În Franța începe o nouă campanie electorală pentru turul al doilea al legislativelor

În Franța începe astăzi o nouă campanie electorală, de o săptămână, pentru turul al doilea al legislativelor. Ieri, primul tur al scrutinului a fost marcat de un nou record al absenteismului. În turul doi, candidații partidului președintelui Macron se vor confrunta cu cei ai stângii reunite, în cea mai mare parte a circumscripțiilor. Daniela Coman transmite de la Paris:
Reporter: Incertitudine în tabăra președintelui Emmanuel Macron după primul tur al legislativelor. Dacă proiecțiile pentru votul de duminică plasează partidul prezidențial în frunte, nu la fel de sigură este obținerea unei majorități absolute în noua Adunare Națională, dorită de președinte ca să aibă mână liberă pentru a-și pune în practică reformele promise la prezidențiale. Lovitura serii de ieri a fost însă performanța extraordinară a stângii franceze, ce reunește în alianță Noua Uniune Populară Ecologistă și Socială, prescurtat NUPES, partidele de stânga – de la extreme, la comuniști, ecologiști și socialiști – și care s-a clasat la egalitate cu partidul lui Emmanuel Macron, urmând să devină, potrivit sondajelor, principala forță de opoziție. Liderul său, Jean-Luc Mélenchon, a pronunțat aseară un discurs de învingător și a chemat la mobilizare generală în turul doi „pentru a respinge definitiv proiectele dezastruoase ale majorității domnului Macron, precum pensionarea la 65 de ani”. La rândul său, lidera macroniștilor, premierul Élisabeth Borne, calificată în turul doi în circumscripția sa, le-a cerut cetățenilor să voteze alianța prezidențială, să respingă extremele, atât de stânga, cât și de dreapta, și să nu permită o aventură politică în această perioadă tensionată, cu un război în desfășurare pe continentul nostru./eradu/asalar

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI -13 iunie