DOCUMENTAR: Festivalul Internaţional de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova – ediţia a X-a (14 – 18 iunie 2022)

Răzvan Moceanu

Radio România organizează, în perioada 14-18 iunie 2022, cea de a X-a ediţie, aniversară, a Festivalului Internaţional de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova, dedicat inovaţiei în creaţia radiofonică.

Grand Prix Nova este un eveniment unic în România, dedicat creativităţii în lumea sonoră, pe care o face accesibilă oamenilor de teatru interesaţi de fenomen şi publicului larg. Tematica orientată spre inovaţie (tehnică, interpretativă, conceptuală ş.a.) în domeniul teatrului radiofonic este o marcă de originalitate în rândul competiţiilor de gen, Grand Prix Nova fiind unul dintre puţinele contexte culturale în care experimentul nu este doar invitat să se expună, ci este şi premiat la nivel internaţional.

Festivalul Grand Prix Nova se prezintă şi ca o călătorie pasionantă în jurul lumii, pe calea undelor. De la subiectul spectacolelor, la limba vorbită de actori şi la ţările de producţie, ascultătorii descoperă o imagine bogată a spiritului inovator şi profesionist din creaţia sonoră internaţională. Radio România îşi onorează în fiecare an actorii, recompensând ingredientul esenţial în reuşita unui spectacol sonor, interpretarea la microfon. Oferim anual, distincţii pentru interpretările cele mai valoroase ale stagiunii Teatrului Naţional Radiofonic din anul precedent, pentru cea mai bună actriţă, el mai bun actor şi debut.

Festivalul Grand Prix Nova îşi asumă rolul de mediu al comunicării şi al schimbului de idei creative. De aceea, atelierele sunt o tradiţie în evenimentul nostru.

* * * * *

Aşadar, în perioada 14-18 iunie 2022, Radio România organizează a X-a ediție a Festivalului Internaţional de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova, dedicat inovaţiei în creaţia de teatru radiofonic.

După două ediții online, revenim în spațiile Teatrului Naţional Bucureşti (TNB) care ne găzduiește cu generozitate, continuând o colaborare onorantă între două instituţii ale artei teatrale, cu tradiţie şi relevanță în peisajul cultural românesc.

Conferinţa de presă şi deschiderea oficială a Festivalului vor avea loc marți, 14 iunie, de la ora 12:00, în foaierul Sălii Mici a Teatrului Naţional Bucureşti.

Audiţiile producţiilor în concurs se vor desfăşura în perioada 14-17 iunie, începând cu ora 9.00, la Sala Mică a Teatrului Naţional Bucureşti, la care sunt aşteptaţi profesionişti şi iubitori ai teatrului radiofonic, deopotrivă. Zilnic, audiția producțiilor în concurs va fi urmată de dezbateri cu reprezentanții acestora, care vor fi transmise prin live streaming, pe pagina de facebook a festivalului Grand Prix Nova Romania. Limba oficială a festivalului este engleza, iar audițiile sunt deschise tuturor celor interesați de fenomenul spectacolului sonor. (Intrarea este liberă.)

Selecția finală a festivalului propune în cele trei categorii de concurs – Drama, Short Forms, Binaural Drama – 33 de producții de top din întreaga lume, de ascultat la Sala Mică a Teatrului Național București.

Gala de premiere va fi găzduită în spaţiul elegant şi primitor al Foaierului Tapiseriei (la etajul Sălii „Ion Caramitru” a TNB), sâmbătă, 18 iunie, de la ora 13:00.

Festivalul revine la întâlnirea față în față a participanților, dar ajungem și oriunde în lume în spațiul virtual, pe platformele www.grandprixnova.ro sau www.eteatru.ro.

Competiția

De zece ani, Grand Prix Nova și-a câștigat notorietatea în lumea spectacolului sonor pe care îl face accesibil atât oamenilor de teatru interesaţi de fenomen, cât şi publicului larg. Tematica orientată spre inovaţie (tehnică, interpretativă, conceptuală ş.a.) în domeniul teatrului radiofonic este o marcă de originalitate în rândul festivalurilor europene de profil şi nu numai, Grand Prix Nova fiind unul dintre rarele contexte culturale în care experimentul nu este doar invitat să se expună, ci este şi premiat la nivel internaţional.

La această ediţie aniversară, 33 de producţii de teatru radiofonic, din 15 ţări, au fost selectate pentru a concura pentru marele premiu Grand Prix Nova, la una dintre cele trei secţiuni de concurs: Drama (maximum 60 minute), Short Forms (maximum 10 minute) şi Binaural Drama (secţiune inaugurată cu succes în anul 2018, a cărei importanță crește de la o ediție la alta atât în rândul producătorilor de audio drama, cât și al ascultătorilor cuceriți de experienţa audiţiei în căşti).

Mai mult, pasionaţii de teatru radiofonic vor putea asculta, în toată perioada festivalului, pe site-ul www.eteatru.ro, producţiile radiofonice în concurs, însoţite de textele în limba engleză ale acestora (în format pdf).

Juriu

De anul acesta schimbăm formula de jurizare, dar păstrăm tradiția juriilor internaționale. Juriul format din reprezentanții producțiilor calificate în concurs este coordonat de doi invitați din străinătate, personalități incontestabile ale domeniului. Principiul juriului colectiv acordă mai multă putere de decizie reprezentanților, aceștia fiind implicați în notarea fiecărei producții calificate în competiție. Răspundem, în acest fel, tendinței de participare colectivă la decizia câștigătorilor festivalului, promovată și de alte mari festivaluri internaționale de profil. În același timp, mizăm și pe o creștere a aportului juraților la dezbaterea teoretică și la comunicarea profesională.

Cei doi coordonatori de juriu sunt personalități ale mediului radiofonic, artiști cu numeroase premii în spațiul european de limbă germană. Reto Ott este un apreciat și experimentat regizor, dramaturg și producător de teatru radiofonic la Radioteleviziunea Elvețiană și membru EBU (European Broadcasting Union). Al doilea coordonator de juriu este dramaturgul austriac Andreas Jungwirth, autor a numeroase scenarii radiofonice frecvent produse de radiodifuziunile austriece și germane, cu un impresionat palmares festivalier.

Premiile Teatrului Național Radiofonic

Radio România oferă anual distincţii pentru cele mai valoroase prestații actoricești ale stagiunii Teatrului Naţional Radiofonic din anul precedent: premiul pentru cea mai bună actriţă, cel mai bun actor şi pentru debut radiofonic. Comunicarea premiilor TNR va avea loc în cadrul Galei de premiere Grand Prix Nova 2022, sâmbătă, 18 iunie, de la ora 13:00, în Foaierul Tapiseriei de la Teatrul Național București. Festivitatea va fi transmisă prin live streaming, pe pagina de facebook a festivalului Grand Prix Nova Romania (@gpnromania).

Atelierele

Festivalul Grand Prix Nova este și un mediu de comunicare şi schimb al ideilor creative. De aceea, atelierele sunt o tradiţie, concepute sub forma unor întâlniri informale, în limba engleză, susținute de coordonatorii de juriu, pe o temă de actualitate pentru domeniul audio drama. După doi ani de întrerupere, cauzată de condițiile restrictive impuse de formatul online al festivalului, reluăm anul acesta atelierele, care vor fi susținute de cei doi coordonatori de juriu invitați. Astfel, în deschiderea festivalului, marți, 14 iunie, de la ora 12:30, Reto Ott va susține conferința „My 20 years at radio festivals”, în care va rezuma experiența sa, de două decenii, ca participant la festivalurile internaționale de gen, în contextul aniversării a zece ani de existență ai festivalului Grand Prix Nova. În ultima zi a festivalului, sâmbătă, 18 iunie, de la orele 10:00, Adreas Jungwirth ne propune o temă cu relevanță social-politică, inspirată direct din subiectul piesei sale de teatru „Langholzfeld”, pe care Teatrul Național Radiofonic a produs-o în 2021 în limba română. Conferința sa intitulată „New Home”, se referă la efectele naturalizării valurilor de emigranți și la transformările prin care trece o comunitate; o temă de acută actualitate în Europa de azi. Nu în ultimul rând, discuțiile de la finalul fiecărui atelier stimulează un dialog fertil, inspirator pentru toți participanții.

La ediția aniversară, Grand Prix Nova 2022 redevine un punct de întâlnire al creatorilor din domeniul teatrului radiofonic şi o vitrină a creaţiilor audio cu cele mai diverse identităţi. Programul festivalului poate fi găsit pe site-ul evenimentului: www.grandprixnova.ro sau pe pagina de facebook: @gpnromania.

Parteneri

Pentru prezența coordonatorilor de juriu la această ediție a Grand Prix Nova ne-au susținut partenerii noștri, Ambasada Elveției în România prin Swiss Sponsors’ Fund România și Forumul Cultural Austriac la București al căror sprijin și încredere ne onorează. Teatrul Național București ne este partener generos în găzduirea audițiilor în spațiul Sălii Mici și a Galei de Premiere în Foaierul Tapiseriei de la Sala „Ion Caramitru”.

În continuare, RADOR vă prezintă o retrospectivă a ediţiilor precedente ale Festivalului Grand Prix Nova:

* * * * *

  • ●● În perioada 30 septembrie – 5 octombrie 2013 – în sălile de conferinţe ale Hotelului Continental a avut loc prima ediţie a Festivalul Internaţional de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova – Voicing The Future, organizat de Radio România, în parteneriat cu Uniunea Internaţională de Radio şi Televiziune – URTI, sub înaltul patronaj al Alteţei Sale Regale Principesa Moştenitoare Margareta a României şi sub patronajul Ministerului Culturii.

Festivitatea oficială de premiere a laureaţilor primei ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova, organizat de Radio România, în parteneriat cu URTI, sub înaltul patronaj al Alteţei Sale Regale Principesa Moştenitoare Margareta a României şi sub patronajul Ministerului Culturii, a avut loc vineri, 4 octombrie, la Palatul Elisabeta.

Ceremonia s-a desfăşurat în prezenţa Alteţei Sale Regale Principesa Moştenitoare Margareta şi a lui Ovidiu Miculescu, Preşedinte Director General al Radio România, cărora li s-a alăturat domnul Nils Heyerdahl, Preşedintele Juriului, domnul Alain Masse, Directorul General al URTI, participanţii la festival şi reprezentanţi ai presei.

„Sunt foarte fericită că Radio România a avut iniţiativa organizării acestui festival internaţional de teatru radiofonic, este foarte important şi vă doresc un viitor cât mai lung şi constructiv şi multe alte ţări să se alăture festivalului în anii următori. Felicit toţi participanţii, iar pe câştigători în mod special, şi mă bucur că organizarea acestui eveniment în domeniul artei şi creativităţii arată o parte din adevărata faţă a României”, a declarat Alteţa Sa Regală Principesa Moştenitoare Margareta a României.

Ovidiu Miculescu, Preşedinte Director General al Radio România, a ţinut, la rândul său, să remarce că „este o onoare să ne aflăm aici, astăzi, cu această ocazie specială şi, încă o dată, îmi exprim gratitudinea pentru înaltul patronaj al Alteţei Sale Regale oferit acestui eveniment. Au existat multe pietre de hotar în existenţa de 85 de ani a Radio România, voci extraordinare şi momente remarcabile care au dat consistenţă şi continuitate împlinirilor noastre”. După ce a felicitat laureaţii de anul acesta, Ovidiu Miculescu şi-a manifestat încrederea în viitoarele ediţii ale festivalului, care vor susţine şi impulsiona teatrul radiofonic la nivel internaţional.

Nils Heyerdahl, Preşedintele Academiei Norvegiene pentru Limbă şi Literatură, preşedintele juriului, a mulţumit Alteţei Sale Regale Principesa Moştenitoare Margareta pentru găzduirea evenimentului şi înmânarea premiilor, dar şi organizatorilor de la Radio România pentru profesionalismul lor în munca de structurare a primei ediţii a Grand Prix Nova. A anunţat apoi laureaţii primei ediţii a festivalului:

► SECŢIUNEA TEATRU SCURT

  • Locul I – Glagoljon / HRT, Radio Croaţia
  • Locul II – Vai, sărmanul tată! / Radio România
  • Locul III – iota mikro / Aurélie Lierman, Belgia

► SECŢIUNEA RADIO DRAMA

  • Locul I – Faust Song of the Sun / Werner Fritsch, Germania
  • Locul II – The Startling Truths of Old World Sparrows / BBC Radio Drama
  • Locul III – Peccata Mortalis / Petschinka, Austria

Festivalul Internaţional Grand Prix Nova s-a adresat deopotrivă creatorilor, specialiştilor, dar şi iubitorilor de teatru radiofonic, obiectivul său fiind acela de a promova inovaţia în domeniul spectacolelor radiofonice, prin valorificarea posibilităţilor de expresie oferite de mijloacele tehnice moderne, ce au determinat în ultimii ani o schimbare în abordarea acestui gen artistic. Festivalul a oferit profesioniştilor de radio din întreaga lume un cadru competiţional în care şi-au prezentat producţiile teatrale. În urma preselecţiilor au intrat în concursul de anul acesta spectacole radiofonice de la 27 de companii, din 22 de ţări din întreaga lume.

Închiderea oficială a primei ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova a avut loc sâmbătă, 5 octombrie, la Teatrul de Comedie, în prezenţa a peste 400 de spectatori, printre care s-au aflat importante personalităţi culturale ale lumii teatrale din ţară şi din străinătate. Spectacolul „Ce ştie oraşul”, realizat de Mihai Lungeanu după textul Ce ştia satul de Ion Valjan, avându-i protagonişti pe George Mihăiţă şi Virginia Mirea, a fost darul pe care Radioul public l-a făcut spectatorilor, oferind o nouă variantă scenică a primului text dramatizat de Teatrul Naţional Radiofonic şi difuzat în februarie 1929.

Managerul proiectului, Attila Vizauer, prezent la eveniment, a argumentat alegerea spectacolului spunând că „la 85 de ani de radio ce cadou mai frumos decât a omagia pe cei care în acei ani erau cutezători, creatori, s-a dovedit apoi, a unei noi forme de artă teatrală, teatrul radiofonic”.

                                                              * * * * *

  • ●● 16 – 21 iunie 2014 – A doua ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova, organizat de Radio România sub înaltul patronaj al Alteţei Sale Regale Principesa Moştenitoare Margareta a României. Creatori, specialişti, dar şi iubitori de teatru radiofonic au participat la această ediţie a Festivalului, iar în concurs au intrat 44 de spectacole radiofonice din 21 de ţări din întreaga lume. Obiectivul festivalului a fost acela de a promova inovaţia în domeniul spectacolelor radiofonice, prin valorificarea posibilităţilor de expresie oferite de mijloacele tehnice moderne, ce au determinat în ultimii ani o schimbare în abordarea acestui gen artistic.

Evenimentul s-a încheiat sâmbătă 21 iunie cu Gala de premiere, desfăşurată la Palatul Elisabeta.

Juriul acestei prime ediţii a Festivalului Grand Prix Nova a fost format din personalităţi şi profesionişti de renume: Idalberto Fei, regizor şi dramaturg italian, preşedintele juriului; Marina Bagdasaryan, producător Radio Cultura din Rusia; Alison Hindell, redactor-şef al Departamentului Teatru al BBC, Marea Britanie; Cristina Modreanu, critic de teatru; Domnica Ţundrea, realizator la redacţia Teatru din cadrul Societăţii Române de Radiodifuziune.

Ceremonia de la Palatul Elisabeta s-a desfăşurat în prezenţa lui Victor Rebengiuc – reprezentantul Alteţei Sale Regale Principesa Moştenitoare Margareta şi a Directorului Centrul Cultural Media Radio România – Oltea Şerban-Pârâu, cărora li s-a alăturat Preşedintele Juriului, Idalberto Fei, participanţii la festival şi reprezentanţi ai presei.

La începutul festivităţii, Oltea Şerban-Pârâu şi Atila Vizauer, Redactor şef al Redacţiei Teatru, au oferit trei premii speciale pentru roluri excepţionale realizate de actorii români în premierele radiofonice ale stagiunii 2013 a Teatrului Naţional Radiofonic.

Laureaţii primei ediţii a Premiilor Teatrului Naţional Radiofonic sunt:

  • Rodica Mandache – Cea mai bună interpretare feminină, pentru rolul Aniţa din spectacolele Aniţa Nandriş-Cudla – Amintiri din viaţă şi Aniţa Nandriş-Cudla – 20 de ani în Siberia, scenariu radiofonic de Magda Duţu şi Raisa Radu, în regia artistică a lui Petru Hadârcă;

  • Vlad Ivanov – Cea mai bună interpretare masculină, pentru rolul EL din spectacolul Patru povestiri, de Petre Barbu, în regia artistică a lui Attila Vizauer;
  • Ana Maria Bălescu – pentru Debut, în spectacolul Nopţile gri ale pisicii albastre, de Emil Cătălin Neghină, în regia artistică a lui Gavriil Pinte.

În mesajul transmis participanţilor de Ovidiu Miculescu, Preşedintele Director General al Radio România, acesta a subliniat importanţa continuării unor proiecte culturale de o asemenea anvergură: „După cum ştim cu toţii, există activităţi ale radioului, proiecte, provocări, în care investim profesionalism, dăruire, talent artistic şi mult mai mult decât atâta. În timp, unele dintre acestea, cele care vorbesc sufletului, pot deveni nu doar nişte amintiri frumoase, ci adevărate repere. Sunt convins că Festivalul Internaţional Grand Prix Nova se numără printre acestea”.

Regizorul şi dramaturgul italian Idalberto Fei, preşedintele juriului, a mulţumit Radio România pentru extraordinara organizare şi a anunţat apoi laureaţii cele de a doua ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova:

► SECŢIUNEA TEATRU SCURT

  • Locul I – Happy Birthday, Darling, regia Dmitriy Nikolaev / Radio Russia;
  • Locul II – Countdown (Numărătoare inversă), regia Ion Andrei Puican / Radio România;
  • Locul III – Roundabout Dance About the Days of the Week (Dans în cerc despre zilele săptămânii), regia Jasna Mesaric / HRT – Radio Croaţia.

► SECŢIUNEA RADIO DRAMA

  • Locul I – Metamorfoza, regia Ion Andrei Puican / Radio România;
  • Locul II – Anna Livia Plurabelle, regia Grace Yoon – Rundfunk Berlin-Brandenburg, Germania;
  • Locul III – Amore Mio – Love Songs and Other Stuff (Cântece de dragoste şi alte chestii), regia Stefano Giannotti / Südwestrundfunk, Germania.

Idalberto Fei a adus o apreciere specială regizorului austriac Petschinka, pentru întreaga sa carieră. La final, toţi cei prezenţi au ciocnit o cupă de şampanie în onoarea câştigătorilor.

                                                                 * * * * *

  • ●● 1 – 6 iunie 2015 – Cea de-a treia ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova – Voicing The Future, organizat de Radio România, a avut loc la Grand Hotel Continental din Bucureşti, sub Înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale, Principesa Moştenitoare Margareta a României.

România a fost reprezentată în juriu de Mihai Lungeanu, nume cunoscut publicului nostru de pe genericul unor importante producţii radiofonice şi din spaţiul teatral unde a semnat, în calitate de regizor, spectacole îndrăgite.

Şi în acest an, festivitatea de decernare a premiilor a avut loc la Palatul Elisabeta, la 6 iunie, subliniind încă o dată puternica legătură istorică şi simbolică dintre Casa Regală şi Radio România.

Ceremonia s-a desfăşurat în prezenţa Alteţei Sale Regale Principele Nicolae al României şi a Preşedintelui Director General al Radio România – Ovidiu Miculescu, cărora li s-a alăturat regizorul şi producătorul elveţian Reto Ott, Preşedintele Juriului şi Directorul Centrul Cultural Media al Radio România – Oltea Şerban-Pârâu, participanţii la festival şi reprezentanţi ai presei.

„Sunt foarte fericit să transmit din partea mătuşii mele, Principesa Margareta a României, felicitări sincere tuturor participanţilor cât şi câştigătorilor de astăzi, care şi-au asumat realizarea la un înalt nivel a unor opere din această artă specială. Radiodifuziunea Română merită şi ea felicitată pentru organizarea acestui festival important”, a declarat Alteţa Sa Regală Principele Nicolae al României.

Oltea Şerban-Pârâu, Directorul Centrul Cultural Media al Radio România, a ţinut să remarce că „este o onoare să ne aflăm aici, astăzi, cu această ocazie specială şi, încă o dată, îmi exprim gratitudinea pentru înaltul patronaj al Alteţei Sale Regale oferit acestui eveniment. Există activităţi ale radioului, proiecte, provocări, în care investim profesionalism, dăruire, talent artistic şi mult mai mult decât atâta. În timp, unele dintre acestea, cele care vorbesc sufletului, pot deveni nu doar nişte amintiri frumoase, ci adevărate repere, iar Festivalul Internaţional Grand Prix Nova se numără printre acestea”.

Reto Ott, regizor şi producător din Elveţia, preşedintele juriului Grand Prix Nova 2015, a mulţumit Familiei Regale a României pentru găzduirea evenimentului, dar şi organizatorilor de la Radio România pentru profesionalismul lor în munca de structurare a ediţiei de anul acesta a Grand Prix Nova. A anunţat apoi laureaţii festivalului:

► SECŢIUNEA TEATRU SCURT

  • Locul I – Call of Dating, scenariul şi regia Cristal Duhaime şi Mira Burt-Wintonick / WireTap from CBC Radio Canada;
  • Locul II – Mama, scenariul şi regia Ilinca Stihi / Radio România;
  • Locul III – Metro. Auditory Hallucinations, scenariul şi regia Dmitry Nikolaev / Radio Russia.

► SECŢIUNEA RADIO DRAMA

  • Locul I – Pescho, scenariul Marek Epstein, regia Petr Mančal / Czech Radio;
  • Locul II – To Moscow!, scenariul şi regia David Zane Mairowitz / Radio Russia – Radio Kultura;
  • Locul III – Dry Haze – The Year Without a Summer, scenariul şi regia Werner Cee / Deutschlandradio.

În partea a doua a festivităţii, Oltea Şerban-Pârâu şi Principele Nicolae al României, au oferit trei premii speciale pentru roluri excepţionale realizate de actorii români în premierele radiofonice ale stagiunii 2014 a Teatrului Naţional Radiofonic.

Laureaţii Premiilor Teatrului Naţional Radiofonic sunt:

  • Dorina Chiriac – Cea mai bună interpretare feminină, pentru rolurile Caterina din Henric al V-lea, de William Shakespeare şi Mowgli din Învăţăturile ursului Baloo către micuţul Mowgli, scenariu radiofonic alcătuit de Mihai Lungeanu din texte semnate de Rudyard Kipling;
  • Marius Stănescu – Cea mai bună interpretare masculină, pentru rolul Regele Henric din Henric al V-lea, de William Shakespeare;
  • Alexandru Potocean – Premiul pentru debut, pentru rolul Gregor Samsa din Metamorfoza, scenariu original de Ion Andrei Puican, inspirat după nuvela omonimă de Franz Kafka.
  • Un premiu special a fost acordat doamnei Vijay Sadhu, Director de Programe al ABU (Asia-Pacific Broadcasting Union), pentru promovarea Festivalului Internaţional de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova printre producătorii din spaţiul asiatic.

                                                              * * * * *

  • ●● 30 mai – 4 iunie 2016 – Radio România a organizat cea de a IV-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova, singurul festival de producţii sonore care îşi propune ca temă Inovaţia. Ediţia din acest an confirmă o tradiţie onorantă, aceea de a se situa sub Înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale Principesa Moştenitoare Margareta a României, Custodele Coroanei

La 4 iunie a avut loc Festivitatea de premiere a laureaţilor celei de-a patra ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova, organizat de Radio România sub Înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale, Principesa Moştenitoare Margareta a României, Custodele Coroanei, la Palatul Elisabeta.

Ceremonia s-a desfăşurat în prezenţa Alteţei Sale Regale Principesa Maria, căreia i s-a alăturat Katharina Rathouska – Directorul Departamentului de Radio Drama şi Literatură al Radiodifuziunii Cehe, Preşedintele Juriului, Directorul Centrul Cultural Media al Radio România – Atila Vizauer, participanţii la festival şi reprezentanţi ai presei.

„Doresc să transmit din partea Principesei Margareta a României felicitări sincere tuturor participanţilor cât şi câştigătorilor de astăzi, care şi-au asumat realizarea la un înalt nivel a unor opere din această artă specială. Radio România merită şi ea felicitări pentru organizarea acestui important festival”, a declarat Alteţa Sa Regală Principesa Maria.

Atila Vizauer, Directorul Centrul Cultural Media al Radio România, a ţinut să remarce că „este o onoare să ne aflăm aici, astăzi, cu această ocazie specială şi, încă o dată, îmi exprim gratitudinea pentru înaltul patronaj al Alteţei Sale Regale oferit acestui eveniment. Festivalul Internaţional Grand Prix Nova este un proiect al radioului care a devenit un adevărat reper în viaţa culturală mondială”.

Katharina Rathouska, producător de teatru scurt în Cehia, membru al bordului Radio Drama Group din cadrul EBU, preşedintele juriului Grand Prix Nova 2016, a mulţumit Familiei Regale a României pentru găzduirea evenimentului, dar şi organizatorilor de la Radio România şi celorlalţi membri ai juriului pentru profesionalismul lor la ediţia de anul acesta a festivalului.

A anunţat apoi laureaţii:

► SECŢIUNEA TEATRU SCURT

  • Locul I – Pedal Power, autor şi regizor: Charles Trahan / ARTE Radio, Franţa;
  • Locul II – Shut the Windows! Shut the Windows!, autor: Gerhard Meister, regizor: Päivi Stalder / SRF, Elveţia;
  • Locul III – Thinking of Something I Don’t Know, autor şi regizor: Martin Daske / tribord studio, Germania.

► SECŢIUNEA RADIO DRAMA

  • Locul I – So Far Away From Life, autor: Ulrich Bassenge, regizor: Johannes Mayr / SRF, Elveţia;
  • Locul II – Pamela, autor şi regizor: Sebastian Dicenaire / acsr, Belgia;
  • Locul III – Traitors, autori: Ilana Navaro şi Silvain Gire, regizor: Samuel Hirsch / ARTE Radio, Franţa.

În partea a doua a festivităţii, Atila Vizauer şi Principesa Maria au oferit trei premii speciale pentru roluri excepţionale realizate de actorii români în premierele radiofonice ale stagiunii 2015 a Teatrului Naţional Radiofonic.

Laureaţii Premiilor Teatrului Naţional Radiofonic sunt:

  • Florentina Tănase – Premiul pentru debut, în rolul Povestelnicul din spectacolul Rapunzel, de Fraţii Grimm.
  • Oana Maria Mărgineanu – Premiul pentru cel mai bun rol feminin – Cătălina Toderoiu, în spectacolele Cătălina Toderoiu – Viteaza de la Jiu şi Cătălina Toderoiu – Zbor spre libertate, scenarii radiofonice de Ion-Costin Manoliu.
  • Marius Manole – Premiul pentru cel mai bun rol masculin, în Piotr Ilici Ceaikovski din spectacolul Ceaikovski, de Nina Berberova.

 

  • ●● 29 mai – 3 iunie 2017 – Radio România a organizat, la Mashall Garden Hotel, cea de a V-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova, dedicat inovaţiei în creaţia radiofonică.

Luni 29 mai, de la ora 12:00, la Marshall Garden Hotel, a avut loc o conferinţă de presă cu ocazia deschiderii festivalului. Festivitatea de decernare a premiilor a avut loc în cadrul elegant al Palatului Elisabeta, vineri, 2 iunie.

Festivalul Grand Prix Nova a aliniat 45 de producţii din 26 de ţări în şase zile de audiţii, iar limba oficială a festivalului a fost engleza. Toate cele 45 de producţii radiofonice şi textele în limba engleză ale acestora (în format pdf) au putut fi accesate pe site-ul www.eteatru.ro.

Grand Prix Nova este singurul festival de producţii sonore care îşi propune ca temă inovaţia, iar ediţia din acest an a continuat o tradiţie onorantă, aceea de a se afla sub Înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale Principesa Moştenitoare Margareta a României.

Festivalul Grand Prix Nova şi-a cucerit o frumoasă reputaţie în mediul internaţional şi, prin calitatea producţiilor selectate în competiţie, se află printre susţinătorii experimentului în creaţia radiofonică, stimulând inovaţia în spectacolul de teatru radiofonic din întreaga lume. În 2017, Grand Prix Nova a primit la Bucureşti un număr record de participanţi dornici să trăiască nu numai emoţiile concursului, ci şi experienţa acestei întâlniri a profesioniştilor creaţiei radiofonice, prin atelierele şi performance-urile din secţiunea Soundscape Eden, în care se oglindesc diversitatea şi creativitatea artiştilor din domeniul teatrului radiofonic.

Personalităţi din 26 de ţări de pe toate continentele şi-au disputat şase trofee la Bucureşti, distincţii dedicate celor două secţiuni – Spectacole Radiofonice şi Forme Scurte. Din Australia până în Canada şi Statele Unite, festivalul cartografiază Europa pentru a ajunge în Iran, Israel, în Extremul Orient. Spectacolele prezente la Bucureşti au oferit o panoramă unică a stilisticilor şi reperelor culturale la nivel mondial.

Juriul format din cinci personalităţi internaţionale, printre care un nume de marcă al creaţiei radiofonice româneşti, a decis câştigătorii. Preşedintele juriului a fost, la ediţia din 2017, Dimitriy Nikolaev, regizor din cadrul departamentului Radio Drama şi Ars Acustica de la Radio Rusia (Radio Kultura), autor distins cu numeroase premii pentru spectacole de teatru radiofonic şi Ars Acustica. Din juriul acestei ediţii au mai făcut parte Bernanrd Clarke, autor şi producător la RTÉ lyric fm Irlanda, Amandine Casadamont din Franţa, sound artist independent, colaborator constant cu France Culture, Shanti Bhagirathan, directorul grupului The Capital Maharaja Organisation (PVT) Ltd din Sri Lanka şi Ilinca Stihi, regizor, unul dintre fondatorii Festivalului Grand Prix Nova, membră în numeroase jurii internaţionale ale festivalurilor de profil şi autoare a numeroase spectacole multi-premiate de-a lungul anilor.

Radio România îşi onorează în fiecare an actorii, dovedind încă o dată apreciere pentru ceea ce reprezintă specificul interpretării la microfon în reuşita unui spectacol sonor.

Radio România a oferit, în cadrul ceremoniei de premiere a competiţiei internaţionale Grand Prix Nova, distincţii pentru interpretările cele mai valoroase ale stagiunii Teatrului Naţional Radiofonic din anul precedent.

În 2017, selecţia profesioniştilor s-a îndreptat cu admiraţie spre:

  • Maria Ploae – Premiul pentru cel mai bun rol feminin, în spectacolele Olga Greceanu – Pe urmele paşilor Tăi, Iisuse… scenariu radiofonic de Ion-Costin Manoliu. Regia artistică: Dan Puric şi Maria Rosetti – Prima ziaristă din România, Maria Rosetti – De la Plymouth la Bucureşti, scenarii de Raisa Radu, regia artistică: Petru Hadârcă;
  • Dan Aştilean – Premiul pentru cel mai bun rol masculin, în Gaev din spectacolul Livada de vişini de Anton Pavlovici Cehov, regia artistică: Gavriil Pinte şi Robinson Crusoe din spectacolul O zi din viaţa lui Robinson Crusoe de Dan Cojocaru, regia artistică: Diana Mihailopol;
  • Bianca Elena Babaşa – Premiul pentru debut, pentru rolul Bianca, din spectacolul Pisica verde de Elise Wilk, adaptarea radiofonică şi regia artistică: Mihnea Chelaru.

Festivalul Grand Prix Nova a devenit în ani un spaţiu al dialogului şi al întâlnirilor culturale majore în spaţiul bucureştean. Având convingerea că radioul îmbină cu abilitate înalta calitate artistică şi comunicarea, festivalul îşi doreşte să devină un spaţiu privilegiat de vehiculare a valorilor autentice din ţară şi străinătate. De aceea, ediţia a V-a, Grand Prix Nova 2017 a propus capitalei o serie de evenimente dedicate specialiştilor, dar şi marelui public. Singurul festival din România consacrat creaţiei radiofonice a invitat, în premieră, la patru zile de dialog şi performance cu artiştii experimentului radiofonic internaţional în secţiunea Soundscape Eden.

Atelierele au fost susţinute de membrii juriului secţiunii Concurs a acestei ediţii, în limba engleză, în Grădina Eden din Calea Victoriei nr.107, după următorul program:

► 30 mai, 20:00-21:00 – Dmitry Nikolaev – Sunetul psihologic

Termenul de „gest psihologic” lansat de Michael Chekhov este binecunoscut şi folosit de actori în procesul de studiu însă, din păcate, ideea sa despre sunetul psihologic nu a avut aceeaşi răspândire. Este o pierdere pentru că poate da aripi gândirii creative atât în teatru cât şi mult dincolo de el.

► 31 mai, 20:00-21:00 – Bernard Clarke – Artă şi politică/ Majoritate versus minorităţi. Eveniment în parteneriat cu SEMI/SILENT.

Întâlnirea cu opera sonoră a artistului irlandez Bernard Clarke poartă urmele intersectării cu opinii de natură politică. Alături de el, Matt Samecki, jurnalist de investigaţie la RISE Project va explora relaţia subtilă dintre cercetarea jurnalistică şi opera artistică. La masa rotundă vor participa şi Anamaria Pravicencu şi Octav Avramescu (platforma de podcast SEMI/SILENT), împreună cu Ilinca Stihi.

► 1 iunie, 20:00- 21:00 – Coproducţie France Culture/Radio România.

Amandine Casadamont – Shinkanzen a prins o asemenea viteză încât o să deraieze, hörspiel live, transmisie directă la Radio3Net.

Performance-ul live propus de Amandine Casadamont îmbină într-un peisaj sonor complex sunete înregistrate în zonele recent redeschise după decontaminare de la Fukushima (Japonia), cu cele ale protestelor antinucleare din faţa parlamentului japonez, cu discuri de vinil cu muzică tradiţională, sau de varieteu, alese şi cumpărate în Japonia. Îmi doresc să spun o poveste pentru fiecare, dincolo de graniţele limbii care ne desparte.

► 3 iunie, 17:00-19:00 – Eveniment în colaborare cu Sâmbăta sonoră. Workshop Bernard Clarke

Bernarnd Clarke a propus o istorie selectivă a avangardei în radio din anii timpurii până în prezent, trecând prin personalităţi reprezentative ca Vertov, Hlebnikov, Brecht şi Weill, Ruttmann, Welles, propaganda fascistă transmisă la radio din Germania nazistă şi Italia lui Mussolini, Artaud, propaganda americană despre bomba nucleară, vânătoarea de vrăjitoare a lui McCarthy, întoarcerea genului Horspiel după Al doilea război mondial, William Burroughs, radioul ca instalaţie, radioul de mase… şi până la uriaşii inovatori ai artei sonore ca Alessandro Bosetti şi Gregory Whitehead.

► 3 iunie, 20:00-21:00 – Audiţie cu primul spectacol audio surround (5.1) produs de Radio România.

Biblia neagră a lui William Blake de Ilinca Stihi a fost distins cu Menţiunea specială a juriului la Prix Italia 2016 şi premiul UNITER pentru cel mai bun spectacol radiofonic al anului 2016.

Ajuns la a cincea ediţie, Grand Prix Nova 2017 a susţinut în continuare performanţa în inovaţie şi a făcut din Bucureşti punctul de întâlnire al celor ce sunt acum sau vor deveni curând vizionarii viitorului pe unde sonore.

Aşa cum aminteam, festivitatea de premiere a laureaţilor celei de-a V-a ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova, organizat de Radio România sub Înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale, Principesa Moştenitoare Margareta a României, Custodele Coroanei, a avut loc la 2 iunie 2017, la Palatul Elisabeta. Alături de Principesa Moştenitoare Margareta şi de Georgică Severin, Directorul General Interimar al Societăţii Române de Radiodifuziune, s-a aflat o invitată specială, celebra actriţă de origine britanică Jacqueline Bisset.

„Sincere felicitări tuturor participanţilor cât şi câştigătorilor de astăzi, care şi-au asumat realizarea la un înalt nivel a unor piese de teatru radiofonic. Radio România merită şi anul acesta felicitări pentru organizarea acestui important festival”, a declarat Alteţa Sa Regală, Principesa Moştenitoare Margareta a României, în deschiderea festivităţii de premiere.

Georgică Severin, Directorul General Interimar al Radio România, a ţinut să îşi exprime „gratitudinea pentru înaltul patronaj al Alteţei Sale Regale oferit acestui eveniment încă de la prima sa ediţie. Festivalul Internaţional Grand Prix Nova este un proiect al radioului care a devenit un adevărat reper în viaţa culturală mondială, într-o lume dominată de imagine”.

Dmitriy Nikolaev, regizor din cadrul departamentului Radio Drama şi Ars Acustica de la Radio Rusia (Radio Kultura), preşedintele juriului Grand Prix Nova 2017, a mulţumit Familiei Regale a României pentru găzduirea evenimentului, organizatorilor de la Radio România şi celorlalţi membri ai juriului pentru profesionalismul lor la ediţia de anul acesta a festivalului. De fapt a avut numai cuvinte de laudă pentru români! A anunţat apoi laureaţii:

► SECŢIUNEA TEATRU SCURT

Locul  I – Fairy Tale Licious: Fairy Songs and Pop Tales – Schweizer Radio und Fernsehen / Elveţia;

Locul  II – Notturno – HRT Croatian Radiotelevision / Croaţia;

Locul III – Voices – Exercises in Style – RTS / Radio Belgrade/ Serbia.

► SECŢIUNEA RADIO DRAMA

Locul  I – Young Beautiful Monsters – Le Collectif Wow! / Belgia;

Locul  II – False Alarm – Swiss Radio and Televison / Elveţia;

Locul III – The Black Regen Ovid: The White Regen Marcus Aurelius – Radio and Television Slovakia.

  • ●● Radio România a organizat, în perioada 4-9 iunie 2018, cea de a VI-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova, dedicat inovaţiei în creaţia radiofonică.

Luni 4 iunie, de la ora 12:00, în Foaierul central al Sălii de Concerte a Radio România a avut loc conferinţa de presă și deschiderea oficială a festivalului, iar festivitatea de decernare a premiilor s-a desfăşurat în cadrul elegant al Palatului Elisabeta, vineri, 8 iunie, de la ora 18:00.

Festivalul Grand Prix Nova alinia, în 2018, la start, 57 de producţii de teatru radiofonic și ars acustica din 23 de ţări în cinci zile de audiţii (selectate din cele peste 100 de producţii din întreaga lume înscrise la festival), organizate în trei secțiuni: drama (maximum 60 minute), forma scurtă (maximum 10 minute) şi binaural. La ediţia 2018 a fost inaugurată o nouă secţiune dedicată producţiilor binaurale, sincron răspândirii accelerate a audiţiei în căşti a producţiilor radiofonice. Limba oficială a festivalului a fost engleza, iar producţiile radiofonice în concurs şi textele în limba engleză ale acestora (în format pdf) au putut fi accesate în perioada festivalului pe site-ul www.eteatru.ro.

Grand Prix Nova este singurul festival de producţii sonore care caută și recompensează inovaţia în mediul auditiv de comunicare. Ediţia din 2018 continua o tradiţie onorantă, aceea de a se afla sub Înaltul Patronaj al Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei române.

Festivalul Grand Prix Nova şi-a consolidat reputaţia în mediul internaţional ca susţinător al experimentului în creaţia radiofonică, iar originalitatea producţiilor selectate în competiţie validează inovaţia în spectacolul de teatru radiofonic din întreaga lume. În an centenar, Radio România primea la Bucureşti în festival un număr record de participanţi dornici să trăiască nu numai emoţiile concursului, ci şi experienţa întâlnirii cu profesioniştii creaţiei radiofonice în secțiunea atelierelor Workshop – History Makes the future/1918-2018 a century of Nations. În anul 2018  Grand Prix Nova găzduia atelierele EBU Radio Drama Workshops, deschise participanților la festival, iar întregul program al festivalului reflecta diversitatea şi creativitatea artiştilor din domeniul teatrului radiofonic.

Producții din 23 de ţări din patru continente şi-au disputat nouă trofee la Bucureşti, distincţii dedicate celor trei secţiuni, deja amintite: Drama, Short Forms şi Binaural. Din Australia și Malaezia, până în Canada şi Statele Unite, festivalul cartografia Europa pentru a ajunge în Iran și Georgia. Spectacolele prezente la Bucureşti au oferit o panoramă a stilisticilor şi reperelor culturale la nivel mondial.

Juriul, format din cinci personalităţi internaţionale, printre care un nume de marcă al creaţiei radiofonice româneşti, a decis câştigătorii. În 2018, preşedintele juriului a fost Soila Valkama, regizoare, dramaturg și actriță din Finlanda. Din juriul ediţiei au mai făcut parte Olya Booyar, director Radio Asia-Pacific Broadcasting, Union Kuala Lumpur (Malayesia), Janko Hanushevsky, muzician, sound artist independent (Germania) Slobodan Govorcin, dramaturg, editor la RTV Vojvodina (Serbia) și Ilinca Stihi, regizor, unul dintre fondatorii Festivalului Grand Prix Nova, membră în numeroase jurii ale festivalurilor de profil şi autoare a multor spectacole premiate la nivel internaţional.

Festivalul Grand Prix Nova este recunoscut ca spaţiu al dialogului şi al întâlnirilor culturale majore în spaţiul bucureştean. Având convingerea că radioul îmbină cu abilitate înalta calitate artistică şi comunicarea, festivalul continuă tradiția edițiilor precedente și constituie un spaţiu privilegiat de vehiculare a valorilor autentice din ţară şi străinătate. De aceea, la ediţia a VI-a, Grand Prix Nova 2018 a propus din nou Capitalei o serie de evenimente dedicate specialiştilor, dar şi marelui public. Singurul festival din România consacrat creaţiei radiofonice a invitat la patru zile de dialog şi performanţă cu artiştii experimentului radiofonic internaţional în secţiunea Workshop – History Makes the future/1918-2018 a century of Nations.

Atelierele au fost susţinute de membrii juriului secţiunii Concurs a acestei ediţii, s-au desfăşurat în limba engleză, iar accesul a fost liber, întânirile având loc în Grădina Eden din Calea Victoriei nr.107, după următorul program:

  • 4 iunie, 20:00-21:00

– Olya Booyar –  Programming for Cultural and Ethic Diversity.

– Soila Valkama – How could audio drama help the audience to fiind the lost memories

  • 5 iunie, 20:00-21:00 – Slobodan Govorcin – Surrounding the Future.
  • 6 iunie, 20:00-21:00 – Janko Hanushevsky – Roaring Silence – Tiny Lecture With a Real-Time Soundscape
  • 7 iunie, ora 20:00-21:00 – Ilinca Stihi – 360 3D Immersive ambisonic sound experience, SAILS written and directed by Ilinca Stihi / Vele, scenariul și regia artistică Ilinca Stihi.

În perioada 7-9 iunie, festivalul Grand Prix Nova a găzduit atelierele EBU Radio Drama Workshops (European Broadcasting Union). Astfel, vineri, 9 iunie, de la ora 9:45, în studioul Alfred Alessandrescu al Radio România (studioul T8) au fost programate o serie de conferințe speciale susținute de prestigioși membri ai EBU: Alison Hindell – președinta grupului Drama a EBU (BBC, Marea Britanie), John Dryen (Marea Britanie), Sandra Kaupmann (ARD – SWR, Germania), Liam O’Brien (RTÉ, Irlanda), Walter Filz (ARD –SWR/Germania), Tim Hinmann (Third Ear, Danemarca), Attila Vizauer (redactor șef Teatrul Național Radiofonic, Radio România, România). Atelierele au fost deschise tuturor participanților la festival, iar programul complet al comunicărilor a putut fi consultat pe site-ul www.grandprixnova.ro.

Ajuns la a șasea ediţie, Grand Prix Nova 2018 a făcut din Bucureşti punctul de întâlnire și de propagare a experimentelor sonore ce prefigurează viitorul teatrului radiofonic.

La 8 iunie, la Palatul Elisabeta a avut loc festivitatea de premiere a laureaţilor celei de-a VI-a ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova, organizat de Radio România, sub Înaltul Patronaj al Majestăţii Sale Margareta, Custodele Coroanei Române.

În deschiderea festivităţii, Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române, a transmis prin mesajul citit de actriţa Maria Ploae: „Sincere felicitări tuturor participanţilor cât şi câştigătorilor de astăzi, care şi-au asumat realizarea pieselor de teatru radiofonic la un înalt nivel. Radio România merită felicitări pentru organizarea acestui important festival”.

Georgică Severin, Preşedintele Director General al Radio România, a menţionat: „Cele 57 de producţii radiofonice din 23 de ţări de pe 4 continente înscrise în concurs ne-au transmis un mesaj foarte important: acela că fenomenul radioului este mai viu ca niciodată. Inovaţia, adaptarea la noile tehnologii şi căutarea continuă de a se adresa publicului tânăr sunt mărturia cât se poate de clară că, într-o lume dominată de imagine, radioul continuă să fie un reper cultural esenţial”.

Soila Valkama, regizoare, dramaturg şi actriţă din Finlanda, preşedintele juriului Grand Prix Nova 2018, a mulţumit organizatorilor de la Radio România, i-a prezentat pe ceilalţi membri ai juriului şi a subliniat faptul că „Nu există şcoli pentru teatru radiofonic, iar astfel de festivaluri sunt un prilej să ne întâlnim colegii, ideile lor noi, realizările lor”. A anunţat apoi laureaţii:

SECŢIUNEA TEATRU SCURT

Locul  I – The Water, Rikke Houd – Singing DSEA / Danemarca;

Locul  II – sleep no more, Bernard Clarke – RTÉ lyric fm / Irlanda;

Locul III – The Birdhouse, Wolfram Höll – Swiss Radio and Televison / Elveţia.

SECŢIUNEA BINURAL

Locul  I – Martha, Nadia Molinari – BBC Radio Drama / Marea Britanie;

Locul  II – The First Time I Went Crowdzy, Jeanne Debarsy şi Maël G. Lagadec – Babelfish ASBL / Belgia;

Locul III – Santé, Ana-Teodora Popa / România.

SECŢIUNEA RADIO DRAMA

Locul  I – The Day It Rained 449 Franz Klammers, Reto Ott – Swiss Radio and Televison / Elveţia;

Locul  II – Almanak, Wederik De Backer – De Zieke Steur / Belgia;

Locul III – Blatný’s Head or God the linguist teaches us to breathe, Christine Nagel – RBB / Germania.

Radio România şi-a onorat, ca în fiecare an, actorii, recompensând ingredientul esențial în reuşita unui spectacol sonor, interpretarea la microfon. Au fost oferite, în cadrul ceremoniei de premiere a competiţiei internaţionale Grand Prix Nova, distincţii pentru interpretările cele mai valoroase ale stagiunii Teatrului Naţional Radiofonic din anul precedent.

Aşadar, în partea a doua a festivităţii, Atila Vizauer, Redactorul Şef al Redacţiei Teatru Radiofonic din Radio România a oferit trei premii speciale pentru roluri excepţionale realizate de actorii români în premierele radiofonice ale stagiunii 2017 a Teatrului Naţional Radiofonic:

  • Maria Ploae – Premiul pentru cel mai bun rol feminin în Maria Brâncoveanu din spectacolul Maria Brâncoveanu – Biruinţa Învierii, scenariu radiofonic de Iuliana Mateescu şi Ion-Costin Manoliu, regia artistică: Nicolae Mărgineanu.
  • Dan Condurache – Premiul pentru cel mai bun rol masculin în Socrate din spectacolul Dialogurile lui Platon. Criton, regia artistică: Attila Vizauer.
  • Cristina Flutur – Premiul pentru debut, pentru rolul Mașa din spectacolul Trei surori de Anton Pavlovici Cehov, regia artistică: Gavriil Pinte.

  • •• Ediţia 2019, a VII-a a evenimentului a avut loc în perioada 2 – 7 iunie 2019 şi a fost găzduită de Teatrul Naţional din Bucureşti – o colaborare onorantă, între două instituţii ale artei teatrale, cu tradiţie şi valoare în peisajul cultural românesc.

Conferinţa de presă şi deschiderea oficială a Festivalului au avut loc luni, 3 iunie, de la ora 12:00, în foaierul Sălii Mici a Teatrului Naţional din Bucureşti.

Audiţiile producţiilor în concurs s-au desfăşurat în perioada 2-6 iunie, începând cu ora 9:00, la Sala Mică a Teatrului Naţional din Bucureşti, la care au participat profesionişti şi iubitori ai teatrului radiofonic, deopotrivă.

Gala de premiere a fost găzduită de spaţiul elegant şi primitor al Foaierului Tapiseriei (la etajul Sălii Mari), vineri, 7 iunie 2019, de la ora 16:00.

În ediţia 2019, 41 de producţii de teatru radiofonic, din 19 ţări din toată lumea, au fost selectate pentru a concura pentru Marele Premiu, la una dintre cele trei secţiuni de concurs: drama (maximum 60 minute), forma scurtă (maximum 10 minute) şi binaural (secţiune inaugurată cu succes în ediţia 2018, ce oferă ascultătorilor un nou nivel de experienţă audio, audiţia 3D în căşti).

Pasionaţii de teatru radiofonic au accesat, în perioada festivalului, pe www.eteatru.ro, producţiile radiofonice în concurs, însoţite de textele acestora în engleză.

Dintre ţările participante, amintim: Georgia, Iran, Canada, Argentina, Slovacia, Islanda, Germania, Franţa, Marea Britanie ş.a.

Competiţia a fost jurizată, şi în acest an, de importanţi specialişti din domeniu. Preşedintele juriului a fost Mathias Calmeyer, actor norvegian, autorul şi regizorul mai multor spectacole de teatru şi operă, seriale tv şi filme de scurt-metraj şi, în ultimii şase ani, director al nrkRadioteatret. Alături de el, au fost: Jasna Mesarić (regizor artistic la departamentul de teatru al Radioteleviziunii Croate, laureată a mai multor concursuri internaţionale de prestigiu), Alexandre Plank (dramaturg francez, traducător, compozitor, realizator de producţii radiofonice, absolvent de filosofie al Universităţii Bauhaus din Weimar), Akim Mogaji (producător, regizor şi formator în domeniul creaţiilor audio-vizuale, de artă şi documentare, fiind recunoscut pentru importanta sa contribuţie în cadrul Asia-Pacific Broadcasting Union) şi Ilinca Stihi (regizor cu un palmares impresionant de premii internaţionale, recunoscută pentru stilul experimental în care îşi construieşte spectacolele, unul dintre fondatorii Festivalului Grand Prix Nova şi membră a numeroase jurii ale festivalurilor de profil).

Decernarea premiilor TNR a avut loc în cadrul ceremoniei de premiere a competiţiei internaţionale Grand Prix Nova 2019, de vineri, 7 iunie, la ora 16:00, în Foaierul Tapiseriei (de la etajul Sălii Mari a Teatrului Naţional din Bucureşti).

Workshopurile ediţiei a VII-a au fost concepute sub forma unor întâlniri informale, în limba engleză, cu membrii juriului, pe firul unei teme actuale: Reality and fiction / New technologies challenge the aesthetics of the audio dramas.

Atelierele s-au desfăşurat zilnic, în perioada 2-6 iunie, începând cu ora 20:00, la Grădina Eden din Calea Victoriei nr.107, iar accesul e liber.

Mathias Calmeyer, Akim Mogaji, Jasna Mesarić, Alexandre Plank împreună cu Anamaria Pravicencu (atelier realizat în parteneriat cu Sâmbăta sonoră) s-au întâlnit cu profesionişti în domeniu, artişti interesaţi de noi direcţii estetice, dar şi publicul preocupat de fenomenul radiofonic, la aceste sesiuni de dialog.

Pentru ultima întâlnire joi, 6 iunie, ora 20:00, Ilinca Stihi & Amandine Casadamont au propus audiţia, în premieră absolută, a spectacolului Imperiul bicefal / L’Empire bicephale (varianta în limba română), o coproducţie Radio România Cultural – France Culture. Producţia e realizată în cadrul Sezonului Cultural Franţa-România 2019 şi comentează în cheie comică felul în care două societăţi, care împărtăşesc în acelaşi timp diferenţe şi asemănări, construiesc imaginea unui viitor distopic prin deturnarea valorilor democraţiei. Spectacolul a fost difuzat şi pe Radio Romania Cultural, vineri, 7 iunie, la ora 00:00.

Grand Prix Nova 2019 a fost, din nou, un punct de intersecţie culturală în domeniul teatrului radiofonic şi al creaţiilor audio inedite cu cele mai diverse identităţi.

În spaţiul elegant al Foaierului Tapiseriei (la etajul Sălii Mari a Teatrului Naţional Bucureşti), a avut loc festivitatea de premiere a laureaţilor celei de-a VII-a ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova, organizat de Radio România. Au răspuns invitaţiei lui Georgică Severin, Preşedintele Director General al Radio România, de a fi prezenţi alături de participanţi, Mihai Alexandru Gherghe, Secretar de Stat în Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale şi Ion Caramitru, Directorul Teatrului Naţional Bucureşti.

Laureaţii:

SECŢIUNEA TEATRU SCURT

Locul  I – Lili Marlene – Serbian Cutting, Snežana Ristić & Radonja Leposavić / Serbia;

Locul  II – Drip Drop,Simina Oprescu – Semi Silent & Asociaţia Jumătatea plină / România;

Locul III – Horses Talk. Dii, Hai, Ho and other horse words, Félix Blume – Semi Silent & Asociaţia Jumătatea plină / România.

SECŢIUNEA BINURAL

Locul  I – That Dreadful Charm of Autumn, Natália Deáková, Producer Kateřina Rathouská – Radio Cehia;

Locul  II – Pig’s weather, Benoit Bories – RTS Espace 2;

Locul III – UM, on numbers, poetry and hope, Charo Calvo.

SECŢIUNEA RADIO DRAMA

Locul  I – Buzz suppression. Recording Strictly Off the Record, Ulrich Bassenge – WDR & SRF / Germania, Elveţia;

Locul  II – Mental FM, Arnaud Forest – ARTE Radio / Franţa;

Locul III – The Black Sheep, Funeral for the Electric Asylum, Chiara Todaro & Guillaume Abgrall – La tentative / Belgia.

În partea a doua a festivităţii, Atila Vizauer, Redactorul Şef al Redacţiei Teatru Radiofonic din Radio România a oferit trei premii speciale pentru roluri excepţionale realizate de actorii români în premierele radiofonice ale stagiunii 2018 a Teatrului Naţional Radiofonic:

  • Adela Mărculescu – Cea mai bună interpretare feminină, pentru rolul Pina, din spectacolul Lupoaica de Giovanni Verga, regia artistică Vasile Manta.
  • Constantin Codrescu – Cea mai bună interpretare masculină, pentru rolul Valer Schita, din spectacolul La început roşu, galben, apoi roşu şi la urmă gri de Cornel Teulea, regia artistică Gavriil Pinte.
  • Andrei Sabău – Premiul Ilinca Tomoroveanu pentru debut, pentru rolul Apostol Bologa, din spectacolul Pădurea spânzuraţilor de Liviu Rebreanu, regia artistică Gavriil Pinte. Începând cu acest an, premiul pentru debut va purta numele Ilinca Tomoroveanu, în semn de omagiu adus regretatei actriţe.

  • ●● În perioada 1-30 iunie 2020, Radio România a organizat o ediție exclusiv online, a VIII-a a Festivalului Internaţional de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova.

Vreme de o lună, festivalul a adus în casele ascultătorilor atmosfera sărbătorii festivaliere și s-a bucurat de o numeroasă audiență online. Pasionați de fascinanta lume a spectacolelor sonore, oameni din România și din întreaga lume au avut oportunitatea de a asculta on-line pe www.grandprixnova.ro sau www.eteatru.ro 39 de producții selectate în cele trei secțiuni ale festivalului: Drama, Short Forms și Binaural.

Între 24 și 28 iunie participanții au avut oportunitatea să se întâlnească on-line cu membrii juriului pentru dezbaterile dedicate fiecărei secțiuni a competiției. Timp de cinci zile, înregistrarea discuțiilor transmisă pe Facebook a marcat un număr record de vizualizări, unele dezbateri fiind urmărite de mai mult de 6000 de persoane.

Marți, 30 iunie, în transmisia live pe pagina de facebook Grand Prix Nova Romania, au fost anunțați câștigătorii ediției a VIII-a a Festivalului Internaţional de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova.

Câștigătorii GPN #online 2020 sunt:

RADIO DRAMA category

The Ears Game, Author & Director: Jiří Adámek, Czech Radio, Republica Cehă

Holidays from Suicide, Authors & Directors: Birgit Kempker and Anatol Atonal, Swiss Radio and Television, Elveţia

101 FM, Director & Sound engineer: Mihnea Chelaru, Radio România, România

SHORT FORMS category

The Painting – Director’s Cut, Autor, Director & Sound engineer: Neil Sandell, Canada

Earthquake, Director: Dario Harjaček, HRT Radio, Croaţia

People’s House, Director: Ilinca Stihi, Radio România, România

BINAURAL DRAMA category

Silence, Director: Bettina Mittelstraß, Jascha Dormann, Idee und Klang Audio Design, Elveţia

Letter to Irma, Directors & Sound engineers: Benoit Bories and Aurélien Caillaux, Le Labo Radio Télévision Suisse Espace 2, Elveţia

Dreamways, Directors & Sound engineers: Martina Weber, Lena Löhr, Carina Pesch, GERÄUSCHKULISSE, Germania

Premiul Special al juriului

Zurab Kandelaki – Georgian Public Radio, Georgia.

Importanţi specialişti din domeniu, membrii juriului au colaborat de la distanță, prin video-conferințe de evaluare și decizie. Juriul a fost format din cinci personalități ale creaţiei radiofonice internaţionale, producători de radio sau artiști ai spectacolului sonor multipremiați la nivel interrnațional. Preşedintele juriului, Bernard Clarke (artist, producător la RTÉ lyric fm Irlanda) a fost secondat de Soila Valkama (regizoare, dramaturg şi actriţă din Finlanda), Dimtriy Nicolaev (regizor rus, autor de spectacole sonore și ars acustica), Ulrich Bassenge (artist german independent, deținător a două trofee Grand Prix Nova în 2019 și 2016) și Attila Vizauer (regizor, redactor șef al redacției Teatrul Național Radiofonic). Împreună au decis palmaresul GPN #online 2020.

Radio România oferă anual distincţii pentru cele mai valoroase prestații actoricești ale stagiunii Teatrului Naţional Radiofonic din anul precedent ca gest de recunoaștere și apreciere a valorii artiștilor cu care colaborăm. Premiile anului 2020 sunt:

PENTRU DEBUT – „ILINCA TOMOROVEANU”

  • Nicoleta Lefter – pentru rolul Onda, din spectacolul Frumoasa adormită şi trezită de Alexandra Ares, regia artistică Diana Mihailopol

CEA MAI BUNĂ INTERPRETARE FEMININĂ

  • Gabriela Popescu, pentru rolul Anastasia din spectacolele Anastasia Dicescu – Bucuria muzicii și Anastasia Dicescu – Aria destinului de Magda Duţu şi Manuella Popescu, regia artistică: Petru Hadârcă

CEA MAI BUNĂ INTERPRETARE MASCULINĂ

  • Ion Caramitru, pentru rolul Hamlet, din spectacolul Hamlet de William Shakespeare, regia artistică: Mihai Lungeanu

Anunțarea premiilor TNR a avut loc în cadrul ceremoniei online de comunicare a palmaresului competiţiei internaţionale Grand Prix Nova #online 2020, de marți, 30 iunie, pe platformele www.grandprixnova.ro și www.eteartu.ro și pe pagina de facebook a festivalului Grand Prix Nova Romania

  • •• În perioada 1 – 30 septembrie 2021, s-a desfășurat o nouă ediție exclusiv online a Festivalului Internaţional de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova. La cea de a IX-a ediţie, pe parcursul lunii septembrie, Radio România a adus în casele ascultătorilor atmosfera sărbătorii festivaliere. Pasionați de fascinanta lume a spectacolelor sonore, oameni din România și din întreaga lume au avut ocazia să asculte online pe www.grandprixnova.rosau www.eteatru.ro 40 de producții internaționale de top realizate de producători media sau independenți.

Între 24 și 28 septembrie, participanții s-au întâlnit online cu membrii juriului pentru dezbaterile dedicate fiecărei secțiuni a competiției. Timp de cinci zile, înregistrările discuțiilor transmise pe Facebook au însumat un impact la aproape 6000 de persoane.

Joi, 30 septembrie, ora 12, în cadrul galei online de decernare a premiilor au fost anunțați câștigătorii ediției a IX-a a Festivalului Internațional de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova, după cum urmează:

BINAURAL DRAMA

Memory Garden – Deutschlandfunk/Österreichischer Rundfunk, Germania/Austria, Regia şi compoziţia: Merzouga (Janko Hanushevsky & Eva Poepplein)

The Other Half de Petre Barbu – Radio Romania, Regia: Attila Vizauer; Sound design: Mădălin Cristescu

Otaku Nation – Germania, Autor, regizor şi producător: Udo Moll

SHORT FORMS

Mass – Hugo Branco (director al VIC Aveiro Arts House şi curatorul proiectului „New Chronologies of Sound”) and Laura Romero Valldecabres, Spania/Portugalia, Autor, regie, înregistrări, voci, editare şi mix: Laura Romero Valldecabres

Vicious Delicious – SRF Schweizer Radio und Fernsehen, Elveția, Autor şi regizor: Karin Berri

Correspondances – RTE lyric fm, Irlanda, Autor, regizor, inginer de sunet şi producător: Bernard Clarke

DRAMA

Eight Point Nine Nine – BBC Audio in Bristol, Marea Britanie, Regizor şi producător: Becky Ripley

Lydia – Chalk Roots Theatre, UK/România/Lituania, Autor: Simina Pitur; Regia: Saulius Kovalskas

Siren_web_client.exe – Norddeutscher Rundfunk with Deutschlandfunk, Germania, Autor, regizor şi producător: Christine Nagel

Importanţi specialişti din domeniu, membrii juriului au colaborat de la distanță, prin video-conferințe de evaluare și decizie. Juriul a fost format din patru personalități ale creaţiei radiofonice internaţionale, producători de radio sau artiști ai spectacolului sonor multipremiați la nivel internațional. Preşedintele juriului Ljubo Pauzin(regizor croat, inițiator si director de tradiție al Festivalului Internațional Grand Prix Maruliç) a fost secondat de Olya Booyar (producător și director al departamentului radio al ABU – Uniunea Asia-Pacific), Marcus Gammel (șeful Redactiei de Teatru la Deutchlandkultur, co-președintele juriilor Prix Europa de-a lungul anilor) și Ilinca Stihi (regizoare multipremiată la festivalurile internaționale, co-fondator al Festivalului Grand Prix Nova şi membră în juriile mai multor festivaluri internaționale de profil). Împreună au decis, în urma discuțiilor online, palmaresul GPN #online 2020.

Radio România oferă anual distincţii pentru cele mai valoroase prestații actoricești ale stagiunii Teatrului Naţional Radiofonic din anul precedent: premiul pentru cea mai bună actriţă, cel mai bun actor şi pentru debut radiofonic.

Premiile pentru stagiunea 2020 sunt:

PREMIUL PENTRU CEA MAI BUNĂ INTERPRETARE FEMININĂ

  • MAIA MORGENSTERN pentru rolul Clara din spectacolul „Three o’clock sau Duminică la ora trei” de Ana Maria Bamberger; regia artistică: Diana Mihailopol

PREMIUL PENTRU CEA MAI BUNĂ INTERPRETARE MASCULINĂ

  • DAN TUDOR pentru rolul Paul, din spectacolul „Sufletul pereche” de Petre Barbu; regia artistică: Attila Vizauer

PREMIUL PENTRU DEBUT „ILINCA TOMOROVEANU”

  • IRINA OLARIU pentru rolul Femeia din „Viața dăunează grav sănătății” – O biografie poetică după viața și opera lui Lucian Vasilescu; regia artistică: Gavriil Pinte

Fotografii realizate de colegul Alexandru Dolea