Bulgaria şi România vor colabora pentru a asigura navigaţia pe Dunăre

Ministrul adjunct al transporturilor din Bulgaria, Vladimir Vărbanov, a fost gazda unei reuniuni desfăşurate la Ruse, la iniţiativa Comisiei Europene şi Comisiei Dunării, la care au mai participat directorul Direcţiei Transport pe Apă a Comisiei Europene, Magda Kopczynska, reprezentantul Comisiei Europene pe Mobilitate şi Transport, Alain Baron, directorul general al Comisiei Dunării, Manfred Seitz, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii din România, Bogdan Mîndrescu şi alţii. Concluzia reuniunii a fost că Bulgaria şi România vor colabora pentru facilitarea navigaţiei pe Dunăre. În cadrul discuţiei, s-a remarcat că Bulgaria îşi îndeplineşte strict obligaţiile privind întreţinerea şenalului navigabil al Dunării pe tronsonul comun bulgaro-român, iar cu fonduri europene, asigurate prin programele operaţionale şi Mecanismul pentru interconectarea Europei, au fost livrate nave noi, utilaje şi echipamente de dragare. Vărbanov a precizat că Agenţia Executivă pentru Cercetarea şi Întreţinerea Dunării a demarat deja activităţi de dragare pentru îmbunătăţirea şenalului în zona insulei Belene. Cele două părţi au convenit organizarea unei reuniune a Comisiei Mixte Bulgaro-Române, în cadrul căreia vor fi stabilite noi obiective pentru potenţialul neutilizat al fluviului Dunărea şi unificarea eforturilor. „În contextul situaţiei globale actuale, Dunărea şi oportunităţile sale economice reprezintă o poartă de acces către dezvoltarea coridoarelor de-a lungul axei nord-sud şi est-vest”, a punctat ministrul adjunct al transporturilor din Bulgaria. După finalizarea proiectului Fast Danube, condiţiile de navigaţie vor fi îmbunătăţite. Vărbanov a indicat că lucrările la proiect continuă şi şi-a exprimat încrederea în finalizarea acestuia la timp. De asemenea, s-a ajuns la un acord pentru demararea lucrărilor grupului de lucru bulgaro-român pentru pregătirea construcţiei a cinci poduri noi peste Dunăre, fiind subliniată deplina disponibilitate a Bulgariei de a acţiona şi de a începe studiile de fezabilitate. Partea română se implică într-un dialog activ şi acţiuni pe această temă. Reprezentanţii Comisiei Europene şi-au exprimat sprijinul şi au subliniat importanţa construirii noilor proiecte, având în vedere necesitatea unei conectivităţi continue de transport pe direcţia nord-sud./ddaniela/lbadiu

(www.novini.bg – 13 iulie)