Qatar a transferat cinci milioane de dolari Ministerului Sănătății al Ucrainei

Ministerul Sănătății a primit 5 milioane de dolari pentru ajutor medical de la Fondul Qatar pentru Dezvoltare.

Acest lucru se precizează într-un mesaj de pe site-ul ministerului.

Această sumă a fost transferată în contul Ministerului Sănătății în cadrul inițiativei UNITED24.

Fondurile vor fi utilizate pentru achiziționarea de ambulanțe, aparate de respirat pentru anestezie prin inhalare în timpul intervențiilor chirurgicale  din unitățile medicale.

„Pentru prima dată în cele două luni de activitate ale UNITED24, a fost adusă o contribuție la asistența medicală dintr-un fond mare. Astfel de donații din fonduri sunt de o importanță critică pentru noi, deoarece înțelegem că cu o singură plată putem acoperi o mare nevoie”, a declarat ministrul Sănătății al Ucrainei Viktor Lyashko.

El a mulțumit Fundației Qatar pentru contribuția sa substanțială și a invitat alte organizații să coopereze.

Ce se știe

Agenția SUA pentru Dezvoltare Internațională va oferi Ucrainei încă 1,7 miliarde de dolari pentru finanțarea bugetului ucrainean. Aceste fonduri, în special, vor fi folosite pentru a plăti lucrătorii medicali.

USAID va oferi Ucrainei un ajutor suplimentar de 169 de milioane de dolari pentru a sprijini persoanele afectate de războiul Rusiei împotriva Ucrainei.

În plus, Agenția SUA pentru Dezvoltare Internațională a alocat aproape 74 de milioane de dolari în ajutor umanitar suplimentar pentru a sprijini ucrainenii afectați de războiul declanșat de Rusia.

Eugen Cojocariu, Radio Romania International