Transfăgărăşanul, din nou accesibil pentru turiştii care doresc să-l parcurgă cu maşina

Transfăgărăşanul este din nou accesibil pentru turiştii care doresc să-l parcurgă cu maşina. Redeschiderea circulaţiei auto a avut loc cu două săptamâni mai devreme decât în mod obişnuit, datorită condiţiilor meteo favorabile şi eforturilor angajaţilor de la Drumuri, iar interesul pentru această a doua cea mai înaltă şosea asfaltată a României este tot mai mare, după cum susţine purtătorul de cuvânt al Direcţiei Regionale, Robert Elekes:

Robert Elekes: Când am fost acolo, drumul încă nu era deschis. Noi eram în inspecție și deja se adunase o coloană de câteva zeci de motocicliști veniți din toate colțurile Europei, am văzut cehi, polonezi, francezi, nemți, austrieci şi așa mai departe și toți erau foarte nerăbdători să se deschidă drumul. În perioadele de weekend, cu siguranță sunt câteva mii de mașini care tranzitează. S-a redeschis circulația inclusiv pe zona între Bâlea Cascadă, în județul Sibiu și Piscul Negru, în județul Argeș. De acum se poate circula pe tot tronsonul, nu chiar fără niciun fel de restricţie. Probabil că șoferii știu, pe timp de noapte circulația este în continuare închisă, între orele 21:00 și 7:00.

Realizator: Având în vedere că la sfârşit de săptămână se formează coloane de maşini, mai ales în zona Bâlea Lac, şi pentru că pe traseu nu sunt benzinării, şoferii sunt sfătuiţi să alimenteze înainte de a intra pe Transfăgărăşan./geftene/gpodea

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 16 iunie