Newsflash

Dragi prieteni, din cauza războiului din Ucraina, transmitem ştiri în limba ucraineană, de la Radio România Internaţional, cu informaţii despre ajutorul acordat de statul român, de instituţii şi ONG-uri, Ucrainei şi poporului ucrainean, dar şi despre demersurile pe care Bucureştiul le întreprinde pentru refugiaţii ucraineni rămaşi în România şi pentru cei care vin din Ucraina sau prin Republica Moldova. La microfon Vasile Captaru.

 

1) Peste 4.700 de persoane refugiate au primit sprijin concret şi imediat la nivel naţional prin proiectul Fundaţiei Regale Margareta a României dedicat copiilor şi familiilor refugiate din Ucraina. Au fost oferite peste 2.500 nopţi de cazare gratuită în Bucureşti pentru familiile de refugiaţi ucraineni. A fost oferit ajutor refugiaţilor ucraineni ajunşi în comunităţi din Bucureşti şi 11 judeţe. Fundaţia a lansat pe 2 martie 2022 proiectul „Ajutor pentru refugiaţi”, atunci când familii cu copii fugeau din calea războiului spre ţara noastră. Pe parcursul a trei luni de la lansarea proiectului, peste 300 de persoane refugiate din Ucraina, cu vârste cuprinse între două luni şi 76 ani, ajunse la Bucureşti pentru tranzit sau şedere temporară, au primit un sprjin concret şi imediat prin intermediul Fundaţiei: cazare într-o unitate hotelieră parteneră, trei mese calde pe zi, consiliere socială, servicii medicale, consultanţă juridică, activităţi educaţionale pentru copii, transport sau transferuri la autogară sau aeroport şi asistenţă, în funcţie de nevoile specifice fiecărei familii. De la 22 martie, Fundaţia a României a extins proiectul menţionat pe o perioadă nedeterminată.

Fundaţia susţine intervenţiile imediate la frontieră, precum şi nevoile urgente sau pe termen mediu ale familiilor cu copii refugiate din Ucraina. Fundaţia a mobilizat o reţea naţională de 18 ONG-uri ce asigură servicii sociale şi de suport şi a cooptat companii importante în finanţarea proiectului. Astfel persoanele refugiate, în special mame, copii şi bunici, au beneficiat sau beneficiază de găzduire, masă, sprijin medical, activităţi educaţionale în diverse comunităţi. Ajutorul oferit vizează: asigurarea unor nevoi de bază (cazare şi mese calde în unitatea proprie, în centre de cazare pentru refugiaţi sau în puncte de tranzit pentru persoanele care tranzitează sau se stabilesc în România); transport sau transferuri interne sau transporturi spre Ucraina (combustibil, servicii de închiriere utilaje şi mijloace de transport), sprijin medical în regie proprie sau facilitarea sprijinului medical de urgenţă; sprijin material pentru refugiaţi (produse alimentare; produse de igienă personală şi sanitare; îmbrăcăminte, jucării, rechizite); sprijin logistic pentru susţinerea activităţilor din centre de cazare sau puncte de tranzit; consiliere şi asistenţă pentru refugiaţi; activităţi extraşcolare pentru copii; consiliere juridică pentru obţinerea documentelor necesare sau ajutoarelor de stat; consiliere socială pentru integrarea persoanelor care au cerut azil sau care tranzitează pe o perioadă mai lungă România; call center dedicat; servicii de susţinere emoţională.

2) Ştirile în limba ucraineană sunt difuzate de posturi ale radioului public din România astfel: la Radio Sighet la orele 6.00, 11.00 şi 14.00, la Radio Iaşi şi Radio Constanţa la 9.00, 14.00 şi 18.00, la Radio Chişinău la 10.00, 15.00 şi 20.00, la Radio România Internaţional în programele de la 18.00, 20.00 şi 22.00, şi pe site-ul www.rri.ro. Radio România retransmite live, online, programul 1 al Radio Ucraina (UR-1). Intraţi pe www.srr.ro.