În Italia, din cauza caniculei, preşedintele regiunii Lazio, Nicola Zingaretti, va proclama starea de calamitate naturală

În Italia, preşedintele regiunii Lazio, din care face parte şi Roma, Nicola Zingaretti, a anunţat că va proclama starea de calamitate naturală pentru a le permite primăriilor din localităţile afectate puternic de secetă să ia unele măsuri de raţionalizare a apei potabile. De câteva săptămâni, 20 de regiuni italiene se confruntă cu secetă, agravată de temperaturile ridicate. Fluviul Pad a ajuns la un nivel minim istoric. Meteorologii anunţă că maximele termice vor urca până la 38 de grade în nordul peninsulei şi până la 40-43 de grade în sud. Recordul de caniculă s-a înregistrat în insula Sardinia, cu temperaturi de aproape 50 de grade. La nivel naţional, Guvernul de la Roma pregăteşte un decret cu măsuri de combatere a secetei, printre care reducerea risipei, raţionalizarea apei şi, foarte posibil, oprirea distribuţiei pe timpul nopţii. Unele regiuni din Peninsulă aplică deja restricţii drastice, ne-a informat corespondenta RRA, Elena Postelnicu.(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 22 iunie)/ctuluc/dsirbu