Întâlnire între Turcia, Rusia, Ucraina şi ONU pe tema exporturilor de grâne

Delegaţii militare ale Rusiei, Ucrainei şi Turciei s-au întâlnit cu oficiali ai ONU la Istanbul miercuri, pentru a discuta pe tema reluării exporturilor de grâne ucrainene din portul Odesa de la Marea Neagră, pe fondul intensificării crizei alimentare globale. Turcia a lucrat cu Statele Unite pentru a media o înţelegere, după ce invazia rusă a Ucrainei, începută pe 24 februarie, a determinat creşterea preţurilor la grâne, ulei, combustibil şi îngrăşăminte. Ministrul turc al apărării, Hulusi Akar, a anunţat marţi discuţiile care au loc miercuri la Istanbul. Agenţia de ştiri Interfax l-a citat pe purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării spunând că Moscova a prezentat un pachet de propuneri pentru o „rezolvare rapidă şi practică a acestei probleme”, în timpul întâlnirii de miercuri. Nu este clar încă dacă au fost înregistrare progrese în timpul discuţiilor. „Lucrăm intens, într-adevăr, dar mai avem drum lung”, a declarat secretarul general al ONU, Antonio Guterres, marţi, pentru reporteri. „Mulţi discută despre asta. Preferăm să încercăm să o facem”. Ucraina şi Rusia sunt exportatori importanţi de grâne, iar Rusia este, de asemenea, un furnizor mare de îngrăşăminte, în timp ce Ucraina este un producător semnificativ de porumb şi ulei de floarea soarelui. Diplomaţii au afirmat că printre detaliile care vor fi discutate se numără ghidarea de către vasele ucrainene a transporturilor de grâne dinspre şi spre porturi, prin apele minate; Rusia a fost de acord cu un armistiţiu pe perioada deplasării navelor, iar Turcia – susţinută de ONU – ar inspecta navele, pentru a linişti temerile Rusiei legate de traficul de arme. Agenţia de ştiri RIA a citat o altă sursă diplomatică, care a afirmat că printre cerinţele Rusiei se numără şi ridicarea „obstacolelor pentru exporturi” create de sancţiunile occidentale. Ucraina a creat speranţe marţi legate de o creştere a exporturilor de grâne, în ciuda blocadei ruse asupra porturilor de la Marea Neagră, anunţând că vasele au început să treacă printr-o gură importantă de vărsare a Dunării. Ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba a fost citat de ziarul spaniol El Pais spunând că Ucraina ar fi „la doi paşi” de o înţelegere cu Moscova.(REUTERS – 13 iulie)/aionita/dsirbu