

‣ Filipeştii de Târg

  • ora 11:00 – Ateliere de creaţie: „Să fim mereu copii!” – la Muzeul „Conacul Pană Filipescu” (30 – 31 mai)

* Sibiu: Filarmonica de Stat Sibiu prezintă reprezentaţia spectacolului „Copilăria lui Chopin”, în cadrul proiectului „Clasic e fantastic” – ora 12:00, la Etno Tehno Parc

* Bistriţa: Acţiuni privind Centenarul Clubului Sportiv Gloria Bistriţa „Gloria 100” (30 mai – 1 iul.)

* Braşov: Are loc un turneu feminin de tenis ITF (30 mai – 5 iun.)

*****

– Bruxelles: Summit-ul extraordinar al Consiliului European privind Ucraina și energia (30 – 31 mai)

– Bruxelles: Reuniunea miniștrilor UE ai afacerilor europene, cu o audiere a Ungariei privind statul de drept

– Abuja, Nigeria: Alegeri primare între candidații la președinție ai partidului APC (30 – 31 mai)

– Polonia: Leyla Kayacik, Reprezentantul Special al Secretarului General pentru Migrație și Refugiați (SRSG) va vizita țara pentru a determina modul în care persoanele vulnerabile care fug din Ucraina pot fi protejate în continuare și pentru a explora posibilitățile de a oferi sprijin suplimentar pentru în numele Consiliului Europei. Sunt programate întâlniri cu autoritățile relevante, inclusiv la nivel regional și local, precum și cu Instituția Ombudsmanului Polonez, reprezentanți ai ONG-urilor și ai organizațiilor internaționale. Reprezentantul Special va vizita, de asemenea, centrele de primire ( 30 mai – 3 iun.)

– Geneva: Reuniunea organizațională a Consiliului ONU pentru Drepturile Omului, la cea de-a 50-a sesiune

– Toulouse, Franța: „ITS European Congress”, congres european dedicat sistemelor inteligente de transport (ITS) (30 mai – 2 iun.)

– Hanovra, Germania: Târgul de tehnologie și inovație de la Hanovra (30 mai – 2 iun.)

– Wiesbaden, Germania: Inflaţia pe luna mai (estimare primară)

– Statele Unite: Evenimente de marcare a Memorial Day, sărbătoare oficială în Statele Unite

– Rabat, Maroc: Anunțul privind data deschiderii unui birou al canalului de știri israelian i24NEWS în Rabat

Marți, 31 mai

– Senat

* ora 9:00 – Conferința internațională în domeniul educației incluzive și integrării copiilor vulnerabili și refugiați în România, organizată de Departamentul pentru responsabilitate Socială Comunitară și Grupuri Vulnerabile – Guvernul României și Plan International. În deschidere iau cuvântul președintele Senatului, Florin Cîțu și vicepreședintele Senatului, Alina Gorghiu

* ora 9:40 – Mădălina Turza, Consilier de Stat în cadrul Cancelariei Prim-ministrului, șef al Departamentului și coordonator strategic al asistenței umanitare a refugiaților, împreună cu CEO-ul Plan International, Stephen OMOLLO, susțin o conferință de presă – în Foaierul sălii de plen a Senatului Românie. Sunt invitați lideri internaționali din domeniul educației incluzive și integrarea copiilor vulnerabili și refugiați

* Lucrări în Comisiile permanente (la sediul Senatului și online)

  • ora – 9:00 – Comisia pentru afaceri europene
  • ora 9:30 – Comisia pentru românii de pretutindeni – etaj 7, sala 7032
  • ora 11:00 – Comisia pentru ape, păduri, pescuit și fond cinegetic – etaj 6, sala 6029
  • ora 13:30 – Comisia pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupției și petiții – sala 3063 și online
  • ora 14:00 – Comisia pentru ape, păduri, pescuit și fond cinegetic
  • ora 14:00 – Comisia pentru mediu – la sediul Senatului și online

– Camera Deputaților

* Activitate în Comisiile parlamentare (prezență fizică)

  • ora 8:30 – Avizarea unor proiecte de legi şi propuneri legislative; documentare şi soluţionarea unor probleme repartizate comisiilor; studiu individual

* Ședinţa în plen a Camerei Deputaţilor (prezență fizică)

  • ora 8:30 – Declaraţii politice
  • ora 10:00 – Dezbateri asupra problemelor înscrise pe ordinea de zi
  • ora 11:30 – Vot final (prezență fizică)
  • La încheierea votului final (prezență fizică și online) – Şedinţa Biroului permanent și Şedinţa Comitetului liderilor grupurilor parlamentare

* Activitate în Comisiile parlamentare (prezență fizică)

  • ora 13:00 – Avizarea unor proiecte de legi şi propuneri legislative; documentare şi soluţionarea unor probleme repartizate comisiilor; studiu individual

* Şedinţele Comisiilor parlamentare

  • Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale
  • Comisia pentru industrii şi servicii – sala 25, etaj 2, corp B4
  • ora 9:00 – Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului
  • ora 9:00 – Comisia pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi
  • ora 12:00 – Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională – sala 5156
  • ora 13:00 – Comisia pentru mediu şi echilibru ecologic – sala 6115
  • ora 13:45 – Comisia pentru buget, finanţe şi bănci – sala „Iuliu Maniu”

* Vernisajul expoziției „PAPA FRANCISC – Pelerin în România, 3 ani de la vizita apostolică”, eveniment organizat de Arhiepiscopia Romano-Catolică de București, în parteneriat cu Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) – ora 17:00, în Sala Lapidarium a MNIR, Calea Victoriei nr. 12. Expoziția marchează împlinirea a trei ani de la vizita istorică a Papei Francisc în România (31 mai – 2 iun. 2019) și se constituie în jurul memorabilei fraze rostite de către Suveranul Pontif, cu ocazia acestei vizite: „Vin în România, țară frumoasă și primitoare, ca pelerin și frate. Dumnezeu să binecuvânteze România!”. La deschiderea oficială a expoziției vor participa Mons. Miguel Maury Buendía, Nunțiul Apostolic în România și Republica Moldova, ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit romano-catolic de București, înalți prelați, preoți și demnitari din conducerea Statului. Expoziția este deschisă în perioada 31 mai – 17 iunie și va putea fi vizitată de miercuri până duminică, între orele 10:00 – 18:00

* Dezbaterea cu tema „Ce înseamnă experiență în dreptul Uniunii Europene?” organizată de Societatea de Științe Juridice este transmisă live și poate fi urmărită gratuit pe www.juridice.ro/live, pe homepage JURIDICE sau în pagina dezbaterii,  de la ora 19:30. Invitați: av. dr. Lucian Bojin, VALENTIN & ASOCIAȚII, av. Lucian Bondoc, Managing Partner BONDOC & ASOCIAȚII, av. Liviu Damșa, conf. univ. dr. Marieta Safta, Facultatea de Drept a Universității Titu Maiorescu din București, jud. Demis-Marius Spărios, Curtea de Apel Braşov. Moderator: prof. univ. dr. Mihai Şandru, Institutul de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu”, Academia Română

* Dezbaterea cu tema „Dacă nu-i tardivă, e imprescriptibilă (contestația la executare întemeiată pe clauze abuzive)” organizată de Societatea de Științe Juridice este transmisă live și poate fi urmărită gratuit pe www.juridice.ro/live, pe homepage JURIDICE sau în pagina dezbaterii, de la ora 19:30. Invitați: exec. Emanuel Căliman-Habet, DOBRA & CĂLIMAN, Bogdan Dumitrache, av. prof. univ. dr. Radu Rizoiu, Managing Partner RIZOIU & POENARU, cons. jur. Cristian Daniel David Samoilă, BRD GSG, Oana Ștefănescu, Senior Legal Advisor ING Bank Romania. Moderator: av. prof. univ. dr. Marieta Avram, Founding lawyer AVRAM LAW

* Eveniment în cadrul căruia IVECO România va dona primele trei vehicule din gama DAILY către Crucea Roşie Română – ora 11:00, la Romexpo

* Cu mesajul „Salvează un Înger”, Asociația Rezistența prin Cultură organizează un concert caritabil pentru susținerea mamelor și nou-născuților din maternitățile din Ucraina, precum și o strângere de fonduri pentru achiziționarea de echipament medical necesar desfășurării activității maternităților din orașele afectate de război – ora 19:00, la Teatrul „Elisabeta”. Participă: sopranele Madeleine Pascu și Aida Pascu, baritonii Valentin Vasiliu, Cătălin Petrescu, Florin Ganea și Ștefan Alexandru Constantin, violonistul Bogdan Platy, violoncelistul Andrei Nițescu și pianiștii Alexandru Burcă și Denisa Nițescu. Concertul va fi transmis live, pe pagina de Facebook, cât și pe canalul oficial de YouTube al Asociației „Rezistența prin Cultură”. Partenerii acestui eveniment sunt Asociația Sothis, Teatrul Elisabeta, Vision Media Plus și Asociația ProValores

* Conferinţa ZF „Reindustrializarea României 2022 – Momentul adevărului. Ce facem cu industria?” – ora 9:00, la Hotel Radisson Blu, Sala Atlas 1

* Este relansat Proiectul „Pactul Pentru Fiscalitate”, pornit inițial în decembrie 2014, în acord cu actualitatea anului 2022, dorindu-se o platformă de dialog în societatea românească – ora 11:00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare, Str. Boteanu nr. 1

* România depune prima cerere de plată a PNRR, în valoare de 3 miliarde de euro

* Cea de-a treia etapă a recensământului populaţiei şi locuinţelor, care constă în colectarea datelor de către recenzori, prin interviuri faţă în faţă, se va desfăşura între 31 mai – 17 iulie

* Institutul Naţional de Statistică prezintă date privind:

  • şomajul BIM în aprilie 2022
  • activitatea din silvicultură în anul 2021
  • autorizaţiile de construire eliberate pentru clădiri în aprilie 2022

* Sibiu: Fumătorii au posibilitatea să facă spirometrii gratuite, astăzi, 31 mai, de Ziua Mondială fără Tutun, la dispensarul Spitalului de Pneumoftiziologie, între orele 11:00 – 13:00

* Cluj – Napoca: În cadrul „Săptămânii Sănătății Emoționale”, ediția mai 2022, astăzi au loc un schimb de experiențe virtuale între școlile participante, creând, de data aceasta, prietenii între cadrele didactice. Fiecare participant, printr-un comentariu scris la o postare, va putea alege un alt participant, de la o altă școală, cu scopul de a face un schimb de resurse, create în cadrul evenimentului. Activitatea va facilita accesul cadrelor didactice la perspective diferite, din care se pot inspira și pentru activitățile viitoare

* Evenimente culturale la desfăşurate la sediul Muzeului Național al Literaturii Române (MNLR), Str. Nicolae Crețulescu nr. 8. Printr partenerii media: Radio România Cultural. Programul zilei:

  • ora 17:00 – Dezbatere-prezentare: 65 de cuvinte cu care nu te-ai întâlnit încă și povestea lor. Prezintă: Cristian Moroianu, CSI, Institutul Național de Lingvistică Iorgu Iordan – Al. Rosetti. De unde vin unele cuvinte? Care este povestea lor?
  • ora 19:00 – Dezbatere: Libertatea de a spune ce gândești, o incursiune în istoria teoriilor filosofice, de la Socrate până în zilele noastre – Sala „Perpessicius”, sediul MNLR
  • ora 19:30 – Un poet, un prozator, un vin #3, cum ne luăm rămas-bun de la luna mai? Degustare de lecturi și vin, moderator: Doina Ruști; invitați: Ramona Boldizsar și Allex Trușcă – în Grădina MNLR, Str. Nicolae Crețulescu nr. 8
  • ora 20:00 – DesFacerea lumii, spectacol de teatru. Interpretează: Roxana Guttman, Dan Codreanu și Naomi Guttman. Dramatizarea și adaptarea după scrieri de Nina Cassian, Nichita Stănescu, Marin Sorescu

* Vernisajul expoziției „Provocări și răspunsuri pe Dunăre. Ungaria și navigația pe Dunăre în perioada interbelică” – ora 18:00, la Muzeul Național Tehnic „Prof. ing. Dimitrie Leonida” (31 mai – 4 sep.)

* Concert de orgă și cor, susținut de Corul Filarmonicii „George Enescu”, dirijat de Iosif Ion Prunner, eveniment organizat în cadrul  Festivalului Internațional de Orgă „Cantus Ecclesiae” (15 mai – 5 iun.) –  ora 19:00, în Sala Mare a Ateneului Român. Soliști: Eduard Antal, Cristina Vasiliu, Ștefania Chițulescu, Florian Costea, Răzvan Georgescu și Ștefan Lamatic

* „Serate Muzicale în Bucureşti” prezintă „Pagini din creaţia muzicală românească”, cu Silvia Micu – soprană, Gabi Stănescu- vioară și Marta Claudia Tudor – pian – ora 19:00, la Sala de concerte a Palatului Camerei de Comerţ şi Industrie Bucureşti, Str. Ion Ghica nr. 4

* Premiera spectacolului „TZUKI ȘI TATI”, o comedie cu Marius Bodochi și Florin Piersic Jr. – ora 19:00, la Teatrul Dramaturgilor Români

* Institutului Cervantes din Bucureşti prezintă un ciclu de filme dedicat cuplului de cineaşti mexicani Arturo Ripstein şi Paz Alicia Garciadiego. Programul zilei:

  • ora 19:00 – proiecţia filmului „La calle de la amargura” / „Strada amărăciunii” (2015)

* În turneu la TNB, Teatrul Fără Nume din Chișinău prezintă o nouă versiune a spectacolului „Furtuna” de Shakespeare, în regia lui Mihai Țărnă – ora 19:30, la Sala Studio a TNB

* Baia Mare: Asociaţia „Esperando” Baia Mare în colaborare cu Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” organizează conferinţa cu titlul „Pranic healing – magia bucuriei” – ora 17:00, în Sala de conferinţe. Prezintă: lector Andrada Crăciun

* Braşov: Cea de a şaptea ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru pentru Copii – „Arlechino-Caravana Poveştilor” (30 mai – 5 iun.). Programul zilei:

  • ora 10:00 – „DOMNUL NOSTOC ŞI CABANA CĂRŢILOR” producţie a Teatrului „Imaginario” Ploieşti – la Sala Reduta
  • ora 11:00 – „CRAZY ANIMALS” 50′- „Katastrofa Clown” Italia – la Sala Arlechino
  • ora 17:30 – Reduta „POVESTEA REGELUI SUPĂRAT PE CLOVN”-60′ – producţie a Teatrului „Vasilache” Botoşani – la Sala Reduta

* Cluj-Napoca: Platforma de Teatru Politic, în parteneriat cu Reactor de Creaţie şi Experiment, prezintă pentru prima dată la Cluj-Napoca, producţia de teatru „Rafina”, în regia artistică a Irinei Gâdiuţă – ora 20:00, la Reactor de Creaţie şi Experiment, Str. Petofi Sandor nr. 4

* Jud. Prahova: Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova şi secţiile sale organizează de Ziua Internaţională a Copilului, evenimente ce readuc în prim-plan cea mai frumoasă perioadă din viaţa fiecărui om – copilăria şi jocurile copilăriei (27 mai – 1 iun.). Programul zilei:

‣ Ploieşti

  • ora 9:30 – Matineu muzeal: „Imagine şi culoare prin ochi de copil”. Participă elevi de la Şcoala Gimnazială „Andrei Mureşanu” Ploieşti şi Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” Ploieşti – la Muzeul „Casă de Târgoveț din secolele al XVIII-lea – al XIX-lea”, Str. Democrației nr. 2
  • ora 9:30 – Parteneriat şcoală/muzeu: „Universul copilăriei”. Participă elevi de la Şcoala Gimnazială „Vlad Muşatescu” Găgeni – la Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova, Str. Toma Caragiu nr. 10
  • ora 10:00 – Expoziția de desene: „Minunata lume a copilăriei” – la Muzeul „Ion Luca Caragiale”, Str. Kutuzov nr. 1

‣ Brebu

  • ora 10:00 – Matineu muzeal: „O incursiune modernă în lumea de altădată a poveştilor şi povestirilor scriitorului Ion Creangă” – la Muzeul „Casa Domnească”, Brebu, Aleea Casa Domnească nr. 3

* Oradea: Concert vocal-instrumental ce încheie ediţia din anul acesta a Festivalului Baroc, eveniment organizat de Departamentul Muzică al Facultăţii de Arte a Universităţii din Oradea, în perioada 23 – 31 mai – ora 17:00, la Biserica romano-catolică Sfântul Ladislau

* Budapesta: Eveniment de finisaj a expoziţiei „Spaţii sacre” organizat împreună cu artistul Antal Vasarhelyi – ora 18:30, la sediul Institutului Cultural Român din Budapesta, Str. Izso nr. 5, sect XIV. Expoziţia face parte dintr-un periplu artistic al operelor lui Antal Vasarhelyi, care include alte proiecte vizuale organizate la Palatele Brâncoveneşti din Mogoşoaia şi la Muzeul din Târgu Jiu

*****

– Strasbourg: Curtea Europeană a Drepturilor Omului va notifica în scris cinci hotărâri privind Albania, Islanda, Rusia, Spania și Turcia

– Strasbourg: Grupul de experți privind traficul de ființe umane (GRETA) va publica cel de-al treilea Raport de monitorizare privind Armenia, axat pe justiție și căi de atac eficiente pentru victimele traficului de ființe umane

– Strasbourg: La Palais de l’Europe, sala 2, va fi organizată o conferință intitulată „Combaterea discursului de ură în sport” pentru a prezenta proiectul comun cu acest nume finanțat de Uniunea Europeană și Consiliul Europei și implementat de către Consiliul Europei. Acest proiect își propune să exploreze abordări inovatoare pentru abordarea problemei prin acordarea de asistență tehnică autorităților publice din statele membre și altor părți interesate din sport pentru a dezvolta strategii eficiente și cuprinzătoare în cadrul drepturilor omului

– Strasbourg – Seminarul „Intervenția timpurie asupra copiilor intersexuali – Promovarea drepturilor copilului” va fi organizat de Comitetul director pentru drepturile omului în domeniile biomedicinei și sănătății în cadrul de implementare a Planului strategic de acțiune privind drepturile omului și tehnologiile în biomedicină (2020-2025). Pe baza exemplelor de practici și măsuri de promovare a drepturilor copilului, discuțiile se vor concentra pe patru domenii principale: legislație, formare, procesul decizional și măsuri de sprijin

– Strasbourg – Centrul Nord-Sud va organiza Congresul paneuropean (31 mai -1 iuni.) privind educația globală, care are ca scop, la douăzeci de ani de la Congresul la nivel european, desfășurat la Maastricht și la zece ani de la Recomandarea privind educația pentru interdependența globală și solidaritate, la reflectarea și facilitarea dialogului cu privire la realizările în educația globală, luând în considerare realitățile în schimbare, abordând în același timp provocările sociale, economice și de mediu. Congresul va reuni părțile interesate din educația globală, în special organizații internaționale, guverne, parlamentari, autorități locale și regionale, organizații ale societății civile, precum și educatori din Europa

– Stockholm: Guvernatorul Riksbank, Stefan Ingves, va discuta despre politica monetară și politica suedeză de țintire a inflației, care va împlini, în curând, 30 de ani

– Belgia: Grevă la chemarea sindicatelor din căile ferate și serviciile publice SNCB

– Strasbourg: CEDO pronunță decizia sa într-un dosar privind încarcerarea președintelui filialei turce a Amnesty International

– Berna, Elveția: PIB – estimări pentru primul trimestru

– Paris: PIB-ul din primul trimestru (rezultate detaliate)

– Bogota, Columbia: Audierea în fața unei Curți de Pace a foștilor lideri ai FARC acuzați de răpiri (31 mai – 6 iun.)

– Bulawayo, Zimbabwe: Verdict în procesul corespondentului New York Times, Jeffrey Moyo, acuzat că a ajutat jurnaliştii străini să obţină acreditări false

– Ramla, Israel: Sunt marcați 60 de ani de la moartea criminalului de război Adolf Eichmann

Miercuri, 1 iunie

* Alba Iulia: Au loc „Sărbătorile Copilăriei”, în zona Catedralei Încoronării din Alba Iulia. Programul va cuprinde o rugăciune arhierească pentru copii cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, defilarea copiilor alături de Fanfara Judeţului Alba, flashmob-ul „Dansul copilăriei” cu prezenţa a peste 1.000 de copii din centrele sociale şi şcolile judeţului Alba, „Vânătoarea de comori” în Cetatea Alba Carolina, sub coordonarea Departamentului de tineret al Arhiepiscopiei, tir cu arcul şi alte activităţi recreative organizate de Asociaţia Emanoil în Parcul de Aventură „Dynamis” din Alba Iulia. Un proiect implementat de Arhiepiscopia Ortodoxă Alba Iulia şi Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Alba prin Centrul de Cultură „Augustin Bena” şi Primăria Municipiului Alba Iulia

* Are loc o conferință susținută în limba engleză de către patru dintre cei mai mari jucători din industria turismului și a ospitalității din Europa Centrală și de Est: Szallas Group, Google, Previo și D-EDGE – ora 14:00, online. Invitați: József Szigetvári, CEO of Szallas Group, Anna Moldován, Account and Industry Manager at Google, Pavel Kotas, founder & CEO of Previo and Hotelgram și Gregor Halek, managing director, CEE of D-EDGE

* „Zâmbet și soare” – spectacol cu Corul de Copii Radio, dirijor: Răzvan Rădos, la pian: Magdalena Faur – ora 17:00, la Sala Radio

* Cea de-a XV-a ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest se va desfășura în perioada 1 – 5 iunie, în Pavilionul B2 al Complexului Expozițional Romexpo, și va marca întoarcerea la evenimentele mari cu public, fără restricții sanitare. Evenimentul cuprinde lansări de carte în prezența autorilor, evenimente pentru copii, dezbateri și mese rotunde dedicate problemelor actuale ale breslei, proiecţii cinematografice şi evenimente interactive. Invitatul de onoare al acestei ediții este Japonia, care le propune iubitorilor de carte un program complex: de la lansări și dezbateri pornind de la romane clasice ale literaturii japoneze până la evenimente care au în vedere sfera popular culture și evenimente culturale conexe. Salonul Internațional de Carte Bookfest este organizat de Asociaţia Editorilor din România, sub egida Federației Editorilor din România, cu sprijinul Ministerului Culturii și al Ambasadei Japoniei din București. Bookfest are ediții locale în Timișoara, Cluj-Napoca, Târgu Mureș, Brașov și o altă ediție internațională la Chișinău

* Asociaţia Creatorilor de Ficţiune (ACF) instituie Premiile Ficţiunea, acordate de revista OPT motive & ACF, pentru cel mai creativ artist vizual, pentru cel mai creativ scriitor și Premiul Personalitatea artistică a anului. Premiile FICŢIUNEA se vor decerna anual, în perioada 1 – 8 iunie. Festivitatea de premiere va avea loc miercuri, 8 iunie, pe plaja Neversea, Constanţa, la ora 19:00

* În perioada 1 – 5 iunie Animest.16: Summer Special prezintă o selecție de povești pentru întreaga familie, ateliere pentru copii, titluri premiate în ultimul an la marile festivaluri de film, dar și evenimente speciale cu videoclipuri muzicale animate și filme dedicate exclusiv publicului adult – în Sala Cinematecii Eforie, în grădina Galeriei Kulterra și în spațiul neconvențional de la Refugiu Urban

* De Ziua Internațională a Copilului, 1 iunie, Muzeul Național Cotroceni îi invită pe copii și adolescenți să participe la ateliere de arte decorative și, în același timp, să descopere istoria Palatului Cotroceni în cadrul tururilor ghidate, ambele oferite în mod gratuit copiilor și adolescenților. Copiii cu vârste între 8 și 14 ani vor avea ocazia să descopere informații despre artele textile, ceramică, sticlă și metal, într-un tur al Salonului Artelor Decorative, după care vor participa la un atelier în cadrul căruia vor realiza propriul obiect de artă decorativă pe care îl vor putea lua acasă

*****

– Strasbourg: Irlanda a preluat președinția Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei la 20 mai pentru următoarele șase luni. Conform tradiției, steagul irlandez va fi arborat în centrul orașului Strasbourg (la ora 14:30, Place de la République). Înainte, la ora 14:00, va fi inaugurat un tramvai în culorile Irlandei la stația „Droits de l’Homme”

– Strasbourg: Organismul de combatere a rasismului al Consiliului Europei, Comisia Europeană împotriva rasismului și intoleranței (ECRI), își va publica raportul anual 2021 (2 iunie). Pe 1 iunie, la ora 10:00, într-un briefing de presă online, Maria Daniella Marouda, președintele ECRI, și Johan Friestedt, secretarul executiv al ECRI, vor prezenta raportul anual și vor răspunde la întrebările jurnaliştilor

– Haga, Țările de Jos: Klaas Knot, președintele Băncii Centrale Olandeze și membru al Consiliului de conducere al BCE, va fi audiat în Parlamentul olandez privind stabilitatea financiară a țării

– New Delhi, India: Intrarea în vigoare a restricțiilor la exportul de zahăr, pentru a proteja rezervele și a reduce inflația

– Atena: Încheierea purtării obligatorii a măștii în interior

– Germania: Începutul grevelor de avertisment în sectorul siderurgiei

– Berlin: Discurs al cancelarului german, Olaf Scholz, în timpul dezbaterilor bugetare din Bundestag, Camera Inferioară a Parlamentului

– Danemarca: Referendum național privind aderarea la politica de apărare a UE

– Oviedo, Spania: Anunțarea câștigătorului Premiului „Prințesa Asturiei pentru Literatură”

– Roma: Campionatele Mondiale de volei pe plajă

– Londra: Fotbal – „finalissima” între câștigătorii Euro și Copa America, Italia – Argentina

– Glasgow, Regatul Unit: Fotbal – Cupa Mondială 2022 – Calificări în zona europeană, prima manșă a semifinalelor: Scoția – Ucraina

Joi, 2 iunie

– Senat

* Lucrări în Comisiile permanente (la sediul Senatului și online)

– Camera Deputaților

* Activitate în Comisiile parlamentare (prezență fizică)

  • ora 8:30 – Avizarea unor proiecte de legi şi propuneri legislative; documentare şi soluţionarea unor probleme repartizate comisiilor; studiu individual

* Oradea: Prima conferinţă comună dedicată pregătirii pentru oraşe inteligente în România, în organizarea Energynomics şi SmartCity – ora 10:00, la Primăria Oradea (2 – 3 iun.)

* „Serile Radio România Muzical – 25” – recital susținut de Răzvan Stoica – vioară și Andreea Stoica – pian – ora 19:00, la Sala Radio

* Tulcea: Recital în cadrul turneului naţional „Pianul călător”, al pianistului Horia Mihail (12 mai – 17 iun.) – ora 19:00, la Teatrul „Jean Bart”. Producător: Pro Contemporania; coproducător: Radio România. Printre partenerii media: Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Regional. Parteneri culturali şi organizatori locali: Orchestrele şi Corurile Radio România, Teatrul „Jean Bart”

*****

– Luxemburg: Reuniunea Consiliului Afaceri Generale al UE (Coeziune)

– Strasbourg: Curtea Europeană a Drepturilor Omului va notifica în scris 35 de hotărâri și/sau decizii privind Albania, Azerbaidjan, Croația, Franța, Grecia, Ungaria, Islanda, Italia, Letonia, Polonia, România, Rusia, Slovacia, Spania și Suedia

– Strasbourg/Bruxelles: Grupul de state împotriva corupției (GRECO) își va publica raportul anual, în care analizează starea corupției în Europa în 2021, evidențiind tendințele cheie, oferind exemple de bune practici fiecărei țări în parte, date privind implementarea recomandărilor GRECO. Marin Mrčela, președintele GRECO, și secretarul său executiv, Hanne Juncher, vor prezenta raportul la un eveniment hibrid la biroul Consiliului Europei din Bruxelles, de la ora 10:00

– Oslo: Viceguvernatorul Băncii Centrale a Norvegiei, Oystein Borsum susține o prelegere la SpareBank 1, la un Seminar anual de finanțare a piețelor din Oslo

– Viena: A 29-a reuniune ministerială OPEC și non-OPEC prin videoconferință

– Stockholm: Conferința ONU pentru Mediu „Stockholm +50”, la 50 de ani de la prima conferință mondială majoră pe acest subiect (2 – 3 iun.)

– Londra: Jubileul de Platină al reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii va fi celebrat în 2022 prin mai multe evenimente naţionale, care vor include un concert live cu nume sonore ale industriei muzicale, o slujbă de mulţumire şi o cursă de cai, pentru marcarea a 70 de ani de la urcarea pe tron a suveranei, pe parcursul a patru zile, de joi, 2 iunie, până duminică, 5 iunie. Programul va începe joi cu „Trooping the Colour”, parada anuală organizată la aniversarea reginei. Felinare dedicate jubileului de platină vor fi aprinse pe teritoriul Marii Britanii, Insulele Canalului, Insula Man şi teritoriile britanice de peste mări – o tradiţie care face parte din celebrarea jubileelor regale, ceremoniilor de nuntă şi a încoronărilor. Pentru prima dată, focuri ceremoniale vor fi aprinse în fiecare dintre capitalele ţărilor Commonwealth pentru a marca acest eveniment major

– Canada: Alegeri generale în Ontario (2 – 22 iun.)

– Madrid: Renault (Mobilize) prezintă primul său vehicul electric conceput pentru VTC și taxiuri, Limo

– Saint-Louis, Senegal: Cea de-a 30-a ediție a Festivalului de Jazz de la Saint Louis (2 – 6 iun.)

– Copenhaga: Premiera internațională pe Netflix a noului sezon al serialului Borgen

– SUA: Începe finala NBA (3 – 20 iun.)

– Italia: Campionatul Mondial de Raliuri (WRC), Raliul Italiei (2 – 5 iun.)

Vineri, 3 iunie

* În vederea susținerii examenului de Evaluare Națională 2022, astăzi se vor încheia cursurile pentru clasa a VIII-a

* Concert susținut de Orchestra Națională Radio, dirijor: Dmitry Matvienko, solist: Cadmiel Boţac – pian – ora 19:00, la Sala Radio

* În perioada 3 – 5 iunie, pe Arena Națională, se va desfășura SAGA Festival 2022

*****

–  Bruxelles: Reuniunea miniștrilor europeni ai comerțului

– Strasbourg: Cea de-a 5-a ediție a Forumului Copiilor va reuni 1.500 de copii din 66 de clase primare din Colectivitatea Europeană din Alsacia pentru a apăra aproximativ douăzeci de proiecte selectate pe tema ecologiei. Pe parcursul anului școlar, copiii au pregătit cu profesorii, în parteneriat cu THEMIS, Asociația de Acces la Drept a Copiilor și Tinerilor, videoclipuri, discursuri, schițe, cântece etc. Forumul Copiilor va fi prezidat de Josiane Bigot, Președintele THEMIS

– Londra: Sunt marcați 5 ani de la atacul de pe Podul Londrei, revendicat de gruparea jihadistă Statul Islamic

– Minneapolis: Lansarea albumului „Prince and The Revolution: Live” din concertul lui Prince din Syracuse

– Rio de Janeiro, Brazilia: Manifestări de marcare a 30 de ani de la prima Conferință Mondială pentru Mediu și Dezvoltare (3 – 14 iun.)

– Grenoble, Franța: Fotbal – Calificări la Euro-2023 Masculin U23: Franța-Serbia

Sâmbătă, 4 iunie

* Corul de Copii Radio susține concertul „Cantus Ecclesiae”. Dirijor: Răzvan Rădos, invitat: Paolo Oreni – orgă – ora 19:00, la Sala Radio

* Sibiu: Teatrul Național „Radu Stanca” prezintă spectacolul „Faust”, în regia lui Silviu Purcărete – ora 19:00, în Sala Mare

*****

– Beijing/ Hong Kong: Manifestări de marcare a 33 de ani de la represiunea din Piața Tiananmen de la Beijing

– Cambodgia: Alegeri municipale

– Argelès-Sur-Mer, Franța: Congresul partidului separatist catalan „Junts per Catalunya” („Împreună pentru Catalonia”)

– Jakarta, Indonezia: Campionatul mondial auto de Formula E, Jakarta ePrix

– Spa-Francorchamps, Belgia: Campionatul Mondial de Anduranță Motociclete (EWC), 24 de ore de la Spa-Francorchamps (4 – 5 iun.)

Duminică, 5 iunie

* Concert aniversar „Gheorghița Nicolae-60 de ani de viaţă” cu Orchestra de Muzică Populară Radio, dirijor: Adrian Grigoraș – ora 17:00, la Sala Radio

*****

– Kazahstan: Referendum constituțional

– Santa Monica, SUA: Ceremonia de decernare a premiilor MTV Movie and TV

– Mexic: Alegeri regionale în șase state

– Melbourne: Meciul de box pentru centura mondială la categoria ușoară între australianul George Kambosos Jr. și americanul Devin Haney

– Barcelona: Campionatul Mondial de MotoGP, Marele Premiu al Cataloniei

– Franța: Ciclism – Criteriul Dauphiné (5 – 12 iun.)

– Maroc: Atletism – Liga de Diamant 2022, reuniunea de la Rabat