Preşedintele Klaus Iohannis sesizează CCR în privinţa unui proiect de lege prin care se stabilesc condiţii speciale de ocupare a unor posturi didactice

Președintele Klaus Iohannis a sesizat Curtea Constituțională în privința unui proiect de lege prin care se stabilesc condiții speciale de ocuparea unor posturi didactice și catedre. Legea impune personalului didactic, în unele cazuri, să prezinte avize sau acorduri din partea unor autorități publice sau persoane juridice de utilitate publică, precum cultele recunoscute oficial de stat. Potrivit sesizării, natura juridică a avizelor este neclară, întrucât nu rezultă care sunt efectele obținerii sau neobținerii lor. Astfel s-ar institui o discriminare a solicitanților nejustificată de criterii obiective și raționale.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 20 iulie)./rpatulea/ilapadat