Preşedintele SUA va anunța o serie de ordine executive privind combaterea modificărilor climatice

Președintele american Joe Biden intenționează să anunțe, miercuri, noi ordine executive care vizează combaterea crizei climatice, în timpul unei călătorii la Somerset, Massachusetts, au declarat pentru Reuters surse familiare cu planurile sale. Este puțin probabil totuşi ca anunțul să includă declararea unei urgențe climatice, care ar permite utilizarea Legii privind producția de apărare pentru a accelera producția unei game largi de produse și sisteme de energie regenerabilă. Democrații din Senatul SUA și grupurile ecologiste au solicitat un astfel de anunţ, pe fondul unor știri conform cărora senatorul democrat Joe Manchin ar susține prevederi importante privind combaterea crizei climatice în Congres. Un oficial de la Casa Albă a declarat marți că dl Biden a precizat că dacă Senatul nu acționează, o va face. „Luăm în considerare toate opțiunile și nu a fost luată nicio decizie„, a spus oficialul sub condiția anonimatului./opopescu/dsirbu

REUTERS – 19 iulie