Franţa a anunţat că doreşte să se implice în deblocarea portului ucrainean Odesa

Perspectiva unei crize alimentare mondiale generată de blocarea exporturilor de cereale ale Ucrainei preocupă din ce în ce mai mulţi lideri mondiali.

După sprijinul promis Ucrainei de ministrul german al agriculturii, a fost rândul Franţei. Parisul a anunţat că doreşte să se implice în deblocarea portului ucrainean Odesa, pentru a permite exportul de cereale pe cale maritimă. Daniela Coman transmite din capitala franceză.

Reporter: „Suntem la dispoziția tuturor părților implicate pentru a ajuta la punerea în aplicare a unei operațiuni, care să permită accesul în portul Odesa în deplină siguranță, adică vapoarele să poată trece fără să se afle în pericol în zona în care marea este minată”, a declarat un consilier al președintelui Emmanuel Macron.

Președintele Franței l-a primit, aseară, pe omologul său senegalez, Macky Sall, care deține în prezent și președinția Uniunii Africane și care a cerut deblocarea urgentă a portului Odesa, întrucât numeroase țări din Africa sunt dependente de importul de cereale ucrainene și riscă să se confrunte cu o foamete severă.

Anterior, senegalezul a fost la Moscova, unde președintele Putin l-ar fi asigurat că armata rusă nu va profita de ocazia trecerii vapoarelor cu grâne pentru a lansa noi atacuri, așa cum se tem ucrainenii. În vizitele pe care le va face săptămâna viitoare – marți în România și miercuri în Republica Moldova – președintele Emmanuel Macron va discuta cu autoritățile de la București și Chișinău, inclusiv despre găsirea unei soluții de deblocare a transportului de cereale ucrainene pe Marea Neagră./geftene/cpodea

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 11 iunie