De la 1 august, statele membre ale UE vor reduce în mod coordonat consumul de gaz pentru a face stocuri

Realizator: Cristina Grecu – Statele membre ale Uniunii Europene au convenit ca de la 1 august să reducă în mod coordonat consumul de gaz pentru a face stocuri, în caz că Rusia oprește complet furnizarea. Acordul prevede și excepții de la cele 15 procente care ar trebui reduse din consum.
Reporter: Cătălin Purcaru – Regulamentul presupune ca statele membre să reducă voluntar consumul de gaze cu 15 procente până la finalul lunii martie, anul viitor. Reducerile ar putea deveni obligatorii în cazul întreruperii complete sau a aprovizionării reduse cu gaze naturale din Federația Rusă. Prin decizie de implementare a Consiliului, se va putea aproba intrarea în stare de alertă la nivelul Uniunii Europene pentru măsuri coordonate de reducere a consumului. Totuși, cele 27 de state membre au convenit asupra unor scutiri de la obligativitatea reducerii consumului de gaze, cum ar fi în cazul statelor care nu sunt conectate la rețelele de gaze ale altor țări din Uniunea Europeană. De asemenea, statele care îndeplinesc obiectivul Uniunii Europene de umplere a depozitelor de gaze până în luna august ar putea beneficia de ținte mai reduse. În cazul României, nivelul de stocare în prezent este de 55%, peste nivelul obligatoriu de 46 de procente. În cazul în care vor fi necesare măsuri suplimentare de reducere a consumului de gaze, acestea nu vor fi aplicate consumatorilor casnici, întreprinderilor mici și mijlocii, serviciilor sociale sau industriei critice.
Realizator: Ungaria este singura țară care s-a opus acestui acord de reducere a consumului de gaze cu 15% în Uniunea Europeană. Ministrul ungar de externe, Péter Szijjártó, spune că este o propunere nejustificabilă, inutilă, inaplicabilă și dăunătoare, care ignoră complet interesele naționale. El a vorbit și despre baza juridică îndoielnică a acestui acord, motivând că securitatea aprovizionării energetice ține de responsabilitatea guvernelor naționale ale statelor Uniunii Europene./ilixandru/dstanesc

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 26 iulie)