O aplicaţie telefonică ce permite femeilor din Fâşia Gaza palestiniană să declare sub anonimitate situaţiile de violenţă domestică dă voie unui număr tot mai mare de victime să ceară ajutor evitând ruşinea şi represaliile care le împiedică pe cele mai multe să meargă direct la autorităţi. Aplicaţia „Masahatuna” sau „Spaţiul nostru” a fost creată de o femeie inginer informatic local, Alaa Huthut, care a observat necesitatea unui mod de a cere sfaturi în siguranţă, într-o societate în care presiunea din partea familiei duce la ascunderea violenţei domestice.”Confidenţialitatea era foarte importantă, pentru că frica este de obicei principala cauză pentru care femeile nu contactează şi nu vizitează centrele”, a declarat ea pentru Reuters. Gaza, condusă de grupul islamist Hamas, are o populaţie de aproximativ 2,3 milioane de persoane, din care aproape jumătate femei. În 2019, Biroul Palestinian de Statistică a comunicat că 41% dintre femeile din Gaza se confruntă cu violenţa domestică, iar grupurile pentru femei susţin că, la fel ca în multe alte ţări, problema s-a agravat în timpul carantinelor impuse pentru controlarea transmiterii coronavirusului.(REUTERS – 2 iunie)/aionita/dsirbu