Directoarea FMI lansează un avertisment cu privire la efectele inflației asupra perspectivei economice globale

Șefa FMI, Kristalina Georgieva, i-a avertizat, sâmbătă, pe miniștrii de finanțe din grupul G20 (grupul ţărilor bogate şi al principalelor economii emergente, n.red.) să ia măsuri urgente pentru combaterea inflației, avertizând că perspectiva economică globală „excepțional de incertă” s-ar putea înrăutăți dacă prețurile continuă să rămână mari. În cadrul unui summit al miniștrilor de finanțe din cadrul G20, reuniune desfășurată în Indonezia, dna Georgieva a precizat că războiul tot mai intens al Rusiei în Ucraina a crescut presiunea asupra prețurilor materiilor prime și energiei, iar condițiile financiare globale se înăspresc mai mult decât estimările inițiale. În același timp, perturbările pe fondul pandemiei și blocajele persistente în lanțurile de aprovizionare au continuat să afecteze activitatea economică. Presiunea crește asupra țărilor puternic îndatorate, iar situația datoriei „se deteriorează rapid”, a menționat directoarea FMI./cstoica/denisse

(REUTERS – 16 iulie)