Legislație privind stabilirea unei strategii a SUA privind regiunea Mării Negre, introdusă de un grup bipartizan de membri marcanți ai Senatului american

Marți, 12 iulie 2022, Jeanne Shaheen, președintele Subcomisiei pentru Europa și cooperarea regională de securitate din Comisia de relații externe a Senatului SUA (democrată), și Mitt Romney, membru al Comisiei de relații externe a Senatului SUA (republican) au introdus proiectul de lege intitulat Black Sea Security Act of 2022 (Lege privind securitatea Mării Negre – 2022). Proiectul este susținut de senatorii Thom Tillis (republican-Carolina de Nord), Chris Coons (democrat-Delaware), Roger Wicker (republican- Mississippi) și Ben Cardin (democrat-Maryland), demonstrând un puternic sprijin bipartizan din partea unor membri marcanți ai Senatului SUA.

Proiectul legislativ menționat solicită administrației SUA o politică externă mai robustă a SUA față de regiunea Mării Negre, inclusiv creșterea sprijinului pentru regiune din partea SUA, NATO și UE, asigurarea unei prezențe permanente și durabile pe flancul estic, precum și dezvoltarea relațiilor economice dintre SUA și regiunea Mării Negre, respectiv România, Bulgaria, Georgia, Republica Moldova, Ucraina și Turcia.

De asemenea, proiectul de lege solicită elaborarea, în termen de 12 luni, a unei strategii SUA inter-agenții urmărind creșterea angajamentului SUA pentru țările din regiune, dezvoltarea asistenței militare și coordonării cu NATO și UE, aprofundarea relațiilor economice, întărirea democrației și securității economice și energetice. Procesul inter-agenții trebuie să identifice inclusiv resursele necesare implementării strategiei pentru anii 2024-2026.

Textul proiectului de lege poate fi consultat aici:
https://www.shaheen.senate.gov/imo/media/doc/Black%20Sea%20Security%20Initiative%202022.pdf

Proiectul legislativ are o puternică susținere bipartizană, urmând a parcurge etapele uzuale din procesul legislativ american, respectiv dezbaterea în comisii, solicitarea opiniei departamentelor și agențiilor vizate și apoi supunerea spre vot în comisii, respectiv în plen. După adoptarea de către Senat, proiectul va intra în analiza Camerei Reprezentanților (unde va parcurge etape similare), apoi va merge la promulgare către Președintele Statelor Unite.

Consolidarea politicii externe a SUA față de regiunea Mării Negre este un proces binevenit în direcția creșterii angajamentului comprehensiv al SUA față de regiune, în domeniile apărării, economic, al energiei, rezilienței democratice și interconectivității, ceea ce România a susținut constant. Elaborarea unei strategii a SUA față de regiune va constitui un instrument substanțial și comprehensiv pe care Romania îl susține pe deplin. În sprijinul acestei cauze, ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, a purtat discuții cu liderii Grupului de Observatori ai NATO din Senatul SUA, în marja audierii privind situația din regiunea Mării Negre, care s-a desfășurat anul trecut în Senatul american.

Reamintim totodată că ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a purtat recent discuții, în marja Summitului NATO de la Madrid, cu senatorii americani membri ai Grupului de Observatori ai NATO din Senatul SUA, delegație condusă de senatoarea Jeanne Shaheen, inițiatoarea proiectului. De asemenea, ministrul a participat la dezbaterile reuniunii “Black Sea Security Summit”, organizată la Constanța de Comisia Congresului SUA pentru Securitate și Cooperare în Europa (Comisia Helsinki), pe care a co-prezidat-o la 1 iulie 2022, alături de senatorul american Roger Wicker, co-semnatar al proiectului de lege mai sus menționat.

Ambasada României în Statele Unite ale Americii