Vladimir Putin a sosit într-o vizită la Duşanbe

Pentru prima dată în ultimii trei ani, președintele Rusiei, Vladimir Putin, efectuează o vizită de lucru în Tadjikistan. Marți, liderul rus a sosit la Dușanbe. Conform planurilor, el se va întâlni în scurt timp cu președintele republicii, Emomali Rahmon. Începutul convorbirilor de protocol va fi deschis reprezentanţilor presei. Apoi, șefii de stat vor continua să discute în cadrul unui prânz de lucru, care va avea loc într-un cadru informal. Se presupune că, după aceea, președinții vor continua convorbirile, întrucât s-a acumulat o mulțime de subiecte importante. După cum a declarat jurnaliştilor, consilierul liderului rus, Iuri Ușakov, întâlnirea dintre Putin și Rahmon va dura probabil până seara târziu. Agenda discuțiilor include atât subiecte bilaterale, cât și internaționale, inclusiv cooperarea într-o serie de domenii, dar şi situația din Afganistan și alte probleme regionale. (www.tass.ru – 28 iunie)/ssirbu/gpodea